Capitolul III Contribuția de asigurări sociale

Art. 30 Legea 263/2010

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice · Dreptul Muncii

În vigoare din 31.08.2023Formă consolidată la 31.08.2023 11 versiuni

(1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din:

a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă;

b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații;

c) Abrogată;

d) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1;

e) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3;

f) activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 4.

g) activitățile din industria de armament referitoare la: fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unitățile de producție a explozivilor, precum și fabricarea nitrocelulozelor și a celuloidului în aceleași unități de producție a explozivilor; fabricarea munițiilor și a elementelor de muniții, locurile de muncă în care se execută operații cu exploziv de inițiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum și locurile de muncă în care se execută operații cu explozivi aromatici, la care angajații vin în contact direct cu aceștia; operații de distrugere a munițiilor încărcate și a elementelor de muniții încărcate, a pulberilor, a explozivilor și a produselor pirotehnice; delaborarea munițiilor și a elementelor pirotehnice încărcate cu substanțe explozive sau incendiare.

h) sectorul construcții nave, pentru personalul care își desfășoară activitatea în următoarele activități specifice: control nedistructiv cu radiații ionizante, izolare cu vată minerală, galvanizare, sablare/zincare, vopsitorie, sudură, montare/ demontare schele, lăcătușerie montaj, tubulatură montaj, polizare montaj, mecanică montaj, electrică montaj.

i) activitățile de producție, mentenanță și asimilate din unitățile de producție a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând și unitățile de extracție a cărbunelui, pentru personalul implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice producției energiei electrice și extracției cărbunelui.

j) sectorul construcții mașini, pentru personalul care își desfășoară activitatea în următoarele activități specifice: turnarea pieselor și lingourilor de oțel, în turnătoriile de oțel; turnarea pieselor de fontă, pieselor din aliaje neferoase și pieselor cu modele ușor fuzibile în turnătoriile de fontă, turnătoriile de aliaje neferoase și turnătoriile de precizie; forjarea pieselor pe ciocane de peste 2 tone forță în secțiile de forjă; turnarea cuzineților din aliaje neferoase pe suport de oțel în turnătoriile de cuzineți; activitatea desfășurată de către ingineri, subingineri și tehnicieni, pe durata a cel puțin 50% din timpul normal de muncă, în secțiile de producție respective;

k) activitățile de producție, mentenanță și asimilate din unitățile de producție ale minelor de minereuri, pentru personalul implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice extracției minereurilor, care a ocupat următoarele funcții: adjunct șef carieră, adjunct șef depozit, adjunct șef uzină, artificier, automacaragiu, buldozerist, electrician, electrician subteran, electromecanic, electromecanic subteran, electromecanic turbosuflantă, electronist, excavatorist, frezor, inginer, inginer conducător formație de lucru, inginer șef investiții, inginer șef producție, instalator, laborant, lăcătuș, lăcătuș mecanic, lăcătuș mecanic subteran, macaragiu, maistru, manipulant, mecanic, mecanic mașini utilaje, mecanic subteran, miner subteran, miner suprafață, muncitor necalificat, muncitor necalificat subteran, operator preparare, operator preparare subteran, prelucrător așchiere, revizor tehnic, șef carieră, șef laborator control tehnic de calitate, șef depozit, șef secție, șef uzină, strungar, subinginer, subinginer conducător formație de lucru subteran, sudor, sudor subteran, tehnician;

l) activitatea de trefilare, inclusiv prin decaparea cu acizi, desfășurată de către persoanele încadrate în muncă la S.C. ArcelorMittal Roman.

(2) Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) lit. e) încadrate în condiții speciale de muncă în baza avizelor menținute ca urmare a parcurgerii procedurii de reevaluare stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 924/2017 pentru stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale, reevaluate potrivit prevederilor art. 30 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, sunt locuri de muncă în condiții speciale de muncă.

(3) Procedura de reevaluare prevăzută la alin. (2) se stabilește prin hotărâre a Guvernului, elaborată în termen de 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(4) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. b), perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materialelor prime nucleare, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupele I și II de muncă și care, potrivit art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, sunt încadrate în condiții speciale de muncă.

(4^1) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. a), perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care salariații au desfășurat activități miniere, în subteran, cel puțin 50% din timpul normal de muncă, în luna respectivă, în domeniul prospecțiunii, explorării, dezvoltării, exploatării, preparării/prelucrării, concentrării, conservării și închiderii minelor, din cadrul unităților de prospecțiuni și explorări geologice, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.

(4^2) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activitățile dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. g), în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.

(4^3) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. h), perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care personalul din sectorul construcții nave a desfășurat activități la locuri de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.

(4^4) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. i), în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă.

(4^5) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. j)-l), perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care salariații au desfășurat activități dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. j)-l) în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.

(5) Constituie stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă și perioadele în care un asigurat care își desfășoară activitatea în condiții speciale de muncă se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă și/sau în concediu de odihnă, dacă cel puțin în ziua premergătoare concediului a lucrat în locuri de muncă încadrate în astfel de condiții de muncă.

Decizii ÎCCJ / CCR

  • Decizie de admitere: RIL nr. 9/2019 , publicată în Monitorul Oficial nr. 459 din 7 iunie 2019: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 3 pct. 1 din Legea minelor nr. 85/2003 , cu modificările și completările ulterioare, activitatea desfășurată în cadrul unităților de prospecțiuni geologice sau de exploatări în subteran nu poate fi considerată activitate desfășurată în "unitate minieră" și încadrată în condiții speciale de muncă.
  • Decizie de admitere: RIL nr. 2/2023 , publicată în Monitorul Oficial nr. 371 din 2 mai 2023: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 56^2 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, modificată și completată prin Legea nr. 197/2021 , dispozițiile legale evocate recunosc ope legis o reducere a vârstei standard de pensionare cu 13 ani pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de 25 de ani, corespunzător activității desfășurate cel puțin 30 de ani în locurile de muncă prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, modificată și completată prin Legea nr. 197/2021 , indiferent de condițiile în care a fost încadrată activitatea de angajator/fostul angajator, conform legislației anterioare, și indiferent de tipul contribuției de asigurări sociale datorate de angajator/fostul angajator. Decizie de respingere: HP nr. 71/2025 , publicată în Monitorul Oficial nr. 285 din 1 aprilie 2025. Decizie de respingere: HP nr. 102/2025 , publicată în Monitorul Oficial nr. 937 din 10 octombrie 2025. Decizie de respingere: HP nr. 425/2025 , publicată în Monitorul Oficial nr. 91 din 4 februarie 2026. Decizie de admitere: RIL nr. 5/2026 , publicată în Monitorul Oficial nr. 242 din 27 martie 2026: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. i) și alin. (4^4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, este asimilată condițiilor speciale de muncă exclusiv perioada în care un salariat și-a desfășurat activitatea în grupa I și/sau a II-a de muncă. Decizie de respingere: HP nr. 55/2026 , publicată în Monitorul Oficial nr. 442 din 26 mai 2026.
  • Reproducem mai jos prevederile articolului II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 108 din 1 iulie 2020 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 595 din 07 iulie 2020: Articolul II (1) De prevederile art. 30 alin. (4^2) și art. 56^2 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază, la cerere, și persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada anterioară datei intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. (2) Drepturile de pensie recalculate conform alin. (1) se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost depusă solicitarea.
  • Reproducem prevederile articolului II din LEGEA nr. 289 din 15 decembrie 2020 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1238 din 16 decembrie 2020: Articolul II (1) De prevederile art. 30 alin. (4^3) și art. 56 alin. (1) lit. d) , alin. (2) lit. d) și alin. (3) lit. d) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază, la cerere, și persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi. (2) Drepturile de pensie recalculate conform alin. (1) se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost depusă solicitarea. (3) În situația în care, după aplicarea prevederilor alin. (1) și (2) , rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel cuvenit sau aflat în plată, se păstrează cuantumul mai avantajos.
  • Articolul II din LEGEA nr. 74 din 30 martie 2022 , publicată în Monitorul Oficial nr. 315 din 31 martie 2022, prevede: Articolul II (1) De prevederile art. 30 alin. (4^4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, beneficiază, la cerere, și persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada anterioară datei intrării în vigoare a prezentei legi. (2) Drepturile de pensie recalculate conform alin. (1) se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost depusă solicitarea. (3) În situația în care, după aplicarea prevederilor alin. (1) și (2) , rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel cuvenit anterior intrării în vigoare a prezentei legi sau aflat în plată, se păstrează cuantumul mai avantajos.
  • Decizie de admitere: HP nr. 28/2024 , publicată în Monitorul Oficial nr. 669 din 12 iulie 2024: În interpretarea dispozițiilor art. 30 alin. (4^4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, asimilarea perioadei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități dintre cele prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. i) din aceeași lege, în locurile de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă, unui stagiu de cotizare în condiții speciale de muncă, produce efecte și sub aspectul majorării punctajelor lunare cu 50%, conform art. 100 lit. b) din Legea nr. 263/2010 , iar nu doar cu privire la determinarea stagiului de cotizare, potrivit art. 56 alin. (1) lit. d) , și la reducerea vârstei de pensionare, potrivit art. 56^2 din Legea nr. 263/2010 . Decizie de respingere: HP nr. 425/2025 , publicată în Monitorul Oficial nr. 91 din 4 februarie 2026. Decizie de admitere: RIL nr. 5/2026 , publicată în Monitorul Oficial nr. 242 din 27 martie 2026: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. i) și alin. (4^4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, este asimilată condițiilor speciale de muncă exclusiv perioada în care un salariat și-a desfășurat activitatea în grupa I și/sau a II-a de muncă.
  • Articolul II din LEGEA nr. 351 din 12 decembrie 2022 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1196 din 13 decembrie 2022 prevede: Articolul II (1) De prevederile art. 30 alin. (4^5) și ale art. 56 alin. (1) lit. d) , alin. (2) lit. d) și alin. (3) lit. d) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, beneficiază, la cerere, și persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada anterioară datei intrării în vigoare a prezentei legi. (2) Drepturile de pensie recalculate conform alin. (1) se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost depusă solicitarea. (3) În situația în care, după aplicarea prevederilor alin. (1) și (2) , rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel cuvenit anterior intrării în vigoare a prezentei legi sau aflat în plată, se păstrează cuantumul mai avantajos.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 30 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 31.08.2023 – prezentmodificat prin OUG 70/2023

    (1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din:

    a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă;

    b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații;

    c) Abrogată;

    d) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1;

    e) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3;

    f) activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 4.

    g) activitățile din industria de armament referitoare la: fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unitățile de producție a explozivilor, precum și fabricarea nitrocelulozelor și a celuloidului în aceleași unități de producție a explozivilor; fabricarea munițiilor și a elementelor de muniții, locurile de muncă în care se execută operații cu exploziv de inițiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum și locurile de muncă în care se execută operații cu explozivi aromatici, la care angajații vin în contact direct cu aceștia; operații de distrugere a munițiilor încărcate și a elementelor de muniții încărcate, a pulberilor, a explozivilor și a produselor pirotehnice; delaborarea munițiilor și a elementelor pirotehnice încărcate cu substanțe explozive sau incendiare.

    h) sectorul construcții nave, pentru personalul care își desfășoară activitatea în următoarele activități specifice: control nedistructiv cu radiații ionizante, izolare cu vată minerală, galvanizare, sablare/zincare, vopsitorie, sudură, montare/ demontare schele, lăcătușerie montaj, tubulatură montaj, polizare montaj, mecanică montaj, electrică montaj.

    i) activitățile de producție, mentenanță și asimilate din unitățile de producție a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând și unitățile de extracție a cărbunelui, pentru personalul implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice producției energiei electrice și extracției cărbunelui.

    j) sectorul construcții mașini, pentru personalul care își desfășoară activitatea în următoarele activități specifice: turnarea pieselor și lingourilor de oțel, în turnătoriile de oțel; turnarea pieselor de fontă, pieselor din aliaje neferoase și pieselor cu modele ușor fuzibile în turnătoriile de fontă, turnătoriile de aliaje neferoase și turnătoriile de precizie; forjarea pieselor pe ciocane de peste 2 tone forță în secțiile de forjă; turnarea cuzineților din aliaje neferoase pe suport de oțel în turnătoriile de cuzineți; activitatea desfășurată de către ingineri, subingineri și tehnicieni, pe durata a cel puțin 50% din timpul normal de muncă, în secțiile de producție respective;

    k) activitățile de producție, mentenanță și asimilate din unitățile de producție ale minelor de minereuri, pentru personalul implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice extracției minereurilor, care a ocupat următoarele funcții: adjunct șef carieră, adjunct șef depozit, adjunct șef uzină, artificier, automacaragiu, buldozerist, electrician, electrician subteran, electromecanic, electromecanic subteran, electromecanic turbosuflantă, electronist, excavatorist, frezor, inginer, inginer conducător formație de lucru, inginer șef investiții, inginer șef producție, instalator, laborant, lăcătuș, lăcătuș mecanic, lăcătuș mecanic subteran, macaragiu, maistru, manipulant, mecanic, mecanic mașini utilaje, mecanic subteran, miner subteran, miner suprafață, muncitor necalificat, muncitor necalificat subteran, operator preparare, operator preparare subteran, prelucrător așchiere, revizor tehnic, șef carieră, șef laborator control tehnic de calitate, șef depozit, șef secție, șef uzină, strungar, subinginer, subinginer conducător formație de lucru subteran, sudor, sudor subteran, tehnician;

    l) activitatea de trefilare, inclusiv prin decaparea cu acizi, desfășurată de către persoanele încadrate în muncă la S.C. ArcelorMittal Roman.

    (2) Periodic, din 5 în 5 ani, locurile de muncă Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) lit. e) încadrate în condiții speciale de muncă prevăzute la alin. (1) lit. e) sunt supuseîn baza avizelor menținute ca urmare a parcurgerii procedurii de reevaluare a încadrării stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 924/2017 pentru stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale, stabilită prin hotărâre a Guvernului.reevaluate potrivit prevederilor art. 30 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, sunt locuri de muncă în condiții speciale de muncă.

    (3) Procedura de reevaluare prevăzută la alin. (2) se stabilește prin hotărâre a Guvernului, elaborată în termen de 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

    (4) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. b), perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materialelor prime nucleare, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupele I și II de muncă și care, potrivit art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, sunt încadrate în condiții speciale de muncă.

    (4^1) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. a), perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care salariații au desfășurat activități miniere, în subteran, cel puțin 50% din timpul normal de muncă, în luna respectivă, în domeniul prospecțiunii, explorării, dezvoltării, exploatării, preparării/prelucrării, concentrării, conservării și închiderii minelor, din cadrul unităților de prospecțiuni și explorări geologice, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.

    (4^2) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activitățile dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. g), în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.

    (4^3) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. h), perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care personalul din sectorul construcții nave a desfășurat activități la locuri de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.

    (4^4) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. i), în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă.

    (4^5) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. j)-l), perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care salariații au desfășurat activități dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. j)-l) în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.

    (5) Constituie stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă și perioadele în care un asigurat care își desfășoară activitatea în condiții speciale de muncă se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă și/sau în concediu de odihnă, dacă cel puțin în ziua premergătoare concediului a lucrat în locuri de muncă încadrate în astfel de condiții de muncă.

  2. 01.01.2023 – 31.08.2023modificat prin Legea 351/2022

    (1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din:

    a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă;

    b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații;

    c) Abrogată;

    d) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1;

    e) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3;

    f) activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 4.

    g) activitățile din industria de armament referitoare la: fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unitățile de producție a explozivilor, precum și fabricarea nitrocelulozelor și a celuloidului în aceleași unități de producție a explozivilor; fabricarea munițiilor și a elementelor de muniții, locurile de muncă în care se execută operații cu exploziv de inițiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum și locurile de muncă în care se execută operații cu explozivi aromatici, la care angajații vin în contact direct cu aceștia; operații de distrugere a munițiilor încărcate și a elementelor de muniții încărcate, a pulberilor, a explozivilor și a produselor pirotehnice; delaborarea munițiilor și a elementelor pirotehnice încărcate cu substanțe explozive sau incendiare.

    h) sectorul construcții nave, pentru personalul care își desfășoară activitatea în următoarele activități specifice: control nedistructiv cu radiații ionizante, izolare cu vată minerală, galvanizare, sablare/zincare, vopsitorie, sudură, montare/ demontare schele, lăcătușerie montaj, tubulatură montaj, polizare montaj, mecanică montaj, electrică montaj.

    i) activitățile de producție, mentenanță și asimilate din unitățile de producție a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând și unitățile de extracție a cărbunelui, pentru personalul implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice producției energiei electrice și extracției cărbunelui.

    j) sectorul construcții mașini, pentru personalul care își desfășoară activitatea în următoarele activități specifice: turnarea pieselor și lingourilor de oțel, în turnătoriile de oțel; turnarea pieselor de fontă, pieselor din aliaje neferoase și pieselor cu modele ușor fuzibile în turnătoriile de fontă, turnătoriile de aliaje neferoase și turnătoriile de precizie; forjarea pieselor pe ciocane de peste 2 tone forță în secțiile de forjă; turnarea cuzineților din aliaje neferoase pe suport de oțel în turnătoriile de cuzineți; activitatea desfășurată de către ingineri, subingineri și tehnicieni, pe durata a cel puțin 50% din timpul normal de muncă, în secțiile de producție respective;

    k) activitățile de producție, mentenanță și asimilate din unitățile de producție ale minelor de minereuri, pentru personalul implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice extracției minereurilor, care a ocupat următoarele funcții: adjunct șef carieră, adjunct șef depozit, adjunct șef uzină, artificier, automacaragiu, buldozerist, electrician, electrician subteran, electromecanic, electromecanic subteran, electromecanic turbosuflantă, electronist, excavatorist, frezor, inginer, inginer conducător formație de lucru, inginer șef investiții, inginer șef producție, instalator, laborant, lăcătuș, lăcătuș mecanic, lăcătuș mecanic subteran, macaragiu, maistru, manipulant, mecanic, mecanic mașini utilaje, mecanic subteran, miner subteran, miner suprafață, muncitor necalificat, muncitor necalificat subteran, operator preparare, operator preparare subteran, prelucrător așchiere, revizor tehnic, șef carieră, șef laborator control tehnic de calitate, șef depozit, șef secție, șef uzină, strungar, subinginer, subinginer conducător formație de lucru subteran, sudor, sudor subteran, tehnician;

    l) activitatea de trefilare, inclusiv prin decaparea cu acizi, desfășurată de către persoanele încadrate în muncă la S.C. ArcelorMittal Roman.

    (2) Periodic, din 5 în 5 ani, locurile de muncă în condiții speciale de muncă prevăzute la alin. (1) lit. e) sunt supuse procedurii de reevaluare a încadrării în condiții speciale, stabilită prin hotărâre a Guvernului.

    (3) Procedura de reevaluare prevăzută la alin. (2) se stabilește prin hotărâre a Guvernului, elaborată în termen de 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

    (4) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. b), perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materialelor prime nucleare, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupele I și II de muncă și care, potrivit art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, sunt încadrate în condiții speciale de muncă.

    (4^1) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. a), perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care salariații au desfășurat activități miniere, în subteran, cel puțin 50% din timpul normal de muncă, în luna respectivă, în domeniul prospecțiunii, explorării, dezvoltării, exploatării, preparării/prelucrării, concentrării, conservării și închiderii minelor, din cadrul unităților de prospecțiuni și explorări geologice, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.

    (4^2) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activitățile dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. g), în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.

    (4^3) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. h), perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care personalul din sectorul construcții nave a desfășurat activități la locuri de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.

    (4^4) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. i), în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă.

    (4^5) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. j)-l), perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care salariații au desfășurat activități dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. j)-l) în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.

    (5) Constituie stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă și perioadele în care un asigurat care își desfășoară activitatea în condiții speciale de muncă se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă și/sau în concediu de odihnă, dacă cel puțin în ziua premergătoare concediului a lucrat în locuri de muncă încadrate în astfel de condiții de muncă.

  3. 03.04.2022 – 01.01.2023modificat prin Legea 74/2022

    (1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din:

    a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă;

    b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații;

    c) Abrogată;

    d) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1;

    e) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3;

    f) activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 4.

    g) activitățile din industria de armament referitoare la: fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unitățile de producție a explozivilor, precum și fabricarea nitrocelulozelor și a celuloidului în aceleași unități de producție a explozivilor; fabricarea munițiilor și a elementelor de muniții, locurile de muncă în care se execută operații cu exploziv de inițiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum și locurile de muncă în care se execută operații cu explozivi aromatici, la care angajații vin în contact direct cu aceștia; operații de distrugere a munițiilor încărcate și a elementelor de muniții încărcate, a pulberilor, a explozivilor și a produselor pirotehnice; delaborarea munițiilor și a elementelor pirotehnice încărcate cu substanțe explozive sau incendiare.

    h) sectorul construcții nave, pentru personalul care își desfășoară activitatea în următoarele activități specifice: control nedistructiv cu radiații ionizante, izolare cu vată minerală, galvanizare, sablare/zincare, vopsitorie, sudură, montare/ demontare schele, lăcătușerie montaj, tubulatură montaj, polizare montaj, mecanică montaj, electrică montaj.

    i) activitățile de producție, mentenanță și asimilate din unitățile de producție a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând și unitățile de extracție a cărbunelui, pentru personalul implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice producției energiei electrice și extracției cărbunelui.

    (2) Periodic, din 5 în 5 ani, locurile de muncă în condiții speciale de muncă prevăzute la alin. (1) lit. e) sunt supuse procedurii de reevaluare a încadrării în condiții speciale, stabilită prin hotărâre a Guvernului.

    (3) Procedura de reevaluare prevăzută la alin. (2) se stabilește prin hotărâre a Guvernului, elaborată în termen de 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

    (4) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. b), perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materialelor prime nucleare, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupele I și II de muncă și care, potrivit art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, sunt încadrate în condiții speciale de muncă.

    (4^1) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. a), perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care salariații au desfășurat activități miniere, în subteran, cel puțin 50% din timpul normal de muncă, în luna respectivă, în domeniul prospecțiunii, explorării, dezvoltării, exploatării, preparării/prelucrării, concentrării, conservării și închiderii minelor, din cadrul unităților de prospecțiuni și explorări geologice, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.

    (4^2) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activitățile dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. g), în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.

    (4^3) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. h), perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care personalul din sectorul construcții nave a desfășurat activități la locuri de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.

    (4^4) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. i), în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă.

    (5) Constituie stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă și perioadele în care un asigurat care își desfășoară activitatea în condiții speciale de muncă se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă și/sau în concediu de odihnă, dacă cel puțin în ziua premergătoare concediului a lucrat în locuri de muncă încadrate în astfel de condiții de muncă.

  4. 18.08.2021 – 03.04.2022modificat prin Legea 197/2021

  5. 19.12.2020 – 18.08.2021modificat prin Legea 289/2020

    g) activitățile referitoare ladin industria de armament referitoare la: fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unitățile de producție a explozivilor, precum și fabricarea nitrocelulozelor și a celuloidului în aceleași unități de producție a explozivilor; fabricarea munițiilor și a elementelor de muniții, locurile de muncă în care se execută operații cu exploziv de inițiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum și locurile de muncă în care se execută operații cu explozivi aromatici, la care angajații vin în contact direct cu aceștia; operații de distrugere a munițiilor încărcate și a elementelor de muniții încărcate, a pulberilor, a explozivilor și a produselor pirotehnice; delaborarea munițiilor și a elementelor pirotehnice încărcate cu substanțe explozive sau incendiare.

    h) sectorul construcții nave, pentru personalul care își desfășoară activitatea în următoarele activități specifice: control nedistructiv cu radiații ionizante, izolare cu vată minerală, galvanizare, sablare/zincare, vopsitorie, sudură, montare/ demontare schele, lăcătușerie montaj, tubulatură montaj, polizare montaj, mecanică montaj, electrică montaj.

    (2) Periodic, din 5 în 5 ani, locurile de muncă în condiții speciale de muncă prevăzute la alin. (1) lit. e) sunt supuse procedurii de reevaluare a încadrării în condiții speciale, stabilită prin hotărâre a Guvernului.

    (3) Procedura de reevaluare prevăzută la alin. (2) se stabilește prin hotărâre a Guvernului, elaborată în termen de 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

    (4) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. b), perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materialelor prime nucleare, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupele I și II de muncă și care, potrivit art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, sunt încadrate în condiții speciale de muncă.

    (4^1) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. a), perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care salariații au desfășurat activități miniere, în subteran, cel puțin 50% din timpul normal de muncă, în luna respectivă, în domeniul prospecțiunii, explorării, dezvoltării, exploatării, preparării/prelucrării, concentrării, conservării și închiderii minelor, din cadrul unităților de prospecțiuni și explorări geologice, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.

    (4^2) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activitățile dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. g), în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.

    (4^3) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. h), perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care personalul din sectorul construcții nave a desfășurat activități la locuri de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă.

    (5) Constituie stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă și perioadele în care un asigurat care își desfășoară activitatea în condiții speciale de muncă se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă și/sau în concediu de odihnă, dacă cel puțin în ziua premergătoare concediului a lucrat în locuri de muncă încadrate în astfel de condiții de muncă.

  6. 24.08.2020 – 19.12.2020modificat prin Legea 188/2020

    (1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din:

    a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă;

    b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații;

    c) Abrogată;

    d) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1;

    e) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3;

    f) activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 4.

    g) activitățile referitoare la fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unitățile de producție a explozivilor, precum și fabricarea nitrocelulozelor și a celuloidului în aceleași unități de producție a explozivilor; fabricarea munițiilor și a elementelor de muniții, locurile de muncă în care se execută operații cu exploziv de inițiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum și locurile de muncă în care se execută operații cu explozivi aromatici, la care angajații vin în contact direct cu aceștia; operații de distrugere a munițiilor încărcate și a elementelor de muniții încărcate, a pulberilor, a explozivilor și a produselor pirotehnice; delaborarea munițiilor și a elementelor pirotehnice încărcate cu substanțe explozive sau incendiare.

  7. 07.07.2020 – 24.08.2020modificat prin OUG 108/2020

  8. 07.02.2020 – 07.07.2020modificat prin OUG 10/2020

  9. 01.01.2018 – 07.02.2020modificat prin OUG 103/2017

    (1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din:

    a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă;

    b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații;

    c) activitățile din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, prevăzute de actele normative cu regim clasificat emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi;Abrogată;

    d) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1;

    e) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3;

    f) activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 4.

    (2) Periodic, din 5 în 5 ani, locurile de muncă în condiții speciale de muncă prevăzute la alin. (1) lit. e) sunt supuse procedurii de reevaluare a încadrării în condiții speciale, stabilită prin hotărâre a Guvernului.

    (3) Procedura de reevaluare prevăzută la alin. (2) se stabilește prin hotărâre a Guvernului, elaborată în termen de 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

    (4) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. b), perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materialelor prime nucleare, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupele I și II de muncă și care, potrivit art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, sunt încadrate în condiții speciale de muncă.

    (5) Constituie stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă și perioadele în care un asigurat care își desfășoară activitatea în condiții speciale de muncă se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă și/sau în concediu de odihnă, dacă cel puțin în ziua premergătoare concediului a lucrat în locuri de muncă încadrate în astfel de condiții de muncă.

  10. 21.12.2015 – 01.01.2018modificat prin Legea 325/2015

    (1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din:

    a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă;

    b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații;

    c) activitățile din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, prevăzute de actele normative cu regim clasificat emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi;

    d) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1;

    e) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3;

    f) activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 4.

    (2) Periodic, din 2 în 25 în 5 ani, locurile de muncă în condiții speciale de muncă prevăzute la alin. (1) lit. e) sunt supuse procedurii de reevaluare a încadrării în condiții speciale.speciale, stabilită prin hotărâre a Guvernului.

    (3) Procedura de reevaluare prevăzută la alin. (2) se stabilește prin hotărâre a Guvernului, elaborată în termen de 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

    (4) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. b), perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materialelor prime nucleare, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupele I și II de muncă și care, potrivit art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, sunt încadrate în condiții speciale de muncă.

    (5) Constituie stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă și perioadele în care un asigurat care își desfășoară activitatea în condiții speciale de muncă se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă și/sau în concediu de odihnă, dacă cel puțin în ziua premergătoare concediului a lucrat în locuri de muncă încadrate în astfel de condiții de muncă.

  11. 16.12.2010 – 21.12.2015text inițial

    (1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din:

    a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă;

    b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații;

    c) activitățile din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, prevăzute de actele normative cu regim clasificat emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi;

    d) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1;

    e) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3;

    f) activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 4.

    (2) Periodic, din 2 în 2 ani, locurile de muncă în condiții speciale prevăzute la alin. (1) lit. e) sunt supuse procedurii de reevaluare a încadrării în condiții speciale.

    (3) Procedura de reevaluare prevăzută la alin. (2) se stabilește prin hotărâre a Guvernului, elaborată în termen de 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

    (4) Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. b), perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materialelor prime nucleare, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupele I și II de muncă și care, potrivit art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, sunt încadrate în condiții speciale de muncă.

    (5) Constituie stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă și perioadele în care un asigurat care își desfășoară activitatea în condiții speciale de muncă se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă și/sau în concediu de odihnă, dacă cel puțin în ziua premergătoare concediului a lucrat în locuri de muncă încadrate în astfel de condiții de muncă.

Ai o întrebare despre art. 30 din Legea 263/2010?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit