Partea GENERALĂ · Titlul III Pedepsele · Capitolul III Pedeapsa accesorie și pedepsele complementare · Secțiunea a 2-a Pedepsele complementare
Art. 69 Codul penal — Degradarea militară
Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal · Drept Penal
(1) Pedeapsa complementară a degradării militare constă în pierderea gradului și a dreptului de a purta uniformă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
(2) Degradarea militară se aplică în mod obligatoriu condamnaților militari în activitate, în rezervă sau în retragere, dacă pedeapsa principală aplicată este închisoarea mai mare de 10 ani sau detențiunea pe viață.
(3) Degradarea militară poate fi aplicată condamnaților militari în activitate, în rezervă sau în retragere pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, dacă pedeapsa principală aplicată este închisoarea de cel puțin 5 ani și de cel mult 10 ani.
Ai o întrebare despre art. 69 din Codul penal?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit