Capitolul I Dispoziții generale

Art. 7 Legea 263/2010

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice · Dreptul Muncii

În vigoare din 01.04.2018Formă consolidată la 31.08.2023 4 versiuni

(1) Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. I și II, precum și asigurații care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, alții decât cei care depun declarație individuală de asigurare, denumite în continuare angajatori sau entități asimilate angajatorului, cât și instituțiile care efectuează plata drepturilor de șomaj pentru șomerii prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. III sunt obligate să întocmească și să depună, la organul fiscal central, declarația nominală de asigurare.

(2) În situația în care se constată erori în cuprinsul declarațiilor prevăzute la alin. (1), indiferent de cauzele producerii acestora, și/sau modificări ale datelor pe baza cărora se stabilesc stagiul de cotizare și punctajul mediu anual ale asiguratului, persoanele juridice sau fizice prevăzute la alin. (1) sunt obligate să întocmească și să depună o declarație nominală de asigurare rectificativă.

(3) Termenele și modalitățile de depunere a declarațiilor prevăzute la alin. (1) și (2) sunt prevăzute în Codul fiscal.

Decizii ÎCCJ / CCR

  • *) Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost abrogată de pct. 1 al alin. (1) al art. 502, Titlul XI din LEGEA nr. 227 din 8 septembrie 2015 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 688 din 10 septembrie 2015.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 7 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 01.04.2018 – prezentmodificat prin OUG 18/2018

    (1) Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. I și II, precum și asigurații care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, alții decât cei care depun declarație individuală de asigurare, denumite în continuare angajatori, precum angajatori sau entități asimilate angajatorului, cât și instituțiile care efectuează plata drepturilor de șomaj pentru șomerii prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. III sunt obligate să întocmească și să depună, la organul fiscal central, declarația nominală de asigurare.

    (2) În situația în care se constată erori în cuprinsul declarațiilor prevăzute la alin. (1), indiferent de cauzele producerii acestora, și/sau modificări ale datelor pe baza cărora se stabilesc stagiul de cotizare și punctajul mediu anual ale asiguratului, persoanele juridice sau fizice prevăzute la alin. (1) sunt obligate să întocmească și să depună o declarație nominală de asigurare rectificativă.

    (3) Termenele și modalitățile de depunere a declarațiilor prevăzute la alin. (1) și (2) sunt prevăzute în Codul fiscal.

  2. 01.01.2018 – 01.04.2018modificat prin OUG 103/2017

    (1) Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. I și II, denumite în continuare angajatori, precum și instituțiile care efectuează plata drepturilor de șomaj pentru șomerii prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. III, precum și instituțiile care efectuează plata drepturilor pentru persoanele prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. VIII sunt obligate să depună în fiecare lună, la termenul stabilit de CNPP și casele de pensii sectoriale,întocmească și să depună, la organul fiscal central, declarația nominală de asigurare. Declarația se transmite la casa teritorială de pensii în raza căreia se află sediul angajatorului, respectiv la casa de pensii sectorială.

    (2) În situația în care se constată erori în cuprinsul declarațiilor prevăzute la alin. (1), indiferent de cauzele producerii acestora, și/sau modificări ale datelor pe baza cărora se stabilesc stagiul de cotizare și punctajul mediu anual ale asiguratului, persoanele juridice orisau fizice prevăzute la alin. (1) sunt obligate să întocmească și să depună o declarație nominală de asigurare rectificativă la casa teritorială de pensii, respectiv la casa de pensii sectorială unde a fost depusă și declarația pe care o modifică.

    (3) Declarația prevăzută la alin. (1), precum și cea prevăzută la alin. (2) au regimul juridic al unei declarații pe propria răspundere.rectificativă.

    (3) Termenele și modalitățile de depunere a declarațiilor prevăzute la alin. (1) și (2) sunt prevăzute în Codul fiscal.

  3. 16.12.2010 – 16.12.2010formă consolidată

    (1) Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. I și II, denumite în continuare angajatori, instituțiile care efectuează plata drepturilor de șomaj pentru șomerii prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. III, precum și instituțiile care efectuează plata drepturilor pentru persoanele prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. V sunt obligate să întocmească și să depună depună în fiecare lună, la termenul stabilit de CNPP și casele de pensii sectoriale, declarația nominală de asigurare. Declarația se transmite la casa teritorială de pensii în raza căreia se află sediul angajatorului, respectiv la casa de pensii sectorială.

    (2) În situația în care se constată erori în cuprinsul declarațiilor prevăzute la alin. (1), indiferent de cauzele producerii acestora, și/sau modificări ale datelor pe baza cărora se stabilesc stagiul de cotizare și punctajul mediu anual ale asiguratului, persoanele juridice sauori fizice prevăzute la alin. (1) sunt obligate să întocmească și să depună o declarație nominală de asigurare rectificativă.

    (3) Termenele și modalitățile de depunere a declarațiilor prevăzute la alin. (1) și (2) sunt prevăzute în Legea nr. 571/2003

    privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.rectificativă la casa teritorială de pensii, respectiv la casa de pensii sectorială unde a fost depusă și declarația pe care o modifică.

    (3) Declarația prevăzută la alin. (1), precum și cea prevăzută la alin. (2) au regimul juridic al unei declarații pe propria răspundere.

  4. 16.12.2010 – 01.01.2018prima formă disponibilă

    (1) Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. I și II, denumite în continuare angajatori, instituțiile care efectuează plata drepturilor de șomaj pentru șomerii prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. III, precum și instituțiile care efectuează plata drepturilor pentru persoanele prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. V sunt obligate să întocmească și să depună declarația nominală de asigurare.

    (2) În situația în care se constată erori în cuprinsul declarațiilor prevăzute la alin. (1), indiferent de cauzele producerii acestora, și/sau modificări ale datelor pe baza cărora se stabilesc stagiul de cotizare și punctajul mediu anual ale asiguratului, persoanele juridice sau fizice prevăzute la alin. (1) sunt obligate să întocmească și să depună o declarație nominală de asigurare rectificativă.

    (3) Termenele și modalitățile de depunere a declarațiilor prevăzute la alin. (1) și (2) sunt prevăzute în Legea nr. 571/2003

    privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Ai o întrebare despre art. 7 din Legea 263/2010?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit