Titlul III ORGANISME DE PLASAMENT COLECTIV · Capitolul V · Secțiunea a 4-a

Art. 100 Legea 297/2004

Lege nr. 297 din 28 iunie 2004 privind piaţa de capital · Bancar & Financiar

Abrogat din 10.07.2012Formă consolidată la 20.06.2021 2 versiuni

Abrogat.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 100 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 10.07.2012 – prezentmodificat prin OUG 32/2012

    (1) Adunarea generală a acționarilor se va desfășura potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990, ale prezentei legi și ale reglementărilor C.N.V.M.

    (2) Prin derogare de la prevederile art. 121^1 din legea nr. 31/1990, acționarii unei societăți de investiții pot vota și prin corespondență sau pot fi reprezentați în adunarea generală a acționarilor de persoane, altele decât acționarii, cu excepția administratorilor, pe baza unei procuri speciale autentificate, C.N.V.M. va emite reglementări privind aceasta procedură.

    (3) În situația în care votul este transmis prin poștă, convocatorul adunării generale a acționarilor va cuprinde întregul text al rezoluției propuse spre aprobare. Convocatorul trebuie publicat, cu cel puțin 30 de zile înaintea adunării generale a acționarilor și într-un cotidian de circulație națională.

    (4) Voturile trimise prin poștă și anulate datorită nerespectării procedurii elaborate de C.N.V.M. nu vor fi luate în considerare atunci când punctul de pe ordinea de zi la care se referă este adoptat, dar vor fi luate în calculul cvorumului adunării generale a acționarilor.

    (5) Rezoluția supusă aprobării adunării generale a acționarilor va fi redactată și supusă votului, în timpul desfășurării adunării generale a acționarilor, în mod identic cu întregul text al rezoluției publicate, conform prevederilor alin. (2) și (3).Abrogat.

  2. 28.06.2004 – 10.07.2012text inițial

    (1) Adunarea generală a acționarilor se va desfășura potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990, ale prezentei legi și ale reglementărilor C.N.V.M.

    (2) Prin derogare de la prevederile art. 121^1 din legea nr. 31/1990, acționarii unei societăți de investiții pot vota și prin corespondență sau pot fi reprezentați în adunarea generală a acționarilor de persoane, altele decât acționarii, cu excepția administratorilor, pe baza unei procuri speciale autentificate, C.N.V.M. va emite reglementări privind aceasta procedură.

    (3) În situația în care votul este transmis prin poștă, convocatorul adunării generale a acționarilor va cuprinde întregul text al rezoluției propuse spre aprobare. Convocatorul trebuie publicat, cu cel puțin 30 de zile înaintea adunării generale a acționarilor și într-un cotidian de circulație națională.

    (4) Voturile trimise prin poștă și anulate datorită nerespectării procedurii elaborate de C.N.V.M. nu vor fi luate în considerare atunci când punctul de pe ordinea de zi la care se referă este adoptat, dar vor fi luate în calculul cvorumului adunării generale a acționarilor.

    (5) Rezoluția supusă aprobării adunării generale a acționarilor va fi redactată și supusă votului, în timpul desfășurării adunării generale a acționarilor, în mod identic cu întregul text al rezoluției publicate, conform prevederilor alin. (2) și (3).

Ai o întrebare despre art. 100 din Legea 297/2004?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit