Titlul XI DISPOZIȚII TRANZITORII ȘI FINALE
Art. 281 Legea 297/2004
Lege nr. 297 din 28 iunie 2004 privind piaţa de capital · Bancar & Financiar
(1) C.N.V.M. va stabili, prin regulament, perioada în care entitatea reglementată de către aceasta trebuie să se încadreze în prevederile prezentei legi, perioadă care nu va depăși 18 luni de la intrarea în vigoare a acesteia.
(2) Autorizațiile emise entităților reglementate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi își păstrează valabilitatea. Entitățile reglementate sunt obligate ca, până la termenul prevăzut la alin. (1), să depună modificări și/sau completări ale documentelor care au stat la baza acordării autorizațiilor, în scopul încadrării în prevederile prezentei legi și al înregistrării acestora în Registrul C.N.V.M.
Ai o întrebare despre art. 281 din Legea 297/2004?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit