Capitolul III Procurarea, deținerea și folosirea armelor, componentelor esențiale și munițiilor de către persoanele juridice · Secțiunea a 3-a Regimul procurării, deținerii și folosirii armelor, componentelor esențiale și munițiilor de către persoanele juridice de drept privat, care nu sunt subordonate sau aflate în coordonarea unor instituții publice
Art. 86 Legea 295/2004 — Autorizarea funcționării poligoanelor de tragere
Lege nr. 295 din 28 iunie 2004 (republicată) privind regimul armelor şi al muniţiilor · Circulație Rutieră & Poliție
(1) În funcție de obiectul lor de activitate, persoanele juridice de drept privat care nu sunt subordonate sau aflate în coordonarea instituțiilor publice pot construi și amenaja poligoane de tragere pentru arme letale, care, la cerere, pot fi autorizate de către autoritățile prevăzute la art. 68 să funcționeze, după cum urmează:
a) poligoane de tragere pentru pregătirea personalului propriu - în cazul societăților specializate de pază;
b) poligoane de tragere pentru verificarea armelor, componentelor esențiale și munițiilor - în cazul armurierilor autorizați să producă și să repare arme;
c) poligoane de tragere pentru antrenament și agrement - în cazul persoanelor juridice autorizate să organizeze activități de tragere pentru antrenament și divertisment.
(2) Autorizația prevăzută la alin. (1) se acordă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
a) poligoanele de tragere îndeplinesc normele tehnice de siguranță și sunt certificate în acest sens de către Inspectoratul General al Poliției Române;
b) personalul desemnat pentru administrarea, întreținerea și supravegherea poligoanelor de tragere trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 70 alin. (1) și (5);
c) personalul desemnat pentru supravegherea activităților care se desfășoară în incinta poligoanelor de tragere, precum și pentru desfășurarea activităților de instruire și îndrumare a persoanelor care execută trageri de verificare a armelor, antrenamente de tragere sau, după caz, urmează cursurile de instruire teoretică și practică prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. g) trebuie să îndeplinească condiția prevăzută la art. 73 alin. (3);
d) să existe personal specializat, angajat permanent, desemnat pentru a acorda primul ajutor și asistență medicală de urgență în cazul eventualelor accidente produse în incinta poligonului.
(3) Activitățile care se pot desfășura în poligoanele de tragere se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare al acestora, care se avizează de autoritățile prevăzute la art. 68.
(4) Condițiile de avizare a poligoanelor de tragere se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(5) Normele tehnice de siguranță privind construcția și amenajarea poligoanelor de tragere se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 86 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
10.06.2014 – prezentrepublicare
Autorizarea funcționării poligoanelor de tragere
(1) În funcție de obiectul lor de activitate, persoanele juridice de drept privat care nu sunt subordonate sau aflate în coordonarea instituțiilor publice pot construi și amenaja poligoane de tragere pentru arme letale, care, la cerere, pot fi autorizate de către autoritățile prevăzute la art. 68 să funcționeze, după cum urmează:
a) poligoane de tragere pentru pregătirea personalului propriu - în cazul societăților specializate de pază;
b) poligoane de tragere pentru verificarea
armelorarmelor, componentelor esențiale și munițiilor - în cazul armurierilor autorizați să producă și să repare arme;c) poligoane de tragere pentru antrenament și agrement - în cazul persoanelor juridice autorizate să organizeze activități de tragere pentru antrenament și divertisment.
(2) Autorizația prevăzută la alin. (1) se acordă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
a) poligoanele de tragere îndeplinesc normele tehnice de siguranță și sunt certificate în acest sens de către Inspectoratul General al Poliției Române;
b) personalul desemnat pentru administrarea, întreținerea și supravegherea poligoanelor de tragere trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 70 alin. (1) și (5);
c) personalul desemnat pentru supravegherea activităților care se desfășoară în incinta poligoanelor de tragere, precum și pentru desfășurarea activităților de instruire și îndrumare a persoanelor care execută trageri de verificare a armelor, antrenamente de tragere sau, după caz, urmează cursurile de instruire teoretică și practică prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. g) trebuie să îndeplinească condiția prevăzută la art. 73 alin. (3);
d) să existe personal specializat, angajat permanent, desemnat pentru a acorda primul ajutor și asistență medicală de urgență în cazul eventualelor accidente produse în incinta poligonului.
(3) Activitățile care se pot desfășura în poligoanele de tragere se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare al acestora, care se avizează de autoritățile prevăzute la art. 68.
(4) Condițiile de avizare a poligoanelor de tragere se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(5) Normele tehnice de siguranță privind construcția și amenajarea poligoanelor de tragere se stabilesc prin ordin al ministrului
administrației și internelor.afacerilor interne.17.11.2011 – 10.06.2014republicare
Condițiile procurării armelor și munițiilor destinate folosirii în incinta poligoanelor de tragere(1) Persoanele juridice ale căror poligoane au fost autorizate să funcționeze în condițiile stabilite la art. 85 alin. (1) lit. a) și c) pot fi autorizate, la cerere, să procure de la armurierii și intermediarii autorizați în acest sens:Autorizarea funcționării poligoanelor de tragere(1) În funcție de obiectul lor de activitate, persoanele juridice de drept privat care nu sunt subordonate sau aflate în coordonarea instituțiilor publice pot construi și amenaja poligoane de tragere pentru arme letale, care, la cerere, pot fi autorizate de către autoritățile prevăzute la art. 68 să funcționeze, după cum urmează:
a)
numai prin închiriere, arme letale, precum și muniția corespunzătoare și sub orice formă prevăzută de lege, arme neletale, precum și muniția corespunzătoare, pentru poligoanele prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. a);poligoane de tragere pentru pregătirea personalului propriu - în cazul societăților specializate de pază;b) poligoane de tragere pentru verificarea armelor și munițiilor - în cazul armurierilor autorizați să producă și să repare arme;
b) sub orice formă prevăzută de lege, arme letale și arme neletale, precum și muniția corespunzătoare, exclusiv pentru folosirea în poligon, pentru poligoanele prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. c).c) poligoane de tragere pentru antrenament și agrement - în cazul persoanelor juridice autorizate să organizeze activități de tragere pentru antrenament și divertisment.(2) Autorizația prevăzută la alin. (1) se acordă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
(2) În vederea acordării autorizației pentru procurarea, deținerea și folosirea armelor și muniției de către autoritățile prevăzute la art. 67, persoanele juridicea) poligoanele de tragere îndeplinesc normele tehnice de siguranță și sunt certificate în acest sens de către Inspectoratul General al Poliției Române;b) personalul desemnat pentru administrarea, întreținerea și supravegherea poligoanelor de tragere trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art.
85 alin. (1) întocmesc planul de dotare cu arme și muniție, care se depune la aceste autorități împreună cu cererea de autorizare.(3) Poate fi autorizată numai procurarea acelor arme și muniții care corespund celor pentru care poligonul a fost autorizat să fie folosite în incinta acestuia.(4) Pentru păstrarea unui număr mai mic de 15 arme letale, spațiul destinat depozitării trebuie prevăzut cu sistem de supraveghere video și mijloace de alarmare instalate în condițiile Legii nr. 333/2003, cu modificările și completările ulterioare, conectate la dispecerate de alarmare și intervenție ale unor societăți specializate de pază.(5) În cazul depozitării unui număr mai mare de 15 arme letale și a muniției aferente în incinta poligoanelor, spațiile destinate păstrării trebuie asigurate în permanență și cu pază înarmată.70 alin. (1) și (5);c) personalul desemnat pentru supravegherea activităților care se desfășoară în incinta poligoanelor de tragere, precum și pentru desfășurarea activităților de instruire și îndrumare a persoanelor care execută trageri de verificare a armelor, antrenamente de tragere sau, după caz, urmează cursurile de instruire teoretică și practică prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. g) trebuie să îndeplinească condiția prevăzută la art. 73 alin. (3);
d) să existe personal specializat, angajat permanent, desemnat pentru a acorda primul ajutor și asistență medicală de urgență în cazul eventualelor accidente produse în incinta poligonului.
(3) Activitățile care se pot desfășura în poligoanele de tragere se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare al acestora, care se avizează de autoritățile prevăzute la art. 68.
(4) Condițiile de avizare a poligoanelor de tragere se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(5) Normele tehnice de siguranță privind construcția și amenajarea poligoanelor de tragere se stabilesc prin ordin al ministrului administrației și internelor.
27.07.2011 – 17.11.2011modificat prin Legea 117/2011
Condițiile
procurarii armelor și munitiilorprocurării armelor și munițiilor destinate folosirii în incinta poligoanelor de tragere(1) Persoanele juridice ale
carorcăror poligoane au fost autorizatesa functionezesă funcționeze în condițiile stabilite la art. 85 alin. (1) lit. a) și c) pot fi autorizate, la cerere,sasă procure de la armurieriiautorizatiși intermediarii autorizați în acest sens:a) numai prin închiriere, arme letale, precum și
munitia corespunzătoare;muniția corespunzătoare și sub orice formă prevăzută de lege, arme neletale, precum și muniția corespunzătoare, pentru poligoanele prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. a);b) sub orice formă prevăzută de lege, arme letale și arme neletale, precum și
munitia corespunzătoare.muniția corespunzătoare, exclusiv pentru folosirea în poligon, pentru poligoanele prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. c).(2) În vederea
acordarii autorizatiei pentru procurarea, detinereaacordării autorizației pentru procurarea, deținerea și folosirea armelor șimunitieimuniției de către autoritățile prevăzute la art. 67, persoanele juridice prevăzute la art. 85 alin. (1)intocmescîntocmesc planul de dotare cu arme șimunitie,muniție, care se depune la aceste autorități împreună cu cererea de autorizare.(3) Poate fi
autorizataautorizată numai procurarea acelor arme șimunitiimuniții care corespund celor pentru care poligonul a fostomologatautorizat să fie folosite în incinta acestuia.Cantitatea de arme și munitie care poate fi procurata se stabileste de către autoritatea care acorda autorizatia, în raport cu necesarul de arme și munitie inscris în planul de dotare prevăzut la alin. (2).(4) Pentru păstrarea unui număr mai mic de 15 arme letale, spațiul destinat depozitării trebuie prevăzut cu sistem de supraveghere video și mijloace de alarmare instalate în condițiile Legii nr. 333/2003
, cu modificările și completările ulterioare, conectate la dispecerate de alarmare și intervenție ale unor societăți specializate de pază.
(5) În cazul depozitării unui număr mai mare de 15 arme letale și a muniției aferente în incinta poligoanelor, spațiile destinate păstrării trebuie asigurate în permanență și cu pază înarmată.
28.06.2004 – 27.07.2011text inițial
Condițiile procurarii armelor și munitiilor destinate folosirii în incinta poligoanelor de tragere
(1) Persoanele juridice ale caror poligoane au fost autorizate sa functioneze în condițiile stabilite la art. 85 alin. (1) lit. a) și c) pot fi autorizate, la cerere, sa procure de la armurierii autorizati în acest sens:
a) numai prin închiriere, arme letale, precum și munitia corespunzătoare;
b) sub orice formă prevăzută de lege, arme neletale, precum și munitia corespunzătoare.
(2) În vederea acordarii autorizatiei pentru procurarea, detinerea și folosirea armelor și munitiei de către autoritățile prevăzute la art. 67, persoanele juridice prevăzute la art. 85 alin. (1) intocmesc planul de dotare cu arme și munitie, care se depune la aceste autorități împreună cu cererea de autorizare.
(3) Poate fi autorizata numai procurarea acelor arme și munitii care corespund celor pentru care poligonul a fost omologat să fie folosite în incinta acestuia. Cantitatea de arme și munitie care poate fi procurata se stabileste de către autoritatea care acorda autorizatia, în raport cu necesarul de arme și munitie inscris în planul de dotare prevăzut la alin. (2).
Ai o întrebare despre art. 86 din Legea 295/2004?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit