Capitolul III Efectuarea înregistrărilor
Art. 21 Legea 26/1990 — În registrul comerțului se vor înregistra mențiuni referitoare la:
Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului · Societar & Comercial
a) donația, vânzarea, locațiunea sau garanția reală mobiliară constituită asupra fondului de comerț, precum și orice alt act prin care se aduc modificări înregistrărilor în registrul comerțului sau care face să înceteze firma ori fondul de comerț;
b) numele și prenumele, cetățenia, codul numeric personal, pentru cetățenii români, seria și numărul pașaportului, pentru cetățenii străini, data și locul nașterii împuternicitului sau a reprezentantului fiscal, dacă este cazul; dacă dreptul de reprezentare este limitat la o anumită sucursală, mențiunea se va face numai în registrul unde este înscrisă sucursala, semnătura împuternicitului/reprezentantului fiscal va fi dată în forma prevăzută la art. 18 alin. (2) și (3);
c) brevetele de invenții, mărcile de fabrică, de comerț și de serviciu, denumirile de origine, indicațiile de proveniență, firma, emblema și alte semne distinctive asupra cărora societatea comercială, regia autonomă, organizația cooperatistă sau comerciantul persoană fizică sau asociație familială are un drept;
d) convenția matrimonială, încheiată înaintea sau în timpul căsătoriei, inclusiv modificarea acesteia, hotărârea judecătorească privind modificarea judiciară a regimului matrimonial, acțiunea sau hotărârea în constatarea ori declararea nulității căsătoriei, acțiunea sau hotărârea de constatare ori declarare a nulității convenției matrimoniale, precum și acțiunea sau hotărârea de divorț pronunțate în cursul exercitării activității economice;
e) hotărârea de punere sub interdicție a comerciantului sau de instituire a curatelei acestuia, precum și hotărârea prin care se ridică aceste măsuri;
f) deschiderea procedurii de reorganizare judiciară sau de faliment, după caz, precum și înscrierea mențiunilor corespunzătoare;
g) hotărârea de condamnare a comerciantului, administratorului sau cenzorului pentru fapte penale care îl fac nedemn sau incompatibil să exercite această activitate;
h) orice modificare privitoare la actele, faptele și mențiunile înregistrate.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 21 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
01.10.2011 – prezentmodificat prin Legea 71/2011
În registrul comerțului se vor
inregistraînregistra mențiuni referitoare la:a)
donatia, vanzarea, locatiunea sau garantia reala mobiliara constituitadonația, vânzarea, locațiunea sau garanția reală mobiliară constituită asupra fondului decomert,comerț, precum și orice alt act prin care se aducmodificarimodificări înregistrărilor în registrul comerțului sau care facesa incetezesă înceteze firma ori fondul decomert;comerț;b) numele și prenumele,
cetatenia,cetățenia, codul numeric personal, pentrucetateniicetățenii români, seria și numărulpasaportului, pentru cetatenii straini,pașaportului, pentru cetățenii străini, data și loculnasterii imputernicituluinașterii împuternicitului sau a reprezentantului fiscal, dacă este cazul; dacă dreptul de reprezentare este limitat la oanumita sucursala,anumită sucursală, mențiunea se va face numai în registrul unde este înscrisă sucursala,semnatura imputernicitului/reprezentantuluisemnătura împuternicitului/reprezentantului fiscal va fidatadată în forma prevăzută la art. 18 alin. (2) și (3);c) brevetele de
inventii, marcile de fabrica, de comertinvenții, mărcile de fabrică, de comerț și de serviciu, denumirile de origine,indicatiileindicațiile de proveniență, firma, emblema și alte semne distinctive asupra cărora societateacomerciala, regia autonoma, organizația cooperatista sau comerciantul persoana fizica sau asociație familialacomercială, regia autonomă, organizația cooperatistă sau comerciantul persoană fizică sau asociație familială are un drept;d)
hotărârea de divort al comerciantului, precum și cea de impartire a bunurilor comune pronuntate în cursul exercitarii comerțului;convenția matrimonială, încheiată înaintea sau în timpul căsătoriei, inclusiv modificarea acesteia, hotărârea judecătorească privind modificarea judiciară a regimului matrimonial, acțiunea sau hotărârea în constatarea ori declararea nulității căsătoriei, acțiunea sau hotărârea de constatare ori declarare a nulității convenției matrimoniale, precum și acțiunea sau hotărârea de divorț pronunțate în cursul exercitării activității economice;e) hotărârea de punere sub
interdictieinterdicție a comerciantului sau de instituire a curatelei acestuia, precum și hotărârea prin care seridicaridică aceste măsuri;f) deschiderea procedurii de reorganizare
judiciarajudiciară sau de faliment, după caz, precum și înscrierea mențiunilor corespunzătoare;g) hotărârea de condamnare a comerciantului, administratorului sau cenzorului pentru fapte penale care îl fac nedemn sau incompatibil
sa exercite aceastasă exercite această activitate;h) orice modificare privitoare la actele, faptele și mențiunile înregistrate.
21.04.2003 – 01.10.2011modificat prin Legea 161/2003
În registrul comerțului se vor inregistra mențiuni referitoare la:
a) donatia,
vânzarea, locațiunea sau gajul fondului de comerț,vanzarea, locatiunea sau garantia reala mobiliara constituita asupra fondului de comert, precum și orice alt act prin care se aducmodificări inmatricularilor sau mențiunilormodificari înregistrărilor în registrul comerțului sau care face saîncetezeinceteze firma ori fondul decomerț;comert;b)
numele, cetățenia,numele și prenumele, cetatenia, codul numeric personal, pentru cetatenii români, seria și numărul pasaportului, pentru cetatenii straini, data și loculnașterii împuternicitului; dacănasterii imputernicitului sau a reprezentantului fiscal, dacă este cazul; dacă dreptul de reprezentare este limitat la oanumită sucursala ori filiala,anumita sucursala, mențiunea se va face numai în registrul unde este înscrisăsucursala ori filiala. Semnatura reprezentantuluisucursala, semnatura imputernicitului/reprezentantului fiscal va fi data în forma prevăzutădela art. 18 alin. (2) și (3);c) brevetele de
invenții, mărcileinventii, marcile de fabrica, decomerțcomert și de serviciu, denumirile de origine,indicațiileindicatiile de proveniență, firma, emblema și alte semne distinctive asupra cărora societateacomercială, regia autonomă,comerciala, regia autonoma, organizația cooperatista saucomerciantul, persoana fizica,comerciantul persoana fizica sau asociație familiala are un drept;d) hotărârea de
divorțdivort al comerciantului, precum și cea deîmpărțireimpartire a bunurilor comunepronunțate în cursul exercităriipronuntate în cursul exercitarii comerțului;e) hotărârea de punere sub
interdicțieinterdictie a comerciantului sau de instituire a curatelei acestuia, precum și hotărârea prin care se ridica aceste măsuri;f) deschiderea procedurii de reorganizare
judiciarăjudiciara sau de faliment, după caz, precum și înscrierea mențiunilor corespunzătoare;g) hotărârea de condamnare a
comerciantuluicomerciantului, administratorului sau cenzorului pentru fapte penale care îl fac nedemnde a exercita această profesie;sau incompatibil sa exercite aceasta activitate;h) orice modificare privitoare la actele, faptele și mențiunile înregistrate.
04.02.1998 – 21.04.2003republicare
În registrul comerțului se vor inregistra mențiuni referitoare la:
a) donatia,
vînzarea,vânzarea, locațiunea sau gajul fondului de comerț, precum și orice alt act prin care se aduc modificări inmatricularilor sau mențiunilor sau care face sa înceteze firma ori fondul de comerț;b) numele, cetățenia, data și locul nașterii împuternicitului; dacă dreptul de reprezentare este limitat la o anumită sucursala ori filiala, mențiunea se va face numai în registrul unde este înscrisă sucursala ori filiala. Semnatura reprezentantului va fi data în forma prevăzută de art.
13 alin. 5 și 6;18 alin. (2) și (3);c) brevetele de invenții, mărcile de fabrica, de comerț și de serviciu, denumirile de origine, indicațiile de proveniență, firma, emblema și alte semne distinctive asupra cărora societatea comercială, regia autonomă, organizația cooperatista sau
comerciantul persoana fizicacomerciantul, persoana fizica, are un drept;d)
hotărîreahotărârea de divorț al comerciantului, precum și cea de împărțire a bunurilor comune pronunțate în cursul exercitării comerțului;e)
hotărîreahotărârea de punere sub interdicție a comerciantului sau de instituire a curatelei acestuia, precum șihotărîreahotărârea prin care se ridica aceste măsuri;f)
hotărîrea de declarare în stare de faliment a comerciantului;deschiderea procedurii de reorganizare judiciară sau de faliment, după caz, precum și înscrierea mențiunilor corespunzătoare;g)
hotărîreahotărârea de condamnare a comerciantului pentru fapte penale care îl fac nedemn de a exercita această profesie;h) orice modificare privitoare la actele, faptele și mențiunile înregistrate.
05.11.1990 – 04.02.1998text inițial
În registrul comerțului se vor inregistra mențiuni referitoare la:
a) donatia, vînzarea, locațiunea sau gajul fondului de comerț, precum și orice alt act prin care se aduc modificări inmatricularilor sau mențiunilor sau care face sa înceteze firma ori fondul de comerț;
b) numele, cetățenia, data și locul nașterii împuternicitului; dacă dreptul de reprezentare este limitat la o anumită sucursala ori filiala, mențiunea se va face numai în registrul unde este înscrisă sucursala ori filiala. Semnatura reprezentantului va fi data în forma prevăzută de art. 13 alin. 5 și 6;
c) brevetele de invenții, mărcile de fabrica, de comerț și de serviciu, denumirile de origine, indicațiile de proveniență, firma, emblema și alte semne distinctive asupra cărora societatea comercială, regia autonomă, organizația cooperatista sau comerciantul persoana fizica are un drept;
d) hotărîrea de divorț al comerciantului, precum și cea de împărțire a bunurilor comune pronunțate în cursul exercitării comerțului;
e) hotărîrea de punere sub interdicție a comerciantului sau de instituire a curatelei acestuia, precum și hotărîrea prin care se ridica aceste măsuri;
f) hotărîrea de declarare în stare de faliment a comerciantului;
g) hotărîrea de condamnare a comerciantului pentru fapte penale care îl fac nedemn de a exercita această profesie;
h) orice modificare privitoare la faptele și mențiunile înregistrate.
Ai o întrebare despre art. 21 din Legea 26/1990?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit