Cartea a VI-a Despre prescripția extinctivă, decădere și calculul termenelor · Titlul I Prescripția extinctivă · Capitolul III Cursul prescripției extinctive · Secțiunea a 3-a Întreruperea prescripției extinctive
Art. 2538 Codul civil — Recunoașterea dreptului
Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil · Drept Civil
(1) Recunoașterea se poate face unilateral sau convențional și poate fi expresă sau tacită.
(2) Când recunoașterea este tacită, ea trebuie să rezulte fără echivoc din manifestări care să ateste existența dreptului celui împotriva căruia curge prescripția. Constituie acte de recunoaștere tacită plata parțială a datoriei, achitarea, în tot sau în parte, a dobânzilor sau penalităților, solicitarea unui termen de plată și altele asemenea.
(3) Poate invoca recunoașterea tacită și cel îndreptățit la restituirea unei prestații făcute în executarea unui act juridic ce a fost desființat pentru nulitate, rezoluțiune sau orice altă cauză de ineficacitate, atât timp cât bunul individual determinat, primit de la cealaltă parte cu ocazia executării actului desființat, nu este pretins de aceasta din urmă pe cale de acțiune reală ori personală.
Ai o întrebare despre art. 2538 din Codul civil?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit