Capitolul I Dispoziții generale
Art. 6 Legea 26/1990
Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului · Societar & Comercial
(1) Înregistrările în registrul comerțului se fac pe baza unei încheieri a judecătorului delegat sau, după caz, a unei hotărâri judecătorești irevocabile, în afară de cazurile în care legea prevede altfel.
(1^1) Judecătorul-delegat întâi sesizat spre a dispune înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor privind fuziunea, divizarea sau schimbarea sediului social al unei persoane juridice în alt județ se va pronunța, prin aceeași încheiere, și asupra înmatriculării persoanelor juridice astfel înființate, radierii celor care își încetează existența ori înregistrării în registrul comerțului a modificării actelor constitutive ale persoanelor juridice care dobândesc o parte din patrimoniul persoanei juridice divizate, după caz, precum și asupra înmatriculării și radierii persoanelor juridice care își schimbă sediul social în alt județ.
(2) Încheierile judecătorului delegat privitoare la înmatriculare sau la orice alte înregistrări în registrul comerțului sunt executorii de drept și sunt supuse numai recursului.
(3) Termenul de recurs este de 15 zile și curge de la data pronunțării încheierii pentru părți și de la data publicării încheierii sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pentru orice alte persoane interesate.
(4) Recursul se depune și se menționează în registrul comerțului unde s-a făcut înregistrarea. În termen de 3 zile de la data depunerii, oficiul registrului comerțului înaintează recursul curții de apel în a cărei raza teritorială se află domiciliul sau sediul comerciantului, iar în cazul sucursalelor înființate în alt județ, la curtea de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sucursalei.
(5) Motivele recursului se pot depune la instanță, cu cel puțin două zile înaintea termenului de judecată.
(6) În cazul admiterii recursului, decizia instanței de recurs va fi menționată în registrul comerțului.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 6 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
30.04.2008 – prezentmodificat prin OUG 52/2008
(1)
InregistrarileÎnregistrările în registrul comerțului se fac pe baza uneiincheieri a judecatoruluiîncheieri a judecătorului delegat sau, după caz, a unei hotărâri judecătorești irevocabile, în afară de cazurile în care legea prevede altfel.(2) Incheierile judecatorului(1^1) Judecătorul-delegat întâi sesizat spre a dispune înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor privind fuziunea, divizarea sau schimbarea sediului social al unei persoane juridice în alt județ se va pronunța, prin aceeași încheiere, și asupra înmatriculării persoanelor juridice astfel înființate, radierii celor care își încetează existența ori înregistrării în registrul comerțului a modificării actelor constitutive ale persoanelor juridice care dobândesc o parte din patrimoniul persoanei juridice divizate, după caz, precum și asupra înmatriculării și radierii persoanelor juridice care își schimbă sediul social în alt județ.(2) Încheierile judecătorului delegat privitoare la
inmatriculareînmatriculare sau la orice alte înregistrări în registrul comerțului sunt executorii de drept și sunt supuse numai recursului.(3) Termenul de recurs este de 15 zile și curge de la data
pronuntarii incheieriipronunțării încheierii pentru părți și de la datapublicarii incheieriipublicării încheierii sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pentru orice alte persoane interesate.(4) Recursul se depune și se menționează în registrul comerțului unde s-a
facut inregistrarea.făcut înregistrarea. În termen de 3 zile de la data depunerii, oficiul registrului comerțuluiinainteaza recursul curtiiînaintează recursul curții de apel în acarei raza teritoriala se aflacărei raza teritorială se află domiciliul sau sediul comerciantului, iar în cazul sucursalelor înființate în altjudet,județ, la curtea de apel în acarei raza teritoriala se aflacărei rază teritorială se află sediul sucursalei.(5) Motivele recursului se pot depune la
instanța,instanță, cu cel puțin două zileinainteaînaintea termenului de judecată.(6) În cazul admiterii recursului, decizia instanței de recurs va fi
mentionatamenționată în registrul comerțului.21.04.2003 – 30.04.2008modificat prin Legea 161/2003
Înregistrările(1) Inregistrarile în registrul comerțului se fac pe baza uneiîncheieri a judecătoruluiincheieri a judecatorului delegat sau, după caz, a unei hotărâri judecătoreștidefinitive,irevocabile, în afară de cazurile în care legea prevede altfel.(2) Incheierile judecatorului delegat privitoare la inmatriculare sau la orice alte înregistrări în registrul comerțului sunt executorii de drept și sunt supuse numai recursului.
(3) Termenul de recurs este de 15 zile și curge de la data pronuntarii incheierii pentru părți și de la data publicarii incheierii sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pentru orice alte persoane interesate.
(4) Recursul se depune și se menționează în registrul comerțului unde s-a facut inregistrarea. În termen de 3 zile de la data depunerii, oficiul registrului comerțului inainteaza recursul curtii de apel în a carei raza teritoriala se afla domiciliul sau sediul comerciantului, iar în cazul sucursalelor înființate în alt judet, la curtea de apel în a carei raza teritoriala se afla sediul sucursalei.
(5) Motivele recursului se pot depune la instanța, cu cel puțin două zile inaintea termenului de judecată.
(6) În cazul admiterii recursului, decizia instanței de recurs va fi mentionata în registrul comerțului.
04.02.1998 – 21.04.2003republicare
Înregistrările
se fac numai înîn registrul comerțului se fac pe baza unei încheieri a judecătorului delegat sau, după caz, a uneihotărîri judecătorești definitive.hotărâri judecătorești definitive, în afară de cazurile în care legea prevede altfel.05.11.1990 – 04.02.1998text inițial
Înregistrările se fac numai în baza unei încheieri a judecătorului delegat sau, după caz, a unei hotărîri judecătorești definitive.
Ai o întrebare despre art. 6 din Legea 26/1990?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit