Art. 2.600 Codul civil — Legea aplicabilă divorțului

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 2.600 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

1. 01.10.2011 – prezentrepublicare

   Legea aplicabilă divorțului

   (1) În lipsa alegerii legii de către soți, legea aplicabilă divorțului este:

   a) legea statului pe teritoriul căruia soții au reședința obișnuită comună la data introducerii cererii de divorț;

   b) în lipsa reședinței obișnuite comune, legea statului pe teritoriul căruia soții au avut ultima reședință obișnuită comună, dacă cel puțin unul dintre soți mai are reședința obișnuită pe teritoriul acestui stat la data introducerii cererii de divorț;

   c) în lipsa reședinței obișnuite comune a unuia dintrea unuia din soți pe teritoriul statului unde soțiiaceștia au avut ultima reședință obișnuită comună, legea cetățeniei comune a soților la data introducerii cererii de divorț;

   d) în lipsa legii cetățeniei comune a soților, legea ultimei cetățenii comune a soților, dacă cel puțin unul dintre ei are a păstrat această cetățenie la data introducerii cererii de divorț;

   e) legea română, în toate celelalte cazuri.

   (2) Dacă legea străină, astfel determinată, nu permite divorțul ori îl admite în condiții deosebit de restrictive, se aplică legea română, în cazul în care unul dintre soți este, la data cererii de divorț, cetățean român sau are reședința obișnuită în România.

   (3) Prevederile alin. (2) sunt aplicabile și în cazul în care divorțul este cârmuit de legea aleasă de soți.

2. 17.07.2009 – 01.10.2011text inițial

   Legea aplicabilă divorțului

   (1) În lipsa alegerii legii de către soți, legea aplicabilă divorțului este:

   a) legea statului pe teritoriul căruia soții au reședința obișnuită comună la data introducerii cererii de divorț;

   b) în lipsa reședinței obișnuite comune, legea statului pe teritoriul căruia soții au avut ultima reședință obișnuită comună, dacă cel puțin unul dintre soți mai are reședința obișnuită pe teritoriul acestui stat la data introducerii cererii de divorț;

   c) în lipsa reședinței obișnuite comune a unuia dintre soți pe teritoriul statului unde soții au avut ultima reședință obișnuită comună, legea cetățeniei comune a soților la data introducerii cererii de divorț;

   d) în lipsa legii cetățeniei comune a soților, legea ultimei cetățenii comune a soților, dacă cel puțin unul dintre ei are această cetățenie la data introducerii cererii de divorț;

   e) legea română, în toate celelalte cazuri.

   (2) Dacă legea străină, astfel determinată, nu permite divorțul ori îl admite în condiții deosebit de restrictive, se aplică legea română, în cazul în care unul dintre soți este, la data cererii de divorț, cetățean român sau are reședința obișnuită în România.

   (3) Prevederile alin. (2) sunt aplicabile și în cazul în care divorțul este cârmuit de legea aleasă de soți.