Partea SPECIALĂ · Titlul VII Infracțiuni contra siguranței publice · Capitolul VI Infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice

Art. 365 Codul penal — Operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice

Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal · Drept Penal

În vigoare din 17.07.2009Formă consolidată la 18.10.2026

(1) Fapta persoanei care, fără drept, produce, importă, distribuie sau pune la dispoziție sub orice formă:

a) dispozitive sau programe informatice concepute sau adaptate în scopul comiterii uneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 360-364;

b) parole, coduri de acces sau alte asemenea date informatice care permit accesul total sau parțial la un sistem informatic, în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 360-364,

se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Deținerea, fără drept, a unui dispozitiv, a unui program informatic, a unei parole, a unui cod de acces sau a altor date informatice dintre cele prevăzute în alin. (1), în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 360-364, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Ai o întrebare despre art. 365 din Codul penal?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit