Capitolul VII Dispoziții referitoare la imobilele aflate în proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale

Art. 28 Legea 255/2010

Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică · Drept Administrativ

În vigoare din 21.03.2022Formă consolidată la 08.05.2026 4 versiuni

(1) Bunurile imobile, proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, care sunt afectate de lucrările de utilitate publică trec, în condițiile legii, în proprietatea publică a statului și în administrarea reprezentanților expropriatorilor în termen de 15 de zile de la înștiințarea unității administrativ-teritoriale. Expropriatorul poate da bunurile imobile expropriate în administrare/concesiune operatorului serviciului public. Fac excepție de la prevederile prezentului alineat lucrările de construcție de drumuri de interes județean și cele aferente dezvoltării aeroporturilor de interes local.

(1^1) Prin derogare de la prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) bunurile imobile care sunt afectate de lucrările de utilitate publică trec de drept din proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale în proprietatea publică a statului și în administrarea reprezentanților expropriatorilor.

(2) Bunurile imobile trecute în proprietatea publică a statului și în administrarea expropriatorilor, conform prevederilor alin. (1), pot fi transferate, după finalizarea lucrărilor, în proprietatea unităților administrativ-teritoriale și în administrarea autorităților administrației publice locale și nu pot fi înstrăinate pe perioada existenței lucrărilor de utilitate publică.

(3) În cazul bunurilor imobile aflate în proprietatea publică sau privată a statului și în administrarea instituțiilor publice, institutelor de cercetare-dezvoltare, regiilor autonome, precum și a oricăror altor autorități publice, al căror regim a fost stabilit prin legi speciale, în vederea realizării obiectivelor de importanță națională prevăzute în prezenta lege, transferul dreptului de administrare se efectuează prin hotărâre a Guvernului, în termen de maximum 15 zile de la data aprobării indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor.

(4) În cazul bunurilor aflate în proprietatea privată a comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, transferul dreptului de proprietate operează în condițiile prezentei legi, după consemnarea sumelor individuale.

(5) Prin excepție de la prevederile alin. (3), în cazul terenurilor forestiere proprietate publică a statului necesare realizării obiectivelor de interes național, regional, județean, interjudețean și local, transferul dreptului de administrare se face prin efectul prezentei legi, iar predarea-primirea se face obligatoriu fără alte formalități în termen de 10 zile de la încheierea procesului-verbal de recepție finală.

Decizii ÎCCJ / CCR

  • Conform alineatului (8) al articolului XI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 26 din 18 martie 2022 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 272 din 21 martie 2022, prevederile art. VI pct. 8 din prezenta ordonanță de urgență nu se aplică înștiințărilor comunicate unităților administrativ-teritoriale, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 28 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 21.03.2022 – prezentmodificat prin OUG 26/2022

    (1) Bunurile imobile, proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, care sunt afectate de lucrările de utilitate publică trec, în condițiile legii, în proprietatea publică a statului și în administrarea reprezentanților expropriatorilor în termen de 3015 de zile de la înștiințarea unității administrativ-teritoriale. Expropriatorul poate da bunurile imobile expropriate în administrare/concesiune operatorului serviciului public. Fac excepție de la prevederile prezentului alineat lucrările de construcție de drumuri de interes județean și cele aferente dezvoltării aeroporturilor de interes local.

    (1^1) Prin derogare de la prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) bunurile imobile care sunt afectate de lucrările de utilitate publică trec de drept din proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale în proprietatea publică a statului și în administrarea reprezentanților expropriatorilor.

    (2) Bunurile imobile trecute în proprietatea publică a statului și în administrarea expropriatorilor, conform prevederilor alin. (1), pot fi transferate, după finalizarea lucrărilor, în proprietatea unităților administrativ-teritoriale și în administrarea autorităților administrației publice locale și nu pot fi înstrăinate pe perioada existenței lucrărilor de utilitate publică.

    (3) În cazul bunurilor imobile aflate în proprietatea publică sau privată a statului și în administrarea instituțiilor publice, institutelor de cercetare-dezvoltare, regiilor autonome, precum și a oricăror altor autorități publice, al căror regim a fost stabilit prin legi speciale, în vederea realizării obiectivelor de importanță națională prevăzute în prezenta lege, transferul dreptului de administrare se efectuează prin hotărâre a Guvernului, în termen de maximum 15 zile de la data aprobării indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor.

    (4) În cazul bunurilor aflate în proprietatea privată a comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, transferul dreptului de proprietate operează în condițiile prezentei legi, după consemnarea sumelor individuale.

    (5) Prin excepție de la prevederile alin. (3), în cazul terenurilor forestiere proprietate publică a statului necesare realizării obiectivelor de interes național, regional, județean, interjudețean și local, transferul dreptului de administrare se face prin efectul prezentei legi, iar predarea-primirea se face obligatoriu fără alte formalități în termen de 10 zile de la încheierea procesului-verbal de recepție finală.

  2. 17.08.2018 – 21.03.2022modificat prin Legea 233/2018

    (1) Bunurile imobile, proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, care sunt afectate de lucrările de utilitate publică trec, în condițiile legii, în proprietatea publică a statului și în administrarea reprezentanților expropriatorilor în termen de 30 de zile de la înștiințarea unității administrativ-teritoriale. Expropriatorul poate da bunurile imobile expropriate în administrare/concesiune operatorului serviciului public. Fac excepție de la prevederile prezentului alineat lucrările de construcție de drumuri de interes județean și cele aferente dezvoltării aeroporturilor de interes local, precum și lucrările de interes public de construcție, reabilitare și modernizare a infrastructurii de alimentare cu apă, a infrastructurii de apă uzată și lucrările de construcție, reabilitare și modernizare a stațiilor de epurare.local.

    (1^1) Prin derogare de la prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 213/1998

    privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) bunurile imobile care sunt afectate de lucrările de utilitate publică trec de drept din proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale în proprietatea publică a statului și în administrarea reprezentanților expropriatorilor.

    (2) Bunurile imobile trecute în proprietatea publică a statului și în administrarea expropriatorilor, conform prevederilor alin. (1), pot fi transferate, după finalizarea lucrărilor, în proprietatea unităților administrativ-teritoriale și în administrarea autorităților administrației publice locale și nu pot fi înstrăinate pe perioada existenței lucrărilor de utilitate publică.

    (3) În cazul bunurilor imobile aflate în proprietatea publică sau privată a statului și în administrarea instituțiilor publice, institutelor de cercetare-dezvoltare, regiilor autonome, precum și a oricăror altor autorități publice, al căror regim a fost stabilit prin legi speciale, în vederea realizării obiectivelor de importanță națională prevăzute în prezenta lege, transferul dreptului de administrare se efectuează prin hotărâre a Guvernului, în termen de maximum 15 zile de la data aprobării indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor.

    (4) În cazul bunurilor aflate în proprietatea privată a comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, transferul dreptului de proprietate operează în condițiile prezentei legi, după consemnarea sumelor individuale.

    (5) Prin excepție de la prevederile alin. (3), în cazul terenurilor forestiere proprietate publică a statului necesare realizării obiectivelor de interes național, regional, județean, interjudețean și local, transferul dreptului de administrare se face prin efectul prezentei legi, iar predarea-primirea se face obligatoriu fără alte formalități în termen de 10 zile de la încheierea procesului-verbal de recepție finală.

  3. 20.11.2011 – 17.08.2018modificat prin Legea 205/2011

    (1) Bunurile imobile, proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, care sunt afectate de lucrările de utilitate publică trec, în condițiile legii, în proprietatea publică a statului și în administrarea reprezentanților expropriatorilor,expropriatorilor în termen de 30 de zile de la înștiințarea unității administrativ-teritoriale. Fac excepție de la prevederile prezentului alineat lucrările de construcție de drumuri de interes județean și cele aferente dezvoltării aeroporturilor de interes local.local, precum și lucrările de interes public de construcție, reabilitare și modernizare a infrastructurii de alimentare cu apă, a infrastructurii de apă uzată și lucrările de construcție, reabilitare și modernizare a stațiilor de epurare.

    (2) (1^1) Prin derogare de la prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 213/1998

    privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) bunurile imobile care sunt afectate de lucrările de utilitate publică trec de drept din proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale în proprietatea publică a statului și în administrarea reprezentanților expropriatorilor.

    (2) Bunurile imobile trecute în proprietatea publică a statului și în administrarea expropriatorilor, conform prevederilor alin. (1), pot fi transferate, după finalizarea lucrărilor, în proprietatea unităților administrativ-teritoriale și în administrarea autorităților administrației publice locale și nu pot fi înstrăinate pe perioada existenței lucrărilor de utilitate publică.

    (3) În cazul bunurilor imobile aflate în proprietatea publică sau privată a statului și în administrarea instituțiilor publice, institutelor de cercetare-dezvoltare, regiilor autonome, precum și a oricăror altor autorități publice înființate publice, al căror regim a fost stabilit prin legi speciale, în vederea realizării obiectivelor de importanță națională prevăzute în prezenta lege, transferul dreptului de administrare se efectuează prin hotărâre a Guvernului, în termen de maximum 15 zile de la data aprobării indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor.

    (4) În cazul bunurilor aflate în proprietatea privată a comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, transferul dreptului de proprietate operează în condițiile prezentei legi, după consemnarea sumelor individuale.

  4. 14.12.2010 – 20.11.2011text inițial

    (1) Bunurile imobile, proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, care sunt afectate de lucrările de utilitate publică trec, în condițiile legii, în proprietatea publică a statului și în administrarea reprezentanților expropriatorilor, în termen de 30 de zile de la înștiințarea unității administrativ-teritoriale. Fac excepție de la prevederile prezentului alineat lucrările de construcție de drumuri de interes județean și cele aferente dezvoltării aeroporturilor de interes local.

    (2) Bunurile imobile trecute în proprietatea publică a statului și în administrarea expropriatorilor, conform prevederilor alin. (1), pot fi transferate, după finalizarea lucrărilor, în proprietatea unităților administrativ-teritoriale și în administrarea autorităților administrației publice locale și nu pot fi înstrăinate pe perioada existenței lucrărilor de utilitate publică.

    (3) În cazul bunurilor imobile aflate în proprietatea publică sau privată a statului și în administrarea instituțiilor publice, institutelor de cercetare-dezvoltare, regiilor autonome, precum și a oricăror altor autorități publice înființate prin legi speciale, în vederea realizării obiectivelor de importanță națională prevăzute în prezenta lege, transferul dreptului de administrare se efectuează prin hotărâre a Guvernului, în termen de maximum 15 zile de la data aprobării indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor.

    (4) În cazul bunurilor aflate în proprietatea privată a comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, transferul dreptului de proprietate operează în condițiile prezentei legi, după consemnarea sumelor individuale.

Ai o întrebare despre art. 28 din Legea 255/2010?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit