Cartea a V-a Despre obligații · Titlul VI Transmisiunea și transformarea obligațiilor · Capitolul I Cesiunea de creanță · Secțiunea 1 Cesiunea de creanță în general

Art. 1582 Codul civil — Efectele cesiunii între cesionar și debitorul cedat

Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil · Drept Civil

În vigoare din 17.07.2009Formă consolidată la 03.05.2026

(1) Debitorul poate să opună cesionarului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut invoca împotriva cedentului. Astfel, el poate să opună plata făcută cedentului înainte ca cesiunea să îi fi devenit opozabilă, indiferent dacă are sau nu cunoștință de existența altor cesiuni, precum și orice altă cauză de stingere a obligațiilor survenită înainte de acel moment.

(2) Debitorul poate, de asemenea, să opună cesionarului plata pe care el însuși ori fideiusorul său a făcut-o cu bună-credință unui creditor aparent, chiar dacă au fost îndeplinite formalitățile cerute pentru a face opozabilă cesiunea debitorului și terților.

(3) În cazul în care cesiunea i-a devenit opozabilă prin acceptare, debitorul cedat nu mai poate opune cesionarului compensația pe care o putea invoca în raporturile cu cedentul.

Ai o întrebare despre art. 1582 din Codul civil?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit