Capitolul III Protecția specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinților săi · Secțiunea a 4-a Supravegherea specializată
Art. 71 Legea 272/2004
Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului · Dreptul Familiei
(1) Măsura de supraveghere specializată se dispune în condițiile prezentei legi față de copilul care a săvârșit o faptă penală și care nu răspunde penal.
(2) În cazul în care există acordul părinților sau al reprezentantului legal, măsura supravegherii specializate se dispune de către comisia pentru protecția copilului, iar, în lipsa acestui acord, de către instanța judecătorească.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 71 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
05.03.2014 – prezentrepublicare
Copilul față de care a fost luată o măsură de protecție specială are dreptul de a menține relații cu alte persoane, dacă acestea nu au o influență negativă asupra dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale.(1) Măsura de supraveghere specializată se dispune în condițiile prezentei legi față de copilul care a săvârșit o faptă penală și care nu răspunde penal.(2) În cazul în care există acordul părinților sau al reprezentantului legal, măsura supravegherii specializate se dispune de către comisia pentru protecția copilului, iar, în lipsa acestui acord, de către instanța judecătorească.
21.06.2004 – 05.03.2014text inițial
Copilul față de care a fost luată o măsură de protecție specială are dreptul de a menține relații cu alte persoane, dacă acestea nu au o influență negativă asupra dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale.
Ai o întrebare despre art. 71 din Legea 272/2004?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit