Capitolul II Etapele procedurii de expropriere · Secțiunea a 2-a Etapa a II-a - Consemnarea sumei individuale și afișarea listei imobilelor ce urmează a fi expropriate

Art. 7 Legea 255/2010

Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică · Drept Administrativ

În vigoare din 29.03.2024Formă consolidată la 08.05.2026 3 versiuni

(1) După aprobarea indicatorilor tehnico-economici, a documentațiilor de urbanism și amenajare a teritoriului sau a documentațiilor topo-cadastrale, după caz, expropriatorul are obligația consemnării sumelor individuale reprezentând plata despăgubirii la dispoziția proprietarilor de imobile, individualizați conform listei proprietarilor, așa cum rezultă din evidențele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară sau ale unităților administrativ-teritoriale, afectați de prevederile prezentei legi, precum și obligația afișării listei imobilelor ce urmează a fi expropriate și care fac parte din coridorul de expropriere, anterior notificării proprietarilor.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), efectuarea deschiderilor de credite bugetare și consemnarea sumelor individuale reprezentând plata despăgubirii la dispoziția proprietarilor de imobile, anterior notificării proprietarilor, se poate face și parțial, din alocările bugetare anuale aferente lucrării de utilitate publică și de prioritatea ce decurge din contractele încheiate pentru realizarea lucrării de utilitate publică.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 7 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 29.03.2024 – prezentmodificat prin OUG 31/2024

    (1) După aprobarea indicatorilor tehnico-economici, a documentațiilor de urbanism și amenajare a teritoriului sau a documentațiilor topo-cadastrale, după caz, expropriatorul are obligația consemnării sumelor individuale reprezentând plata despăgubirii la dispoziția proprietarilor de imobile, individualizați conform listei proprietarilor, așa cum rezultă din evidențele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară sau ale unităților administrativ-teritoriale, afectați de prevederile prezentei legi, precum și obligația afișării listei imobilelor ce urmează a fi expropriate și care fac parte din coridorul de expropriere, anterior notificării proprietarilor.

    (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), efectuarea deschiderilor de credite bugetare și consemnarea sumelor individuale reprezentând plata despăgubirii la dispoziția proprietarilor de imobile, anterior notificării proprietarilor, se poate face și parțial, din alocările bugetare anuale aferente lucrării de utilitate publică și de prioritatea ce decurge din contractele încheiate pentru realizarea lucrării de utilitate publică.

  2. 12.06.2011 – 29.03.2024modificat prin Legea 90/2011

    După aprobarea indicatorilor tehnico-economici, a documentațiilor de urbanism și amenajare a teritoriului sau a documentațiilor topo-cadastrale, după caz, expropriatorul are obligația consemnării sumelor individuale reprezentând plata despăgubirii la dispoziția proprietarilor de imobile, individualizați conform listei proprietarilor, așa cum rezultă din evidențele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară sau ale unităților administrativ-teritoriale, afectați de prevederile prezentei legi, precum și obligația afișării listei imobilelor ce urmează a fi expropriate și care fac parte din coridorul de expropriere, anterior notificării proprietarilor.

  3. 14.12.2010 – 12.06.2011text inițial

    După aprobarea indicatorilor tehnico-economici, expropriatorul are obligația consemnării sumelor individuale reprezentând plata despăgubirii la dispoziția proprietarilor de imobile, individualizați conform listei proprietarilor, așa cum rezultă din evidențele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară sau ale unităților administrativ-teritoriale, afectați de prevederile prezentei legi, precum și obligația afișării listei imobilelor ce urmează a fi expropriate și care fac parte din coridorul de expropriere, anterior notificării proprietarilor.

Ai o întrebare despre art. 7 din Legea 255/2010?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit