Capitolul III Procedura adopției interne · Secțiunea a 3-a

Art. 39 Legea 273/2004

Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției · Dreptul Familiei

În vigoare din 26.03.2021Formă consolidată la 19.04.2024 7 versiuni

(1) Potrivirea este o etapă premergătoare încredințării în vederea adopției prin care se identifică și se selectează persoana/familia atestată ca fiind aptă să adopte, care răspunde nevoilor identificate ale copilului, și se stabilește compatibilitatea dintre copil și adoptator/familia adoptatoare.

(la 26-03-2021,

sintagma: persoana/familia adoptatoare a fost înlocuită de Punctul 35, Articolul I din LEGEA nr. 268 din 25 noiembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1140 din 26 noiembrie 2020

)

(2) Potrivirea se realizează acordându-se prioritate rudelor copilului din cadrul familiei extinse, altor persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie pentru o perioadă de minimum 6 luni, precum și familiilor/persoanelor care au adoptat frați ai copilului sau care se află în procedură de adopție cu un frate/frați al/ai acestuia, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. În potrivire se includ numai acele rude și persoane care dețin atestat valabil de adoptator/familie adoptatoare.

(3) Persoanele alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie sunt: tutorele, asistentul maternal profesionist, persoana/familia de plasament sau, după caz, alte persoane care s-au implicat direct și nemijlocit în îngrijirea și educarea lui și față de care copilul a dezvoltat relații de atașament.

(4) Procesul de potrivire include o componentă inițială și una practică și se realizează de către compartimentul de adopții și postadopții din structura direcției.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 39 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 26.03.2021 – prezentmodificat prin Legea 268/2020

    (1) Potrivirea este o etapă premergătoare încredințării în vederea adopției prin care se identifică și se selectează persoana/familia atestată ca fiind aptă să adopte, care răspunde nevoilor identificate ale copilului, și se stabilește compatibilitatea dintre copil și persoana/familiaadoptator/familia adoptatoare.

    (la 26-03-2021,

    sintagma: persoana/familia adoptatoare a fost înlocuită de Punctul 35, Articolul I din LEGEA nr. 268 din 25 noiembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1140 din 26 noiembrie 2020

    )

    (2) Potrivirea se realizează acordându-se prioritate rudelor copilului din cadrul familiei extinse șiextinse, altor persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie pentru o perioadă de minimum 6 luni, în precum și familiilor/persoanelor care au adoptat frați ai copilului sau care se află în procedură de adopție cu un frate/frați al/ai acestuia, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. În potrivire se includ numai acele rude și persoane care dețin atestat valabil de persoană/familieadoptator/familie adoptatoare.

    (3) Persoanele alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie sunt: tutorele, asistentul maternal profesionist, persoana/familia de plasament sau, după caz, alte persoane care au conviețuit/conviețuiesc cu copilul, dacă aceștia s-au implicat direct și nemijlocit în îngrijirea și educarea lui, iar lui și față de care copilul a dezvoltat relații de atașament față de ei.atașament.

    (4) Procesul de potrivire include o componentă inițială și una practică și se realizează de către compartimentul de adopții și postadopții din structura direcției.

  2. 23.09.2016 – 26.03.2021republicare

    (1) La finalul procedurii de potrivire, compartimentul de adopții și postadopții din cadrul direcției întocmește un raport de potrivire, în care sunt consemnate concluziile referitoare la constatarea compatibilității Potrivirea este o etapă premergătoare încredințării în vederea adopției prin care se identifică și se selectează persoana/familia atestată ca fiind aptă să adopte, care răspunde nevoilor identificate ale copilului, și se stabilește compatibilitatea dintre copil și persoana/familia adoptatoare, precum și propunerea vizând sesizarea instanței judecătorești pentru încredințarea copilului în vederea adopției.adoptatoare.

    (2) Potrivirea se realizează acordându-se prioritate rudelor copilului din cadrul familiei extinse și altor persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie pentru o perioadă de minimum 6 luni, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. În potrivire se includ numai acele rude și persoane care dețin atestat valabil de persoană/familie adoptatoare.

    (2) După întocmirea raportului de potrivire, direcția în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului sesizează, în maximum 5 zile, instanța judecătorească pentru încredințarea copilului în vederea adopției.(3) Persoanele alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie sunt: tutorele, asistentul maternal profesionist, persoana/familia de plasament sau, după caz, alte persoane care au conviețuit/conviețuiesc cu copilul, dacă aceștia s-au implicat direct și nemijlocit în îngrijirea și educarea lui, iar copilul a dezvoltat relații de atașament față de ei.

    (4) Procesul de potrivire include o componentă inițială și una practică și se realizează de către compartimentul de adopții și postadopții din structura direcției.

  3. 12.08.2016 – 23.09.2016formă consolidată

    (1) La finalul procedurii de potrivire, compartimentul de adopții și postadopții din cadrul direcției întocmește un raport de potrivire, în care sunt consemnate concluziile referitoare la constatarea compatibilității dintre copil și persoana/familia adoptatoare, precum și propunerea vizând sesizarea instanței judecătorești pentru încredințarea copilului în vederea adopției.

    (2) După întocmirea raportului de potrivire, direcția în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului sesizează, în maximum 5 zile, instanța judecătorească pentru încredințarea copilului în vederea adopției. Cererea de încredințare în vederea adopției adresată instanței va fi însoțită în mod obligatoriu de lista prevăzută la art. 37 alin. (2).

  4. 19.04.2012 – 12.08.2016republicare

    Încuviințarea adopției este de competența instanțelor judecătorești.(1) La finalul procedurii de potrivire, compartimentul de adopții și postadopții din cadrul direcției întocmește un raport de potrivire, în care sunt consemnate concluziile referitoare la constatarea compatibilității dintre copil și persoana/familia adoptatoare, precum și propunerea vizând sesizarea instanței judecătorești pentru încredințarea copilului în vederea adopției.

    (2) După întocmirea raportului de potrivire, direcția în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului sesizează, în maximum 5 zile, instanța judecătorească pentru încredințarea copilului în vederea adopției. Cererea de încredințare în vederea adopției adresată instanței va fi însoțită în mod obligatoriu de lista prevăzută la art. 37 alin. (2).

  5. 19.11.2009 – 19.04.2012republicare

    Adopția internațională a copilului care are domiciliul în România poate fi încuviințată numai în situația în care adoptatorul sau unul dintre soții din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este rudă până la gradul al III-lea inclusiv cu copilul pentru care a fost încuviințată deschiderea procedurii adopției interne.Încuviințarea adopției este de competența instanțelor judecătorești.

  6. 29.03.2009 – 19.11.2009modificat prin Legea 49/2009

    Adopția internațională a copilului care are domiciliul în România poate fi încuviințată numai în situația în care adoptatorul sau unul dintre soții din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este bunicul copilului rudă până la gradul al III-lea inclusiv cu copilul pentru care a fost încuviințată deschiderea procedurii adopției interne.

  7. 21.06.2004 – 29.03.2009text inițial

    Adopția internațională a copilului care are domiciliul în România poate fi încuviințată numai în situația în care adoptatorul sau unul dintre soții din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este bunicul copilului pentru care a fost încuviințată deschiderea procedurii adopției interne.

Ai o întrebare despre art. 39 din Legea 273/2004?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit