Cartea a IV-a Despre moștenire și liberalități · Titlul III Liberalitățile · Capitolul IV Rezerva succesorală, cotitatea disponibilă și reducțiunea liberalităților excesive · Secțiunea a 2-a Reducțiunea liberalităților excesive

Art. 1.097 Codul civil — Efectele reducțiunii

Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil · Drept Civil

În vigoare din 01.10.2011Formă consolidată la 03.05.2026 2 versiuni

(1) Reducțiunea are ca efect ineficacitatea legatelor sau, după caz, desființarea donațiilor în măsura necesară întregirii rezervei succesorale.

(2) Întregirea rezervei, ca urmare a reducțiunii, se realizează în natură.

(3) Reducțiunea se realizează prin echivalent în cazul în care, înainte de deschiderea moștenirii, donatarul a înstrăinat bunul ori a constituit asupra lui drepturi reale, precum și atunci când bunul a pierit dintr-o cauză imputabilă donatarului.

(4) Când donația supusă reducțiunii a fost făcută unui moștenitor rezervatar care nu este obligat la raportul donației, acesta va putea păstra în contul rezervei sale partea care depășește cotitatea disponibilă.

(5) Dacă donatarul este un succesibil obligat la raport, iar partea supusă reducțiunii reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea bunului donat, donatarul rezervatar poate păstra bunul, iar reducțiunea necesară întregirii rezervei celorlalți moștenitori rezervatari se va face prin luare mai puțin sau prin echivalent bănesc.

(6) În cazul întregirii rezervei în natură, gratificatul păstrează fructele părții din bun care depășește cotitatea disponibilă, percepute până la data la care cei îndreptățiți au cerut reducțiunea.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 1.097 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 01.10.2011 – prezentrepublicare

    Efectele reducțiunii

    (1) Reducțiunea are ca efect ineficacitatea legatelor sau, după caz, desființarea donațiilor în măsura necesară întregirii rezervei succesorale.

    (2) Întregirea rezervei, ca urmare a reducțiunii, se realizează în natură.

    (3) Reducțiunea se realizează prin echivalent în cazul în care, înainte de deschiderea moștenirii, donatarul a înstrăinat bunul ori a constituit asupra lui drepturi reale, precum și atunci când bunul a pierit dintr-o cauză imputabilă donatarului.

    (4) Când donația supusă reducțiunii a fost făcută unui moștenitor rezervatar care nu este obligat la raportul donației, acesta va putea păstra în contul rezervei sale partea care depășește cotitatea disponibilă.

    (5) Dacă donatarul este un succesibil obligat la raport, iar obiectul donației este un imobil și partea supusă reducțiunii reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea imobilului, bunului donat, donatarul rezervatar poate păstra imobilul,bunul, iar reducțiunea necesară întregirii rezervei celorlalți moștenitori rezervatari se va face prin luare mai puțin sau prin echivalent bănesc.

    (6) În cazul întregirii rezervei în natură, gratificatul păstrează fructele părții din bun care depășește cotitatea disponibilă, percepute până la data la care cei îndreptățiți au cerut reducțiunea.

  2. 17.07.2009 – 01.10.2011text inițial

    Efectele reducțiunii

    (1) Reducțiunea are ca efect ineficacitatea legatelor sau, după caz, desființarea donațiilor în măsura necesară întregirii rezervei succesorale.

    (2) Întregirea rezervei, ca urmare a reducțiunii, se realizează în natură.

    (3) Reducțiunea se realizează prin echivalent în cazul în care, înainte de deschiderea moștenirii, donatarul a înstrăinat bunul ori a constituit asupra lui drepturi reale, precum și atunci când bunul a pierit dintr-o cauză imputabilă donatarului.

    (4) Când donația supusă reducțiunii a fost făcută unui moștenitor rezervatar care nu este obligat la raportul donației, acesta va putea păstra în contul rezervei sale partea care depășește cotitatea disponibilă.

    (5) Dacă donatarul este un succesibil obligat la raport, iar obiectul donației este un imobil și partea supusă reducțiunii reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea imobilului, donatarul rezervatar poate păstra imobilul, iar reducțiunea necesară întregirii rezervei celorlalți moștenitori rezervatari se va face prin luare mai puțin sau prin echivalent bănesc.

    (6) În cazul întregirii rezervei în natură, gratificatul păstrează fructele părții din bun care depășește cotitatea disponibilă, percepute până la data la care cei îndreptățiți au cerut reducțiunea.

Ai o întrebare despre art. 1.097 din Codul civil?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit