Capitolul VI Avize, acorduri, certificate și autorizații

Art. 24 Legea 255/2010

Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică · Drept Administrativ

În vigoare din 17.08.2018Formă consolidată la 08.05.2026 2 versiuni

(1) Documentațiile pentru eliberarea certificatelor de urbanism necesare realizării lucrărilor prevăzute la art. 1 se depun de către expropriator.

(2) Certificatele de urbanism pentru lucrările ce fac obiectul prezentei legi se eliberează și se comunică expropriatorului, în termen de 10 zile calendaristice de la data depunerii documentației, și sunt valabile până la finalizarea executării lucrărilor pentru care au fost eliberate, respectiv până la încheierea procesului-verbal de recepție finală.

(3) Avizele, acordurile, permisele și autorizațiile solicitate prin certificatele de urbanism, cu excepția acordului de mediu, vor fi eliberate și comunicate expropriatorului în termen de 15 zile calendaristice de la data depunerii documentației pentru eliberarea lor și sunt valabile până la finalizarea executării lucrărilor pentru care au fost eliberate, respectiv până la încheierea procesului-verbal de recepție finală.

(4) Autorizația de construire pentru lucrări, în toate cazurile, se emite imediat, potrivit art. 7 alin. (16) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și este valabilă până la finalizarea executării lucrărilor pentru care a fost eliberată, respectiv până la încheierea procesului-verbal de recepție finală.

(5) În conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 486/2003, cu modificările și completările ulterioare, certificatele de urbanism, avizele, acordurile, permisele și autorizațiile se consideră acordate, cu excepția acordului de mediu, dacă acestea nu au fost transmise către expropriator în termenele prevăzute la alin. (2)-(4).

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 24 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 17.08.2018 – prezentmodificat prin Legea 233/2018

    (1) Documentațiile pentru eliberarea certificatelor de urbanism necesare realizării lucrărilor prevăzute la art. 1 se depun de către expropriator.

    (2) Certificatele de urbanism pentru lucrările ce fac obiectul prezentei legi se eliberează și se comunică expropriatorului, în termen de 10 zile calendaristice de la data depunerii documentației.documentației, și sunt valabile până la finalizarea executării lucrărilor pentru care au fost eliberate, respectiv până la încheierea procesului-verbal de recepție finală.

    (3) Avizele, acordurile, permisele și autorizațiile solicitate prin certificatele de urbanism, cu excepția acordului de mediu, vor fi eliberate și comunicate expropriatorului în termen de 15 zile calendaristice de la data depunerii documentației pentru eliberarea lor.lor și sunt valabile până la finalizarea executării lucrărilor pentru care au fost eliberate, respectiv până la încheierea procesului-verbal de recepție finală.

    (4) Autorizația de construire pentru lucrări, în toate cazurile, se emite imediat, potrivit art. 7 alin. (16) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare.ulterioare, și este valabilă până la finalizarea executării lucrărilor pentru care a fost eliberată, respectiv până la încheierea procesului-verbal de recepție finală.

    (5) În conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 486/2003, cu modificările și completările ulterioare, certificatele de urbanism, avizele, acordurile, permisele și autorizațiile se consideră acordate, cu excepția acordului de mediu, dacă acestea nu au fost transmise către expropriator în termenele prevăzute la alin. (2)-(4).

  2. 14.12.2010 – 17.08.2018text inițial

    (1) Documentațiile pentru eliberarea certificatelor de urbanism necesare realizării lucrărilor prevăzute la art. 1 se depun de către expropriator.

    (2) Certificatele de urbanism pentru lucrările ce fac obiectul prezentei legi se eliberează și se comunică expropriatorului, în termen de 10 zile calendaristice de la data depunerii documentației.

    (3) Avizele, acordurile, permisele și autorizațiile solicitate prin certificatele de urbanism, cu excepția acordului de mediu, vor fi eliberate și comunicate expropriatorului în termen de 15 zile calendaristice de la data depunerii documentației pentru eliberarea lor.

    (4) Autorizația de construire pentru lucrări, în toate cazurile, se emite imediat, potrivit art. 7 alin. (16) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

    (5) În conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 486/2003, cu modificările și completările ulterioare, certificatele de urbanism, avizele, acordurile, permisele și autorizațiile se consideră acordate, cu excepția acordului de mediu, dacă acestea nu au fost transmise către expropriator în termenele prevăzute la alin. (2)-(4).

Ai o întrebare despre art. 24 din Legea 255/2010?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit