Cartea a II-a Despre familie · Titlul V Obligația de întreținere · Capitolul II Persoanele între care există obligația de întreținere și ordinea în care aceasta se datorează
Art. 518 Codul civil — Obligația de întreținere aparținând moștenitorilor
Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil · Drept Civil
(1) Moștenitorii persoanei care a fost obligată la întreținerea unui minor sau care i-a dat întreținere fără a avea obligația legală sunt ținuți, în măsura valorii bunurilor moștenite, să continue întreținerea, dacă părinții minorului au murit, sunt dispăruți sau sunt în nevoie, însă numai cât timp cel întreținut este minor.
(2) În cazul în care sunt mai mulți moștenitori, obligația este solidară, fiecare dintre ei contribuind la întreținerea minorului proporțional cu valoarea bunurilor moștenite.
Ai o întrebare despre art. 518 din Codul civil?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit