Capitolul X Reguli speciale de procedură
Art. 133 Legea 272/2004
Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului · Dreptul Familiei
(1) Cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecție specială sunt de competența tribunalului de la domiciliul copilului.
(2) Dacă domiciliul copilului nu este cunoscut, competența revine tribunalului în a cărui circumscripție teritorială a fost găsit copilul.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 133 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
05.03.2014 – prezentrepublicare
Abrogat.(1) Cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecție specială sunt de competența tribunalului de la domiciliul copilului.(2) Dacă domiciliul copilului nu este cunoscut, competența revine tribunalului în a cărui circumscripție teritorială a fost găsit copilul.
01.02.2014 – 05.03.2014modificat prin Legea 187/2012
Fapta părintelui sau a reprezentantului legal al unui copil de a se folosi de acesta pentru a apela în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor financiar sau material, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea unor drepturi.Abrogat.21.06.2004 – 01.02.2014text inițial
Fapta părintelui sau a reprezentantului legal al unui copil de a se folosi de acesta pentru a apela în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor financiar sau material, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea unor drepturi.
Ai o întrebare despre art. 133 din Legea 272/2004?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit