Cartea a V-a Despre obligații · Titlul X Garanțiile personale · Capitolul III Garanțiile autonome

Art. 2.322 Codul civil — Scrisoarea de confort

Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil · Drept Civil

În vigoare din 01.10.2011Formă consolidată la 03.05.2026 2 versiuni

(1) Scrisoarea de confort este acel angajament irevocabil și autonom prin care emitentul își asumă o obligație de a face sau de a nu face, în scopul susținerii unei alte persoane, denumită debitor, în vederea executării obligațiilor acesteia față de un creditor al său. Emitentul nu va putea opune creditorului nicio apărare sau excepție derivând din raportul obligațional dintre creditor și debitor.

(2) În cazul în care debitorul nu își execută obligația, emitentul scrisorii de confort poate fi obligat numai la plata de daune-interese față de creditor și numai dacă acesta din urmă face dovada că emitentul scrisorii de confort nu și-a îndeplinit obligația asumată prin scrisoarea de confort.

(3) Emitentul scrisorii de confort care a căzut în pretenții față de creditor are drept de regres împotriva debitorului.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 2.322 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 01.10.2011 – prezentrepublicare

    Scrisoarea de confort

    (1) Scrisoarea de confort este acel angajament irevocabil și autonom prin care emitentul își asumă o obligație de a face sau de a nu face, în scopul susținerii unei alte persoane, numitădenumită debitor, în vederea executării obligațiilor acesteia față de un creditor al său. Emitentul nu va putea opune creditorului nicio apărare sau excepție derivând din raportul obligațional dintre creditor și debitor.

    (2) În cazul în care debitorul nu își execută obligația, emitentul scrisorii de confort poate fi obligat numai la plata de daune-interese față de creditor,creditor și numai dacă acesta din urmă face dovada că emitentul scrisorii de confort nu și-a îndeplinit obligația asumată prin scrisoarea de confort.

    (3) Emitentul scrisorii de confort care a căzut în pretenții față de creditor are drept de regres împotriva debitorului.

  2. 17.07.2009 – 01.10.2011text inițial

    Scrisoarea de confort

    (1) Scrisoarea de confort este acel angajament prin care emitentul își asumă o obligație de a face sau de a nu face, în scopul susținerii unei alte persoane, numită debitor, în vederea executării obligațiilor acesteia față de un creditor al său.

    (2) În cazul în care debitorul nu își execută obligația, emitentul scrisorii de confort poate fi obligat numai la plata de daune-interese față de creditor, și numai dacă acesta din urmă face dovada că emitentul scrisorii de confort nu și-a îndeplinit obligația asumată prin scrisoarea de confort.

    (3) Emitentul scrisorii de confort care a căzut în pretenții față de creditor are drept de regres împotriva debitorului.

Ai o întrebare despre art. 2.322 din Codul civil?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit