Partea SPECIALĂ · Titlul VIII Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială · Capitolul II Infracțiuni contra familiei
Art. 379 Codul penal — Nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului
Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal · Drept Penal
(1) Reținerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimțământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredințat minorul potrivit legii, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta persoanei căreia i s-a încredințat minorul prin hotărâre judecătorească spre creștere și educare de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre părinți să aibă legături personale cu minorul, în condițiile stabilite de părți sau de către organul competent.
(3) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Ai o întrebare despre art. 379 din Codul penal?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit