Capitolul III Procurarea, deținerea și folosirea armelor, componentelor esențiale și munițiilor de către persoanele juridice · Secțiunea a 2-a Regimul procurării, deținerii și folosirii armelor, componentelor esențiale și munițiilor de către persoanele juridice de drept public și persoanele juridice sau unitățile subordonate sau aflate în coordonarea acestora

Art. 69 Legea 295/2004 — Condițiile procurării, deținerii, păstrării și dotării personalului propriu cu arme, componente esențiale și muniții

Lege nr. 295 din 28 iunie 2004 (republicată) privind regimul armelor şi al muniţiilor · Circulație Rutieră & Poliție

În vigoare din 04.11.2019Formă consolidată la 27.03.2026 4 versiuni

(1) Persoanele juridice de drept public, altele decât cele cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, precum și persoanele juridice și unitățile aflate în subordonarea sau coordonarea acestora care, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de actele normative de organizare și funcționare, desfășoară activități specifice care necesită dotarea personalului cu arme letale și arme neletale, precum și cu muniția corespunzătoare, pot procura și, după caz, înstrăina asemenea arme, componente esențiale și muniție, în condițiile prezentei legi, prin armurierii și intermediarii autorizați în acest sens.

(la 04-11-2019,

sintagma: siguranței naționale a fost înlocuită de Punctul 56, Articolul I LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019

)

(2) Tipurile și cantitatea de arme, componente esențiale și muniție care pot fi procurate se stabilesc, în funcție de activitățile specifice care urmează să fie desfășurate, precum și de numărul de posturi care trebuie încadrate cu personal înarmat, de către conducătorul persoanei juridice prevăzute la alin. (1), cu avizul autorităților prevăzute la art. 68.

(3) Păstrarea armelor, componentelor esențiale și a muniției prevăzute la alin. (1) se face în spații special destinate și avizate în condițiile prevăzute de lege, asigurate în permanență cu pază înarmată, în condițiile legii.

(4) Dotarea cu arme a personalului specializat se face în baza ordinelor de serviciu individuale, emise de conducătorul persoanei juridice prevăzute la alin. (1) sau, după caz, al unității subordonate sau aflate în coordonarea acesteia, în care se menționează datele de identificare ale armei, datele de identificare ale deținătorului, sarcinile în executarea cărora deținătorul poate purta și folosi armele, locurile în care deținătorul poate purta și folosi armele, precum și condițiile în care acesta poate face uz de armă.

(5) Persoana juridică și unitățile prevăzute la alin. (1) au obligația să constituie, la nivel central, un registru în care se ține evidența armelor, componentelor esențiale și muniției procurate, deținute și înstrăinate, a muniției consumate, precum și a personalului care este dotat cu acestea. Această evidență se pune la dispoziția autorităților care au acordat avizul prevăzut la alin. (2), ori de câte ori se solicită aceasta.

(6) Evidența prevăzută la alin. (5) se păstrează timp de 20 de ani, în cazul armelor letale și al armelor neletale supuse autorizării.

(7) Persoanele juridice și unitățile prevăzute la alin. (1) au obligația de a prezenta registrele, cu ocazia constituirii acestora, la autoritățile prevăzute la art. 68, în vederea înregistrării. Evidența registrelor prevăzute la alin. (5) se ține de către autoritățile prevăzute la art. 68.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 69 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 04.11.2019 – prezentformă consolidată

    Condițiile procurării, deținerii, păstrării și dotării personalului propriu cu arme arme, componente esențiale și muniții

    (1) Persoanele juridice de drept public, altele decât cele cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și siguranțeisecurității naționale, precum și persoanele juridice și unitățile aflate în subordonarea sau coordonarea acestora care, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de actele normative de organizare și funcționare, desfășoară activități specifice care necesită dotarea personalului cu arme letale și arme neletale, precum și cu muniția corespunzătoare, pot procura și, după caz, înstrăina asemenea arme arme, componente esențiale și muniție, în condițiile prezentei legi, prin armurierii și intermediarii autorizați în acest sens.

    (la 04-11-2019,

    sintagma: siguranței naționale a fost înlocuită de Punctul 56, Articolul I LEGEA nr. 196 din 31 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 880 din 01 noiembrie 2019

    )

    (2) Tipurile și cantitatea de arme arme, componente esențiale și muniție care pot fi procurate se stabilesc, în funcție de activitățile specifice care urmează să fie desfășurate, precum și de numărul de posturi care trebuie încadrate cu personal înarmat, de către conducătorul persoanei juridice prevăzute la alin. (1), cu avizul autorităților prevăzute la art. 68.

    (3) Păstrarea armelor armelor, componentelor esențiale și a muniției prevăzute la alin. (1) se face în spații special destinate și avizate în condițiile prevăzute de lege, asigurate în permanență cu pază înarmată, în condițiile legii.

    (4) Dotarea cu arme a personalului specializat se face în baza ordinelor de serviciu individuale, emise de conducătorul persoanei juridice prevăzute la alin. (1) sau, după caz, al unității subordonate sau aflate în coordonarea acesteia, în care se menționează datele de identificare ale armei, datele de identificare ale deținătorului, sarcinile în executarea cărora deținătorul poate purta și folosi armele, locurile în care deținătorul poate purta și folosi armele, precum și condițiile în care acesta poate face uz de armă.

    (5) Persoana juridică și unitățile prevăzute la alin. (1) au obligația să constituie, la nivel central, un registru în care se ține evidența armelor armelor, componentelor esențiale și muniției procurate, deținute și înstrăinate, a muniției consumate, precum și a personalului care este dotat cu acestea. Această evidență se pune la dispoziția autorităților care au acordat avizul prevăzut la alin. (2), ori de câte ori se solicită aceasta.

    (6) Evidența prevăzută la alin. (5) se păstrează timp de 20 de ani, în cazul armelor letale și al armelor neletale supuse autorizării.

    (7) Persoanele juridice și unitățile prevăzute la alin. (1) au obligația de a prezenta registrele, cu ocazia constituirii acestora, la autoritățile prevăzute la art. 68, în vederea înregistrării. Evidența registrelor prevăzute la alin. (5) se ține de către autoritățile prevăzute la art. 68.

  2. 17.11.2011 – 04.11.2019republicare

    Dotarea personalului propriu cu arme letale sau neletale supuse autorizăriiCondițiile procurării, deținerii, păstrării și dotării personalului propriu cu arme și muniții

    Denumirea marginală a art. 69 a fost modificată de pct. 69 al art. I din LEGEA nr. 117 din 15 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 27 iunie 2011.

    (1) Pot fi dotate, în condițiile prevăzute la art. 68 alin. (4), cu arme letale sau neletale supuse autorizării persoanele care:

    b) au implinit 18 ani;

    c) sunt angajate, în baza unui contract individual de muncă, la persoana juridica sau unitatile prevăzute la art. 68 alin. (1);

    d) indeplinesc condițiile prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. c)-f), h) și i);

    e) urmeaza un instructaj, desfășurat de angajator, cu privire la scopul pentru care sunt dotate cu arme, precum și la condițiile în care trebuie purtata și folosita arma, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 33 alin. (3), art. 34, art. 37-39, art. 62 alin. (2), art. 63 și art. 64, după caz, la sfârșitul caruia semneaza un angajament, prin care se obliga sa poarte și sa foloseasca armele și munitia din dotare numai în scopurile și condițiile stabilite în instructaj.

    (2) Modelul ordinului de serviciu și conținutul instructajului prevăzut la alin. (1) lit. e) se stabilesc de angajator și se avizează de către structurile de ordine publică din cadrul autorităților prevăzute la art. 67.

    (2^1) Tipul(1) Persoanele juridice de drept public, altele decât cele cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, precum și persoanele juridice și unitățile aflate în subordonarea sau coordonarea acestora care, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de actele normative de organizare și funcționare, desfășoară activități specifice care necesită dotarea personalului cu arme letale și arme neletale, precum și cu muniția corespunzătoare, pot procura și, după caz, înstrăina asemenea arme și muniție, în condițiile prezentei legi, prin armurierii și intermediarii autorizați în acest sens.

    (2) Tipurile și cantitatea de arme și cantitatea de muniție înscrise în ordinul de serviciu se stabilesc de către autoritățile prevăzute la art. 67.

    (3) Prevederile alin. (1) se aplică și personalului cu atribuții de gestionare, administrare și întreținere a armelor deținute de persoana juridică sau unitățile prevăzute la art. 68 alin. (1), care trebuie să facă și dovada absolvirii cursurilormuniție care pot fi procurate se stabilesc, în funcție de activitățile specifice care urmează să fie desfășurate, precum și de numărul de posturi care trebuie încadrate cu personal înarmat, de către conducătorul persoanei juridice prevăzute la alin. (1), cu avizul autorităților prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. g).68.

    (4) Armele aflate în dotare pot fi purtate și folosite numai în intervalul de timp zilnic stabilit de angajator, în care persoanele(3) Păstrarea armelor și a muniției prevăzute la alin. (1) și (3) exercita atribuțiile de serviciu care necesita portul și folosirea acestora, precum și numai în condițiile și locurile prevăzute în ordinul de serviciu. La sfârșitul acestui interval de timp, armele se depun în locurile prevăzute la art. 68 alin. (3), iar ordinul de serviciu se depune la sediul persoanei juridice sau al unităților prevăzute la art. 68 alin. (1), cu excepția celor deținute de padurari și paznicii de vânătoare, care pot fi pastrate de acestia în condițiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Sunt interzise detinerea, portul și folosirea armelor de către persoanele dotate cu acestea în afara orelor de program.

    (5) Folosirea armelor și munitiei de către personalul dotat cu acestea se face numai în scopurile stabilite de angajator, cu avizul autorităților prevăzute la art. 67, în conformitate cu atribuțiile prevăzute la art. 66 alin. (2).

    (6) În vederea dotarii cu arme, angajatorul solicita pentru fiecare persoana în parte avizul autorităților prevăzute la art. 67, prin care se atesta indeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) lit. d).

    (7) Semnarea contractului individual de muncă presupune și acordul implicit al persoanelor, care urmeaza să fie dotate cu arme de aparare și paza, pentru testarea integritatii lor profesionale și morale, prin efectuarea unor verificări de specialitate ale autorităților prevăzute la art. 67, care au ca scop prevenirea și combaterea cazurilor în care aceste persoane pot folosi armele din dotare și în alte scopuri decat cele prevăzute în prezenta lege.se face în spații special destinate și avizate în condițiile prevăzute de lege, asigurate în permanență cu pază înarmată, în condițiile legii.

    (4) Dotarea cu arme a personalului specializat se face în baza ordinelor de serviciu individuale, emise de conducătorul persoanei juridice prevăzute la alin. (1) sau, după caz, al unității subordonate sau aflate în coordonarea acesteia, în care se menționează datele de identificare ale armei, datele de identificare ale deținătorului, sarcinile în executarea cărora deținătorul poate purta și folosi armele, locurile în care deținătorul poate purta și folosi armele, precum și condițiile în care acesta poate face uz de armă.

    (5) Persoana juridică și unitățile prevăzute la alin. (1) au obligația să constituie, la nivel central, un registru în care se ține evidența armelor și muniției procurate, deținute și înstrăinate, a muniției consumate, precum și a personalului care este dotat cu acestea. Această evidență se pune la dispoziția autorităților care au acordat avizul prevăzut la alin. (2), ori de câte ori se solicită aceasta.

    (6) Evidența prevăzută la alin. (5) se păstrează timp de 20 de ani, în cazul armelor letale și al armelor neletale supuse autorizării.

    (8) Dotarea cu arme de tir a cluburilor sportive care au dobândit certificat de identitate sportivă și sunt afiliate la federațiile sportive naționale de specialitate, precum și folosirea acestor arme de către sportivi, antrenori sau instructori în poligonul de tragere se fac cu avizul autorităților(7) Persoanele juridice și unitățile prevăzute la alin. (1) au obligația de a prezenta registrele, cu ocazia constituirii acestora, la autoritățile prevăzute la art. 68, în vederea înregistrării. Evidența registrelor prevăzute la alin. (5) se ține de către autoritățile prevăzute la art. 67, în condițiile stabilite prin ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Sport și Tineret.68.

  3. 27.07.2011 – 17.11.2011modificat prin Legea 117/2011

    Dotarea personalului propriu cu arme letale și munitiisau neletale supuse autorizării și muniții

    Denumirea marginală a art. 69 a fost modificată de pct. 69 al art. I din LEGEA nr. 117 din 15 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 27 iunie 2011.

    (1) Pot fi dotate, în condițiile prevăzute la art. 68 alin. (4), cu arme letale, persoanele care:

    a) au cetatenia română;letale sau neletale supuse autorizării persoanele care:

    b) au implinit 18 ani;

    c) sunt angajate, în baza unui contract individual de muncă, la persoana juridica sau unitatile prevăzute la art. 68 alin. (1);

    d) indeplinesc condițiile prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. c)-f), h) și i);

    e) urmeaza un instructaj, desfășurat de angajator, cu privire la scopul pentru care sunt dotate cu arme, precum și la condițiile în care trebuie purtata și folosita arma, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 33 alin. (3), art. 34, art. 37-39, art. 62 alin. (2), art. 63 și art. 64, după caz, la sfârșitul caruia semneaza un angajament, prin care se obliga sa poarte și sa foloseasca armele și munitia din dotare numai în scopurile și condițiile stabilite în instructaj.

    (2) Conținutul Modelul ordinului de serviciu și conținutul instructajului prevăzut la alin. (1) lit. e) se stabilestestabilesc de angajator și se avizeaza de către avizează de către structurile de ordine publică din cadrul autorităților prevăzute la art. 67.

    (2^1) Tipul de arme și cantitatea de muniție înscrise în ordinul de serviciu se stabilesc de către autoritățile prevăzute la art. 67.

    (3) Prevederile alin. (1) se aplică și personalului cu atribuții de gestionare, administrare și întreținere a armelor deținute de persoana juridica sau unitatilejuridică sau unitățile prevăzute la art. 68 alin. (1).(1), care trebuie să facă și dovada absolvirii cursurilor prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. g).

    (4) Armele aflate în dotare pot fi purtate și folosite numai în intervalul de timp zilnic stabilit de angajator, în care persoanele prevăzute la alin. (1) și (3) exercita atribuțiile de serviciu care necesita portul și folosirea acestora, precum și numai în condițiile și locurile prevăzute în ordinul de serviciu. La sfârșitul acestui interval de timp, armele se depun în locurile prevăzute la art. 68 alin. (3), iar ordinul de serviciu se depune la sediul persoanei juridice sau al unităților prevăzute la art. 68 alin. (1), cu excepția celor deținute de padurari și paznicii de vânătoare, care pot fi pastrate de acestia în condițiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Sunt interzise detinerea, portul și folosirea armelor de către persoanele dotate cu acestea în afara orelor de program.

    (5) Folosirea armelor și munitiei de către personalul dotat cu acestea se face numai în scopurile stabilite de angajator, cu avizul autorităților prevăzute la art. 67, în conformitate cu atribuțiile prevăzute la art. 66 alin. (2).

    (6) În vederea dotarii cu arme, angajatorul solicita pentru fiecare persoana în parte avizul autorităților prevăzute la art. 67, prin care se atesta indeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) lit. d).

    (7) Semnarea contractului individual de muncă presupune și acordul implicit al persoanelor, care urmeaza să fie dotate cu arme de aparare și paza, pentru testarea integritatii lor profesionale și morale, prin efectuarea unor verificări de specialitate ale autorităților prevăzute la art. 67, care au ca scop prevenirea și combaterea cazurilor în care aceste persoane pot folosi armele din dotare și în alte scopuri decat cele prevăzute în prezenta lege.

    (8) Dotarea cu arme de tir a cluburilor sportive care au dobândit Certificat de identitate sportivacertificat de identitate sportivă și sunt afiliate la federatiilefederațiile sportive naționale de specialitate, precum și folosirea acestor arme de către sportivi și antrenori se fac sportivi, antrenori sau instructori în poligonul de tragere se fac cu avizul autorităților prevăzute la art. 67, în condițiile stabilite prin ordin al presedintelui Agentiei Naționale pentru Sport, cu avizul Inspectoratului General al Politiei Române.președintelui Autorității Naționale pentru Sport și Tineret.

  4. 28.06.2004 – 27.07.2011text inițial

    Dotarea personalului propriu cu arme letale și munitii

    (1) Pot fi dotate, în condițiile prevăzute la art. 68 alin. (4), cu arme letale, persoanele care:

    a) au cetatenia română;

    b) au implinit 18 ani;

    c) sunt angajate, în baza unui contract individual de muncă, la persoana juridica sau unitatile prevăzute la art. 68 alin. (1);

    d) indeplinesc condițiile prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. c)-f), h) și i);

    e) urmeaza un instructaj, desfășurat de angajator, cu privire la scopul pentru care sunt dotate cu arme, precum și la condițiile în care trebuie purtata și folosita arma, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 33 alin. (3), art. 34, art. 37-39, art. 62 alin. (2), art. 63 și art. 64, după caz, la sfârșitul caruia semneaza un angajament, prin care se obliga sa poarte și sa foloseasca armele și munitia din dotare numai în scopurile și condițiile stabilite în instructaj.

    (2) Conținutul instructajului prevăzut la alin. (1) lit. e) se stabileste de angajator și se avizeaza de către autoritățile prevăzute la art. 67.

    (3) Prevederile alin. (1) se aplică și personalului cu atribuții de gestionare, administrare și întreținere a armelor deținute de persoana juridica sau unitatile prevăzute la art. 68 alin. (1).

    (4) Armele aflate în dotare pot fi purtate și folosite numai în intervalul de timp zilnic stabilit de angajator, în care persoanele prevăzute la alin. (1) și (3) exercita atribuțiile de serviciu care necesita portul și folosirea acestora, precum și numai în condițiile și locurile prevăzute în ordinul de serviciu. La sfârșitul acestui interval de timp, armele se depun în locurile prevăzute la art. 68 alin. (3), iar ordinul de serviciu se depune la sediul persoanei juridice sau al unităților prevăzute la art. 68 alin. (1), cu excepția celor deținute de padurari și paznicii de vânătoare, care pot fi pastrate de acestia în condițiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Sunt interzise detinerea, portul și folosirea armelor de către persoanele dotate cu acestea în afara orelor de program.

    (5) Folosirea armelor și munitiei de către personalul dotat cu acestea se face numai în scopurile stabilite de angajator, cu avizul autorităților prevăzute la art. 67, în conformitate cu atribuțiile prevăzute la art. 66 alin. (2).

    (6) În vederea dotarii cu arme, angajatorul solicita pentru fiecare persoana în parte avizul autorităților prevăzute la art. 67, prin care se atesta indeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) lit. d).

    (7) Semnarea contractului individual de muncă presupune și acordul implicit al persoanelor, care urmeaza să fie dotate cu arme de aparare și paza, pentru testarea integritatii lor profesionale și morale, prin efectuarea unor verificări de specialitate ale autorităților prevăzute la art. 67, care au ca scop prevenirea și combaterea cazurilor în care aceste persoane pot folosi armele din dotare și în alte scopuri decat cele prevăzute în prezenta lege.

    (8) Dotarea cu arme de tir a cluburilor sportive care au dobândit Certificat de identitate sportiva și sunt afiliate la federatiile sportive naționale de specialitate, precum și folosirea acestor arme de către sportivi și antrenori se fac în condițiile stabilite prin ordin al presedintelui Agentiei Naționale pentru Sport, cu avizul Inspectoratului General al Politiei Române.

Ai o întrebare despre art. 69 din Legea 295/2004?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit