Cartea a IV-a Despre moștenire și liberalități · Titlul III Liberalitățile · Capitolul III Testamentul · Secțiunea a 4-a Legatul

Art. 1067 Codul civil — Dreptul de preferință al creditorilor moștenirii față de legatari

Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil · Drept Civil

În vigoare din 17.07.2009Formă consolidată la 03.05.2026

(1) Creditorii moștenirii au dreptul să fie plătiți cu prioritate față de legatari.

(2) Dacă legatele cu titlu particular depășesc activul net al moștenirii, ele vor fi reduse în măsura depășirii, la cererea creditorilor moștenirii sau a celui care este obligat să le execute.

(3) În cazul în care, fără a se cunoaște anumite datorii sau sarcini ale moștenirii, a fost executat un legat, moștenitorul legal sau testamentar, creditorii sau orice persoană interesată poate solicita restituirea de la legatarul plătit, în măsura în care legatul urmează a fi redus.

Ai o întrebare despre art. 1067 din Codul civil?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit