Cartea a III-a Despre bunuri · Titlul VIII Posesia · Capitolul III Efectele posesiei · Secțiunea a 4-a Ocupațiunea
Art. 946 Codul civil — Drepturile asupra tezaurului găsit
Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil · Drept Civil
(1) Tezaurul este orice bun mobil ascuns sau îngropat, chiar involuntar, în privința căruia nimeni nu poate dovedi că este proprietar.
(2) Dreptul de proprietate asupra tezaurului descoperit într-un bun imobil sau într-un bun mobil aparține, în cote egale, proprietarului bunului imobil sau al bunului mobil în care a fost descoperit și descoperitorului.
(3) Dispozițiile prezentului articol nu se aplică bunurilor mobile culturale, calificate astfel potrivit legii, care sunt descoperite fortuit sau ca urmare a unor cercetări arheologice sistematice, și nici acelor bunuri care, potrivit legii, fac obiectul proprietății publice.
Ai o întrebare despre art. 946 din Codul civil?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit