Capitolul IV Procedura de examinare a cererii de eliberare a brevetului pentru soi
Art. 25 Legea 255/1998 — Revocarea brevetului pentru soi
Legea nr. 255/1998 privind protecția noilor soiuri de plante · Proprietate Intelectuală
(1) În termen de 3 luni de la publicarea acordării brevetului pentru soi în Buletinul oficial, orice persoană interesată poate cere la ISTIS revocarea brevetului pentru soi, dacă nu este îndeplinită cel puțin una dintre condițiile prevăzute la art. 6-10 sau 15. Cererea se va face în scris, pentru motive întemeiate.
(2) Persoanele care cer la ISTIS revocarea brevetului pentru soi au acces la documente, la rezultatele examinării tehnice și la descrierea oficială a soiului.
(3) Cererea de revocare se va examina de către comisia de reexaminare, în termen de 3 luni de la depunerea la ISTIS.
(4) Comisia de reexaminare poate să solicite ISTIS să repete testele în vegetație sau să folosească un expert de cultură care să participe la examinarea soiului.
(5) Hotărârea comisiei de reexaminare se comunică părților, în termen de 15 zile de la pronunțare.
(6) Hotărârea comisiei de reexaminare poate fi supusă căilor de atac, potrivit prevederilor art. 41.
(7) Hotărârile rămase definitive și irevocabile se publică în primul număr al Buletinului oficial după luna luării hotărârii.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 25 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
28.12.2011 – prezentrepublicare
Retragerea cererii de brevet pentru soiRevocarea brevetului pentru soi(1) În termen de 3 luni de la publicarea acordării brevetului pentru soi în Buletinul oficial, orice persoană interesată poate cere la ISTIS revocarea brevetului pentru soi, dacă nu este îndeplinită cel puțin una dintre condițiile prevăzute la art. 6-10 sau 15. Cererea se va face în scris, pentru motive întemeiate.
Ca urmare a unei notificări depuse de solicitant la Oficiu, cererea de brevet pentru soi poate fi retrasă în orice moment, până la luarea hotărârii de acordare a brevetului pentru soi.(2) Persoanele care cer la ISTIS revocarea brevetului pentru soi au acces la documente, la rezultatele examinării tehnice și la descrierea oficială a soiului.(3) Cererea de revocare se va examina de către comisia de reexaminare, în termen de 3 luni de la depunerea la ISTIS.
(4) Comisia de reexaminare poate să solicite ISTIS să repete testele în vegetație sau să folosească un expert de cultură care să participe la examinarea soiului.
(5) Hotărârea comisiei de reexaminare se comunică părților, în termen de 15 zile de la pronunțare.
(6) Hotărârea comisiei de reexaminare poate fi supusă căilor de atac, potrivit prevederilor art. 41.
(7) Hotărârile rămase definitive și irevocabile se publică în primul număr al Buletinului oficial după luna luării hotărârii.
26.01.2007 – 28.12.2011republicare
Eliberarea brevetului de soi și inregistrarea denumirii soiuluiRetragerea cererii de brevet pentru soi(1) Brevetul de soi este eliberat de către directorul general al Oficiului de Stat pentru Inventii și Marci, în temeiul hotărârii de acordare a brevetului de soi.(2) Brevetul de soi și denumirea soiului se inscriu în Registrul Național al Brevetelor de Soiuri Protejate, care este public și poate fi consultat de terti, cu plata taxei de inspectare prevăzute de lege.(3) În cazul cererii depuse de mai mulți solicitanți, brevetul de soi se elibereaza primului solicitant mentionat în cerere, iar celorlalți li se elibereaza cate un duplicat al brevetului de soi.(4) Amelioratorul, în cazul în care nu este titularul brevetului, este indreptatit sa primeasca, la cerere, o copie de pe brevetul de soi eliberat.Ca urmare a unei notificări depuse de solicitant la Oficiu, cererea de brevet pentru soi poate fi retrasă în orice moment, până la luarea hotărârii de acordare a brevetului pentru soi.30.12.1998 – 26.01.2007text inițial
Eliberarea brevetului de soi și inregistrarea denumirii soiului
(1) Brevetul de soi este eliberat de către directorul general al Oficiului de Stat pentru Inventii și Marci, în temeiul hotărârii de acordare a brevetului de soi.
(2) Brevetul de soi și denumirea soiului se inscriu în Registrul Național al Brevetelor de Soiuri Protejate, care este public și poate fi consultat de terti, cu plata taxei de inspectare prevăzute de lege.
(3) În cazul cererii depuse de mai mulți solicitanți, brevetul de soi se elibereaza primului solicitant mentionat în cerere, iar celorlalți li se elibereaza cate un duplicat al brevetului de soi.
(4) Amelioratorul, în cazul în care nu este titularul brevetului, este indreptatit sa primeasca, la cerere, o copie de pe brevetul de soi eliberat.
Ai o întrebare despre art. 25 din Legea 255/1998?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit