Cartea a V-a Despre obligații · Titlul IX Diferite contracte speciale · Capitolul XVI Contractul de asigurare · Secțiunea a 3-a Asigurările de credite și garanții și asigurările de pierderi financiare
Art. 2221 Codul civil — Asigurările de credite și garanții
Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil · Drept Civil
(1) Asigurările de credite și garanții pot avea ca obiect acoperirea riscurilor de insolvabilitate generală, de credit de export, de vânzare cu plata prețului în rate, de credit ipotecar, de credit agricol, de garanții directe sau indirecte, precum și altele asemenea, conform normelor adoptate de organul de stat în a cărui competență, potrivit legii, intră supravegherea activității din domeniul asigurărilor.
(2) Dacă s-a convenit ca printr-un contract de asigurare directă de credite și garanții să se acopere riscul ca un debitor al asiguratului să nu plătească un credit care i s-a acordat, asigurătorul nu poate condiționa plata indemnizației de asigurare de declanșarea de către asigurat împotriva acelui debitor a procedurilor de reparare a prejudiciului, inclusiv prin executare silită.
Ai o întrebare despre art. 2221 din Codul civil?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit