Partea SPECIALĂ · Titlul XI Infracțiuni contra capacității de luptă a forțelor armate · Capitolul I Infracțiuni săvârșite de militari

Art. 423 Codul penal — Zborul neautorizat

Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal · Drept Penal

În vigoare din 17.07.2009Formă consolidată la 18.10.2026

(1) Zborul cu o aeronavă aparținând forțelor armate ale statului român, fără prealabilă autorizare, precum și nerespectarea regulilor de zbor, dacă prin aceasta se periclitează securitatea zborului în spațiul aerian sau a aeronavei, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.

(2) Dacă fapta a avut ca urmare distrugerea sau degradarea aeronavei, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă a avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Ai o întrebare despre art. 423 din Codul penal?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit