Capitolul II Procurarea, înstrăinarea, deținerea, portul și folosirea armelor, componentelor esențiale și munițiilor de către persoanele fizice · Secțiunea a 5-a Condiții cu privire la procurarea, înstrăinarea, deținerea, portul și folosirea armelor neletale de către persoanele fizice

Art. 62 Legea 295/2004 — Introducerea armelor neletale pe teritoriul României de către străini

Lege nr. 295 din 28 iunie 2004 (republicată) privind regimul armelor şi al muniţiilor · Circulație Rutieră & Poliție

În vigoare din 17.11.2011Formă consolidată la 27.03.2026 3 versiuni

(1) Introducerea de către străini a armelor neletale din categoria celor supuse autorizării pe teritoriul României este interzisă, cu excepția cazurilor în care titularul face dovada faptului că urmează să participe la un concurs de tir organizat de o asociație ori un club de tir sportiv afiliată/afiliat la federațiile sportive naționale de specialitate sau face dovada faptului că urmează să participe la o manifestare culturală, artistică sau istorică și prezintă invitația unei asociații de colecționari, legal constituită, ori a unei instituții muzeistice din România.

(2) Străinii pot introduce în România arme neletale legal deținute, din categoria celor supuse notificării prealabile, numai după obținerea autorizației de introducere a armelor în țară.

(3) Autorizația de introducere a armelor în țară se acordă dacă solicitantul îndeplinește următoarele condiții:

a) a împlinit vârsta de 18 ani;

b) motivează, în scris, necesitatea introducerii armei pe teritoriul României.

(4) Procedura acordării autorizației prevăzute la alin. (2) se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(5) Armele și dispozitivele neletale prevăzute în categoria E din anexă pot fi introduse în România fără restricții de orice persoană care a împlinit vârsta de 18 ani, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege privind portul și folosirea acestora.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 62 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 17.11.2011 – prezentrepublicare

    Portul armelor neletale destinate pentru autoaparareIntroducerea armelor neletale pe teritoriul României de către străini

    (1) Persoanele prevăzute la art. 58 alin. (1) au dreptul sa poarte asupra lor doar o singura arma neletala destinata pentru autoaparare, dintre cele procurate în mod legal.

    (2) Este interzis portul armelor neletale, destinate pentru autoaparare, în urmatoarele condiții:

    a) în locuri aglomerate, stadioane, sali de spectacol și adunări publice, precum și în alte locuri în care folosirea acestor arme este interzisa prin lege;Introducerea de către străini a armelor neletale din categoria celor supuse autorizării pe teritoriul României este interzisă, cu excepția cazurilor în care titularul face dovada faptului că urmează să participe la un concurs de tir organizat de o asociație ori un club de tir sportiv afiliată/afiliat la federațiile sportive naționale de specialitate sau face dovada faptului că urmează să participe la o manifestare culturală, artistică sau istorică și prezintă invitația unei asociații de colecționari, legal constituită, ori a unei instituții muzeistice din România.

    b) dacă deținătorul se afla sub influența bauturilor alcoolice, produselor sau substanțelor stupefiante, a medicamentelor cu efecte similare acestora ori în stare avansată de oboseala sau sufera de afecțiuni temporare, de natura sa genereze o stare de pericol în condițiile în care poarta arma asupra sa.(2) Străinii pot introduce în România arme neletale legal deținute, din categoria celor supuse notificării prealabile, numai după obținerea autorizației de introducere a armelor în țară.

    (3) Autorizația de introducere a armelor în țară se acordă dacă solicitantul îndeplinește următoarele condiții:

    a) a împlinit vârsta de 18 ani;

    b) motivează, în scris, necesitatea introducerii armei pe teritoriul României.

    c) neînsoțite de documentul care atestă dreptul de port și folosire.(4) Procedura acordării autorizației prevăzute la alin. (2) se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

    (5) Armele și dispozitivele neletale prevăzute în categoria E din anexă pot fi introduse în România fără restricții de orice persoană care a împlinit vârsta de 18 ani, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege privind portul și folosirea acestora.

  2. 17.03.2008 – 17.11.2011modificat prin OUG 26/2008

    Portul armelor neletale destinate pentru autoaparare

    (1) Persoanele prevăzute la art. 58 alin. (1) au dreptul sa poarte asupra lor doar o singura arma neletala destinata pentru autoaparare, dintre cele procurate în mod legal.

    (2) Este interzis portul armelor neletale, destinate pentru autoaparare, în urmatoarele condiții:

    a) în locuri aglomerate, stadioane, sali de spectacol și adunări publice, precum și în alte locuri în care folosirea acestor arme este interzisa prin lege;

    b) dacă deținătorul se afla sub influența bauturilor alcoolice, produselor sau substanțelor stupefiante, a medicamentelor cu efecte similare acestora ori în stare avansată de oboseala sau sufera de afecțiuni temporare, de natura sa genereze o stare de pericol în condițiile în care poarta arma asupra sa.

    c) neînsoțite de documentul care atestă dreptul de port și folosire.

  3. 28.06.2004 – 17.03.2008text inițial

    Portul armelor neletale destinate pentru autoaparare

    (1) Persoanele prevăzute la art. 58 alin. (1) au dreptul sa poarte asupra lor doar o singura arma neletala destinata pentru autoaparare, dintre cele procurate în mod legal.

    (2) Este interzis portul armelor neletale, destinate pentru autoaparare, în urmatoarele condiții:

    a) în locuri aglomerate, stadioane, sali de spectacol și adunări publice, precum și în alte locuri în care folosirea acestor arme este interzisa prin lege;

    b) dacă deținătorul se afla sub influența bauturilor alcoolice, produselor sau substanțelor stupefiante, a medicamentelor cu efecte similare acestora ori în stare avansată de oboseala sau sufera de afecțiuni temporare, de natura sa genereze o stare de pericol în condițiile în care poarta arma asupra sa.

Ai o întrebare despre art. 62 din Legea 295/2004?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit