Cartea a VII-a Dispoziții de drept internațional privat · Titlul II Conflicte de legi · Capitolul VIII Fiducia
Art. 2660 Codul civil — Determinarea obiectivă a legii aplicabile
Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil · Drept Civil
În lipsa alegerii legii aplicabile, precum și în cazul în care legea aleasă nu cunoaște instituția fiduciei, se aplică legea statului cu care fiducia prezintă cele mai strânse legături. În acest scop, se ține seama îndeosebi de:
a) locul de administrare a masei patrimoniale fiduciare, desemnat de constituitor;
b) locul situării bunurilor fiduciare;
c) locul unde fiduciarul își are reședința obișnuită sau, după caz, sediul social;
d) scopul fiduciei și locul unde acesta urmează să se realizeze.
Ai o întrebare despre art. 2660 din Codul civil?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit