Art. 1.641 Codul civil — Pieirea sau înstrăinarea bunului

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 1.641 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

1. 01.10.2011 – prezentrepublicare

   Obligațiile debitorului de bună-credințăPieirea sau înstrăinarea bunului

   (1) Dacă bunul a pierit în întregime sau a fost înstrăinat, iar cel obligat la restituire este de bună-credință ori a primit bunul în temeiul unui act desființat cu efect retroactiv, fără culpa sa, acesta trebuie să restituie valoareaÎn cazul pieirii totale sau înstrăinării bunului supus restituirii, debitorul obligației de restituire este ținut să plătească valoarea bunului, considerată fie la momentul primirii sale, fie la acela al pierderii ori al înstrăinării, în funcție de cea mai mică dintre cele pe care bunul le-a avut la data primirii, a pieirii sau, după caz, a înstrăinării.

   (2) Cel obligat la restituire este liberat dacă bunul piere fără culpa sa. În acest caz, el este ținut să cedeze creditorului indemnizațiile de asigurare primite sau, după caz, dreptul de a primi aceste indemnizații.

   (3) Debitorul restituirii nu este obligat să achite contravaloarea folosinței bunului decât atunci când această folosință era obiectul principal al prestației ori când, prin natura sa, bunul era susceptibil de deteriorare rapidă.aceste valori. Dacă debitorul este de rea-credință ori obligația de restituire provine din culpa sa, atunci restituirea se face în funcție de valoarea cea mai mare.

2. 17.07.2009 – 01.10.2011text inițial

   Obligațiile debitorului de bună-credință

   (1) Dacă bunul a pierit în întregime sau a fost înstrăinat, iar cel obligat la restituire este de bună-credință ori a primit bunul în temeiul unui act desființat cu efect retroactiv, fără culpa sa, acesta trebuie să restituie valoarea cea mai mică dintre cele pe care bunul le-a avut la data primirii, a pieirii sau, după caz, a înstrăinării.

   (2) Cel obligat la restituire este liberat dacă bunul piere fără culpa sa. În acest caz, el este ținut să cedeze creditorului indemnizațiile de asigurare primite sau, după caz, dreptul de a primi aceste indemnizații.

   (3) Debitorul restituirii nu este obligat să achite contravaloarea folosinței bunului decât atunci când această folosință era obiectul principal al prestației ori când, prin natura sa, bunul era susceptibil de deteriorare rapidă.