Titlul II INTERMEDIARI · Capitolul VIII · Secțiunea a 2-a
Art. 41 Legea 297/2004
Lege nr. 297 din 28 iunie 2004 privind piaţa de capital · Bancar & Financiar
Abrogat.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 41 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
06.07.2018 – prezentmodificat prin Legea 126/2018
(1) Intermediarii autorizați și supravegheați de autoritatea competentă dintr-un stat membru pot presta în România, în limita autorizației acordate de statul membru de origine, servicii și activități de investiții, conform art. 5 alin. (1), în mod direct sau printr-o sucursală, în baza principiului liberei circulații a serviciilor, fără a fi necesară obținerea unei autorizații din partea C.N.V.M.(2) Intermediarii prevăzuți la alin. (1) vor avea sediul central în statul membru care le-a acordat autorizația și în care își desfășoară activitatea.(3) Intermediarii prevăzuți la alin. (1) își pot promova serviciile prin toate mijloacele de comunicare disponibile în România, cu respectarea regulilor de publicitate stabilite de C.N.V.M.(4) În termen de 2 luni de la primirea comunicării din partea autorității competente din statul membru de origine, privind prestarea de servicii prin intermediul unei sucursale, cuprinzând informațiile prevăzute la art. 38 alin. (1), C.N.V.M. va comunica intermediarului în cauză, dacă este necesar, condițiile, regulile de conduită, în conformitate cu care, în scopul protejării interesului general, sucursala din România urmează să își desfășoare activitatea.(5) Sucursala își poate începe activitatea la data comunicării C.N.V.M. sau la data expirării termenului prevăzut la alin. (4).(6) Orice intenție de modificare a informațiilor cuprinse în comunicarea primită de C.N.V.M., potrivit alin. (4), trebuie să fie notificată de către intermediarul în cauză, cu cel puțin o lună înainte de data la care modificarea respectivă urmează să fie efectuată.(7) C.N.V.M. va emite reglementări pentru aplicarea prezentei secțiuni, cu respectarea legislației comunitare aplicabile.Abrogat.10.07.2012 – 06.07.2018modificat prin OUG 32/2012
(1) Intermediarii autorizați și supravegheați de autoritatea competentă dintr-un stat membru pot presta în România, în limita autorizației acordate de statul membru de origine, servicii
de investiții financiare,și activități de investiții, conform art. 5 alin. (1), în mod direct sau printr-o sucursală, în baza principiului liberei circulații a serviciilor, fără a fi necesară obținerea unei autorizații din partea C.N.V.M.(2) Intermediarii prevăzuți la alin. (1) vor avea sediul central în statul membru care le-a acordat autorizația și în care își desfășoară activitatea.
(3) Intermediarii prevăzuți la alin. (1) își pot promova serviciile prin toate mijloacele de comunicare disponibile în România, cu respectarea regulilor de publicitate stabilite de C.N.V.M.
(4) În termen de 2 luni de la primirea comunicării din partea autorității competente din statul membru de origine, privind prestarea de servicii prin intermediul unei sucursale, cuprinzând informațiile prevăzute la art. 38 alin. (1), C.N.V.M. va
comunicăcomunica intermediarului în cauză, dacă este necesar, condițiile, regulile de conduită, în conformitate cu care, în scopul protejării interesului general, sucursala din România urmează să își desfășoare activitatea.(5) Sucursala își poate începe activitatea la data comunicării C.N.V.M. sau la data expirării termenului prevăzut la alin. (4).
(6) Orice intenție de modificare a informațiilor cuprinse în comunicarea primită de C.N.V.M., potrivit alin. (4), trebuie să fie notificată de către intermediarul în cauză, cu cel puțin o lună înainte de data la care modificarea respectivă urmează să fie efectuată.
(7) C.N.V.M. va emite reglementări pentru aplicarea prezentei secțiuni, cu respectarea legislației comunitare aplicabile.
28.06.2004 – 10.07.2012text inițial
(1) Intermediarii autorizați și supravegheați de autoritatea competentă dintr-un stat membru pot presta în România, în limita autorizației acordate de statul membru de origine, servicii de investiții financiare, conform art. 5 alin. (1), în mod direct sau printr-o sucursală, în baza principiului liberei circulații a serviciilor, fără a fi necesară obținerea unei autorizații din partea C.N.V.M.
(2) Intermediarii prevăzuți la alin. (1) vor avea sediul central în statul membru care le-a acordat autorizația și în care își desfășoară activitatea.
(3) Intermediarii prevăzuți la alin. (1) își pot promova serviciile prin toate mijloacele de comunicare disponibile în România, cu respectarea regulilor de publicitate stabilite de C.N.V.M.
(4) În termen de 2 luni de la primirea comunicării din partea autorității competente din statul membru de origine, privind prestarea de servicii prin intermediul unei sucursale, cuprinzând informațiile prevăzute la art. 38 alin. (1), C.N.V.M. va comunică intermediarului în cauză, dacă este necesar, condițiile, regulile de conduită, în conformitate cu care, în scopul protejării interesului general, sucursala din România urmează să își desfășoare activitatea.
(5) Sucursala își poate începe activitatea la data comunicării C.N.V.M. sau la data expirării termenului prevăzut la alin. (4).
(6) Orice intenție de modificare a informațiilor cuprinse în comunicarea primită de C.N.V.M., potrivit alin. (4), trebuie să fie notificată de către intermediarul în cauză, cu cel puțin o lună înainte de data la care modificarea respectivă urmează să fie efectuată.
(7) C.N.V.M. va emite reglementări pentru aplicarea prezentei secțiuni, cu respectarea legislației comunitare aplicabile.
Ai o întrebare despre art. 41 din Legea 297/2004?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit