Capitolul II Evaluarea impactului asupra mediului - etape procedurale · Secțiunea a 3-a Etapa de analiză a calității raportului privind impactul asupra mediului
Art. 23 Legea 292/2018
Lege nr. 292 din 3 decembrie 2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului · Drept Administrativ
(1) După depunerea de către titular a documentelor completate/modificate conform art. 22 alin. (1) lit. c) din prezenta procedură, autoritatea competentă pentru protecția mediului desfășoară următoarele activități:
a) transmite autorității competente pentru gospodărirea apelor și pune la dispoziția membrilor comisiei de analiză tehnică documentele completate/modificate și/sau informațiile depuse de titular;
b) pune la dispoziția publicului, la sediul său și prin publicare pe pagina de internet, spre consultare pentru o perioadă de 10 zile, documentele completate/modificate și/sau informațiile depuse de titular;
c) convoacă și analizează împreună cu membrii comisiei de analiză tehnică documentele și/sau informațiile prevăzute la lit. a);
d) analizează punctele de vedere transmise în scris de către membrii comisiei de analiză tehnică privind documentele și/sau informațiile menționate;
e) decide emiterea acordului de mediu sau respingerea solicitării de emitere a acestuia, ținând cont, după caz, de opiniile exprimate de către public, de punctele de vedere ale membrilor comisiei de analiză tehnică și de punctul de vedere al Comisiei Europene conform prevederilor art. 26 lit. b) din prezenta procedură.
(2) Punctul de vedere al autorității competente pentru gospodărirea apelor se concretizează în decizia privind emiterea/respingerea avizului de gospodărire a apelor.
(3) După luarea deciziei prevăzute la alin. (1) lit. e), autoritatea competentă pentru protecția mediului comunică titularului decizia luată și transmite acestuia anunțul public întocmit conform modelului din anexa nr. 5.P la prezenta procedură.
(4) Titularul proiectului informează publicul asupra deciziei de emitere a acordului de mediu/deciziei de respingere a solicitării de emitere a acordului de mediu prin publicare în presa națională sau locală, prin afișare la sediul propriu și pe pagina proprie de internet, precum și la sediul autorității/autorităților administrației publice locale pe raza căreia/cărora este propusă implementarea proiectului.
(5) După depunerea de către titular a anunțului publicat în presă, autoritatea competentă pentru protecția mediului publică pe pagina de internet anunțul privind emiterea acordului de mediu/respingerea solicitării de emitere a acordului de mediu conform modelului din anexa nr. 5.Q, respectiv proiectul acordului de mediu, conform modelului din anexa nr. 5.R/proiectul deciziei de respingere a solicitării conform modelului din anexa nr. 5.C.
(6) Observațiile publicului interesat se primesc în termen de 10 zile de la afișarea anunțului pe pagina de internet a autorității competente pentru protecția mediului.
(7) În toate situațiile în care observațiile primite din partea publicului interesat justifică aprofundarea evaluării și solicitarea de noi informații sau investigații suplimentare, autoritatea competentă pentru protecția mediului decide reluarea procedurii de la etapa solicitării acestor informații, cu plata tarifelor aferente etapelor corespunzătoare reevaluării.
(8) Dacă decizia privind realizarea proiectului nu s-a concluzionat în timpul ședinței comisiei de analiză tehnică întrunită în acest scop, autoritățile participante la ședința respectivă transmit în scris autorității competente pentru protecția mediului punctul de vedere privind etapa de analiză a calității raportului privind impactul asupra mediului în termen de 10 zile de la data ședinței de analiză.
(9) Neprimirea în termenul specificat la alin. (8) a punctului de vedere al autorităților publice implicate în comisia de analiză tehnică echivalează cu lipsa unor obiecții legate de realizarea proiectului.
(10) În cazul în care concluziile autorităților implicate în comisia de analiză tehnică privind posibilitatea desfășurării proiectului sunt discordante, autoritatea competentă pentru protecția mediului, înainte de emiterea deciziei finale, invită părțile interesate la o ședință de reconsiderare a opiniei lor.
Ai o întrebare despre art. 23 din Legea 292/2018?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit