Cartea a V-a Despre obligații · Titlul II Izvoarele obligațiilor · Capitolul I Contractul · Secțiunea a 3-a Încheierea contractului

Art. 1182 Codul civil — Încheierea contractului

Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil · Drept Civil

În vigoare din 17.07.2009Formă consolidată la 03.05.2026

(1) Contractul se încheie prin negocierea lui de către părți sau prin acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta.

(2) Este suficient ca părțile să se pună de acord asupra elementelor esențiale ale contractului, chiar dacă lasă unele elemente secundare spre a fi convenite ulterior ori încredințează determinarea acestora unei alte persoane.

(3) În condițiile prevăzute la alin. (2), dacă părțile nu ajung la un acord asupra elementelor secundare ori persoana căreia i-a fost încredințată determinarea lor nu ia o decizie, instanța va dispune, la cererea oricăreia dintre părți, completarea contractului, ținând seama, după împrejurări, de natura acestuia și de intenția părților.

Ai o întrebare despre art. 1182 din Codul civil?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit