Cartea a VII-a Dispoziții de drept internațional privat · Titlul II Conflicte de legi · Capitolul VII Cambia, biletul la ordin și cecul · Secțiunea 1 Dispoziții generale
Art. 2648 Codul civil — Legea aplicabilă condițiilor de formă
Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil · Drept Civil
(1) Angajamentul asumat în materie de cambie, bilet la ordin sau cec este supus condițiilor de formă ale legii statului unde angajamentul a fost subscris. În materie de cec, îndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de legea locului plății este suficientă.
(2) Dacă angajamentul este nevalabil, potrivit legii prevăzute la alin. (1), dar se conformează legii statului unde are loc subscrierea unui angajament ulterior, neregularitatea de formă a primului angajament nu infirmă validitatea celui ulterior.
Ai o întrebare despre art. 2648 din Codul civil?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit