Capitolul II Bugetul asigurărilor sociale de stat

Art. 20 Legea 263/2010

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice · Dreptul Muncii

În vigoare din 01.01.2018Formă consolidată la 31.08.2023 2 versiuni

(1) Bugetul asigurărilor sociale de stat cuprinde veniturile și cheltuielile sistemului public de pensii.

(2) CNPP înaintează anual Ministerului Muncii si Justitiei Sociale propunerile pentru elaborarea proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru partea de cheltuieli.

(3) Abrogat.

(3^1) CNPP are calitatea de creditor bugetar numai pentru veniturile bugetare pe care le administrează, reprezentând contribuții sociale datorate de persoanele fizice asigurate pe bază de contract de asigurare socială, precum și alte venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat, conform legii.

(3^2) CNPP și unitățile din subordinea acesteia efectuează cheltuieli în limita aprobată prin buget și a creditelor bugetare deschise, în condițiile legii.

(4) În situația în care legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu a fost adoptată cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea exercițiului bugetar, se aplică în continuare prevederile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul precedent, până la adoptarea noului buget.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 20 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 01.01.2018 – prezentmodificat prin OUG 103/2017

    (1) Bugetul asigurărilor sociale de stat cuprinde veniturile și cheltuielile sistemului public de pensii.

    (2) Guvernul elaborează anual, pe baza propunerilor CNPP și ale instituțiilor care au în subordine case de pensii sectoriale, proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat, pe care îl supune spre aprobare Parlamentului.

    (3) Casele de pensii sectoriale elaborează propuneri pentru bugetul CNPP înaintează anual Ministerului Muncii si Justitiei Sociale propunerile pentru elaborarea proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru partea de cheltuieli.

    (3) Abrogat.

    (3^1) CNPP are calitatea de creditor bugetar numai pentru veniturile bugetare pe care le administrează, reprezentând contribuții sociale datorate de persoanele fizice asigurate pe bază de contract de asigurare socială, precum și alte venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat și le transmit instituțiilor publice în subordinea cărora funcționează.stat, conform legii.

    (3^2) CNPP și unitățile din subordinea acesteia efectuează cheltuieli în limita aprobată prin buget și a creditelor bugetare deschise, în condițiile legii.

    (4) În situația în care legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu a fost adoptată cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea exercițiului bugetar, se aplică în continuare prevederile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul precedent, până la adoptarea noului buget.

  2. 16.12.2010 – 01.01.2018text inițial

    (1) Bugetul asigurărilor sociale de stat cuprinde veniturile și cheltuielile sistemului public de pensii.

    (2) Guvernul elaborează anual, pe baza propunerilor CNPP și ale instituțiilor care au în subordine case de pensii sectoriale, proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat, pe care îl supune spre aprobare Parlamentului.

    (3) Casele de pensii sectoriale elaborează propuneri pentru bugetul asigurărilor sociale de stat și le transmit instituțiilor publice în subordinea cărora funcționează.

    (4) În situația în care legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu a fost adoptată cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea exercițiului bugetar, se aplică în continuare prevederile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul precedent, până la adoptarea noului buget.

Ai o întrebare despre art. 20 din Legea 263/2010?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit