Capitolul VIII Monitorizare și activități postadopție

Art. 95 Legea 273/2004

Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției · Dreptul Familiei

În vigoare din 26.03.2021Formă consolidată la 19.04.2024 4 versiuni

Monitorizarea postadopție reprezintă etapa ulterioară încuviințării adopției prin care se urmărește evoluția copilului adoptat și a relațiilor dintre acesta și părinții adoptatori în vederea integrării depline a copilului în familia adoptatoare și identificării precoce a eventualelor dificultăți ce pot să apară în această perioadă. Monitorizarea postadopție nu se realizează în cazul adopției interne a copilului de către soțul părintelui firesc sau adoptiv ori de către rudele copilului și nici în cazul adopției copilului de către tutorele său ori de către persoane/familii care au avut copilul în plasament cel puțin 2 ani.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 95 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 26.03.2021 – prezentmodificat prin Legea 268/2020

    Monitorizarea postadopție reprezintă etapa ulterioară încuviințării adopției prin care se urmărește evoluția copilului adoptat și a relațiilor dintre acesta și părinții adoptatori în vederea integrării depline a copilului în familia adoptatoare și identificării precoce a eventualelor dificultăți ce pot să apară în această perioadă. Monitorizarea postadopție nu se realizează în cazul adopției interne a copilului de către soțul părintelui firesc sau adoptiv ori de către rudele copilului și nici în cazul adopției copilului de către tutorele său ori de către persoane/familii care au avut copilul în plasament cel puțin 2 ani.

  2. 23.09.2016 – 26.03.2021republicare

    Abrogat.Monitorizarea postadopție reprezintă etapa ulterioară încuviințării adopției prin care se urmărește evoluția copilului adoptat și a relațiilor dintre acesta și părinții adoptatori în vederea integrării depline a copilului în familia adoptatoare și identificării precoce a eventualelor dificultăți ce pot să apară în această perioadă.

  3. 12.08.2016 – 23.09.2016modificat prin Legea 57/2016

    În situația copiilor cu privire la care s-au făcut comunicări de către comisiile pentru protecția copilului în baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/1997, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/1998, cu modificările și completările ulterioare, și aflați în evidența Comitetului Român pentru Adopții la data intrării în vigoare a prezentei legi, dispozițiile art. 26 și 29-35 se aplică în mod corespunzător.Abrogat.

  4. 19.04.2012 – 12.08.2016prima formă disponibilă

    În situația copiilor cu privire la care s-au făcut comunicări de către comisiile pentru protecția copilului în baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/1997, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/1998, cu modificările și completările ulterioare, și aflați în evidența Comitetului Român pentru Adopții la data intrării în vigoare a prezentei legi, dispozițiile art. 26 și 29-35 se aplică în mod corespunzător.

Ai o întrebare despre art. 95 din Legea 273/2004?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit