Cartea a V-a Despre obligații · Titlul V Executarea obligațiilor · Capitolul I Plata · Secțiunea a 3-a Condițiile plății
Art. 1481 Codul civil — Obligațiile de mijloace și obligațiile de rezultat
Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil · Drept Civil
(1) În cazul obligației de rezultat, debitorul este ținut să procure creditorului rezultatul promis.
(2) În cazul obligațiilor de mijloace, debitorul este ținut să folosească toate mijloacele necesare pentru atingerea rezultatului promis.
(3) Pentru a stabili dacă o obligație este de mijloace sau de rezultat se va ține seama îndeosebi de:
a) modul în care obligația este stipulată în contract;
b) existența și natura contraprestației și celelalte elemente ale contractului;
c) gradul de risc pe care îl presupune atingerea rezultatului;
d) influența pe care cealaltă parte o are asupra executării obligației.
Ai o întrebare despre art. 1481 din Codul civil?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit