Capitolul VII Sistemul de hemovigilență

Art. 34 Legea 282/2005

Legea nr. 282/2005 privind organizarea activității de transfuzie sanguină · Drept Medical

În vigoare din 17.03.2014Formă consolidată la 14.04.2022 2 versiuni

I.N.T.S. elaborează și introduce la nivelul centrelor de transfuzie sanguină județene și al municipiului București o procedură specifică care să permită cu precizie, eficacitate și într-un mod verificabil blocarea distribuției și rechemarea în vederea retragerii sângelui și componentelor sanguine umane asociate unui incident sever sau unei reacții adverse severe, cu respectarea dispozițiilor prevăzute în anexa nr. 4 lit. i).

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 34 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 17.03.2014 – prezentrepublicare

    (1) I.N.T.S. și centrele I.N.T.S. elaborează și introduce la nivelul centrelor de transfuzie sanguină județene și al municipiului București au obligația să asigure, pentru fiecare etapă a activității proprii, trasabilitatea sângelui și a componentelor sanguine umane colectate sau preparate, din momentul stabilirii eligibilității donatorului până la momentul distribuției și transportului la destinația finală.

    (2) Unitățile de transfuzie sanguină din spitale au obligația să asigure, pentru fiecare etapă a activității proprii, trasabilitatea sângelui și a componentelor sanguine umane recepționate, din momentul recepției lor până în momentul realizării actului transfuzional la pacientul primitor.o procedură specifică care să permită cu precizie, eficacitate și într-un mod verificabil blocarea distribuției și rechemarea în vederea retragerii sângelui și componentelor sanguine umane asociate unui incident sever sau unei reacții adverse severe, cu respectarea dispozițiilor prevăzute în anexa nr. 4 lit. i).

  2. 05.10.2005 – 17.03.2014text inițial

    (1) I.N.T.S. și centrele de transfuzie sanguină județene și al municipiului București au obligația să asigure, pentru fiecare etapă a activității proprii, trasabilitatea sângelui și a componentelor sanguine umane colectate sau preparate, din momentul stabilirii eligibilității donatorului până la momentul distribuției și transportului la destinația finală.

    (2) Unitățile de transfuzie sanguină din spitale au obligația să asigure, pentru fiecare etapă a activității proprii, trasabilitatea sângelui și a componentelor sanguine umane recepționate, din momentul recepției lor până în momentul realizării actului transfuzional la pacientul primitor.

Ai o întrebare despre art. 34 din Legea 282/2005?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit