Titlul III Dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre · Capitolul III Executarea de către autoritățile române a unui mandat european de arestare

Art. 110 Legea 302/2004 — Căi de atac

Legea nr. 302 din 28 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală · Drept Penal

În vigoare din 27.05.2019Formă consolidată la 19.12.2025 6 versiuni

(1) Încheierile prevăzute la art. 102, art. 104 alin. (8) și (9) pot fi atacate cu contestație în termen de 24 de ore de la pronunțare.

(2) Hotărârea prevăzută la art. 109 alin. (1) poate fi atacată cu contestație în termen de 5 zile de la pronunțare, cu excepția cazului în care persoana solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă.

(3) Contestația declarată împotriva hotărârii prin care s-a dispus predarea persoanei solicitate este suspensivă de executare, cu excepția dispozițiilor privind măsura arestării. Dosarul va fi înaintat instanței ierarhic superioare în termen de 24 de ore.

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 110 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

  1. 27.05.2019 – prezentrepublicare

    Termene

    (1) Mandatul european de arestare se soluționează și se execută în regim de urgență.Căi de atac

    (2) În cazul prevăzut la art. 103 alin. (5), hotărârea asupra executării mandatului european de arestare trebuie pronunțată cel mai târziu(1) Încheierile prevăzute la art. 102, art. 104 alin. (8) și (9) pot fi atacate cu contestație în termen de 10 zile de la termenul de judecată la care persoana solicitată și-a exprimat consimțământul la predare.24 de ore de la pronunțare.

    (3) În celelalte cazuri, hotărârea definitivă privind executarea mandatului european de arestare se pronunță(2) Hotărârea prevăzută la art. 109 alin. (1) poate fi atacată cu contestație în termen de 60 de5 zile de la data arestării persoanei solicitate.

    (4) Când, pentru motive justificate, nu se poate pronunța o hotărâre în termenele prevăzute la alineatele precedente, instanța poate amâna pronunțarea pentru 30 de zile, comunicând autorității judiciare emitente această împrejurare, precum și motivele amânării și menținând măsurile necesare în vederea predării.pronunțare, cu excepția cazului în care persoana solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă.

    (5) Când, din motive excepționale, nu pot fi respectate termenele prevăzute în prezentul articol, autoritatea judiciară de executare română va informa Eurojust, precizând motivele întârzierii.

    (6) Derularea procedurii prevăzute la art. 104 alin. (2^1) și (2^2) nu afectează termenele prevăzute de prezentul articol.(3) Contestația declarată împotriva hotărârii prin care s-a dispus predarea persoanei solicitate este suspensivă de executare, cu excepția dispozițiilor privind măsura arestării. Dosarul va fi înaintat instanței ierarhic superioare în termen de 24 de ore.

  2. 17.12.2017 – 27.05.2019modificat prin Legea 236/2017

    Termene

    (1) Mandatul european de arestare se soluționează și se execută în regim de urgență.

    (2) În cazul prevăzut la art. 103 alin. (5), hotărârea asupra executării mandatului european de arestare trebuie pronunțată cel mai târziu în termen de 10 zile de la termenul de judecată la care persoana solicitată și-a exprimat consimțământul la predare.

    (3) În celelalte cazuri, hotărârea definitivă privind executarea mandatului european de arestare se pronunță în termen de 60 de zile de la data arestării persoanei solicitate.

    (4) Când, pentru motive justificate, nu se poate pronunța o hotărâre în termenele prevăzute la alineatele precedente, instanța poate amâna pronunțarea pentru 30 de zile, comunicând autorității judiciare emitente această împrejurare, precum și motivele amânării și menținând măsurile necesare în vederea predării.

    (5) Când, din motive excepționale, nu pot fi respectate termenele prevăzute în prezentul articol, autoritatea judiciară de executare română va informa Eurojust, precizând motivele întârzierii.

    (6) Derularea procedurii prevăzute la art. 104 alin. (2^1) și (2^2) nu afectează termenele prevăzute de prezentul articol.

  3. 31.05.2011 – 17.12.2017republicare

    CondițiiTermene

    (1) Autoritățile judiciare române pot solicita autorităților competente ale altui stat exercitarea unei proceduri penale sau continuarea acesteia dacă transferul procedurii penale servește intereselor unei bune administrări a justiției sau favorizează reintegrarea socială în caz de condamnare, în unul dintre următoarele cazuri:Mandatul european de arestare se soluționează și se execută în regim de urgență.

    a) persoana învinuită de săvârșirea infracțiunii se află în executarea unei pedepse pe teritoriul statului solicitat, pentru o infracțiune mai gravă decât cea comisă în România;

    b) persoana învinuită de săvârșirea infracțiunii locuiește pe teritoriul statului solicitat și, în temeiul legii acestui stat, extrădarea sau predarea a fost refuzată ori ar fi refuzată în cazul formulării unei cereri sau al emiterii unui mandat european de arestare;

    c) persoana învinuită de săvârșirea infracțiunii locuiește pe teritoriul statului solicitat și, în temeiul legii acestui stat, recunoașterea hotărârii penale definitive de condamnare pronunțate de instanța română a fost refuzată ori nu corespunde ordinii juridice interne a acelui stat, dacă persoana condamnată nu a început executarea pedepsei, iar executarea nu este posibilă chiar având deschisă calea extrădării ori a predării.

    (2) Transferul procedurii penale poate fi solicitat și atunci când autoritățile judiciare române apreciază, funcție de particularitățile cauzei, că prezența persoanei învinuite de săvârșirea infracțiunii la cercetarea penală nu poate fi asigurată și acest lucru este posibil în statul străin.(2) În cazul prevăzut la art. 103 alin. (5), hotărârea asupra executării mandatului european de arestare trebuie pronunțată cel mai târziu în termen de 10 zile de la termenul de judecată la care persoana solicitată și-a exprimat consimțământul la predare.

    (3) În celelalte cazuri, hotărârea definitivă privind executarea mandatului european de arestare se pronunță în termen de 60 de zile de la data arestării persoanei solicitate.

    (4) Când, pentru motive justificate, nu se poate pronunța o hotărâre în termenele prevăzute la alineatele precedente, instanța poate amâna pronunțarea pentru 30 de zile, comunicând autorității judiciare emitente această împrejurare, precum și motivele amânării și menținând măsurile necesare în vederea predării.

    (5) Când, din motive excepționale, nu pot fi respectate termenele prevăzute în prezentul articol, autoritatea judiciară de executare română va informa Eurojust, precizând motivele întârzierii.

  4. 13.11.2008 – 31.05.2011modificat prin Legea 222/2008

    Condiții

    Transferul procedurii penale poate fi solicitat numai dacă statul solicitat are competența de jurisdictie în cauza și extradarea nu poate fi solicitata ori, în cazul în care s-a solicitat extradarea, cererea a fost respinsa.(1) Autoritățile judiciare române pot solicita autorităților competente ale altui stat exercitarea unei proceduri penale sau continuarea acesteia dacă transferul procedurii penale servește intereselor unei bune administrări a justiției sau favorizează reintegrarea socială în caz de condamnare, în unul dintre următoarele cazuri:

    a) persoana învinuită de săvârșirea infracțiunii se află în executarea unei pedepse pe teritoriul statului solicitat, pentru o infracțiune mai gravă decât cea comisă în România;

    b) persoana învinuită de săvârșirea infracțiunii locuiește pe teritoriul statului solicitat și, în temeiul legii acestui stat, extrădarea sau predarea a fost refuzată ori ar fi refuzată în cazul formulării unei cereri sau al emiterii unui mandat european de arestare;

    c) persoana învinuită de săvârșirea infracțiunii locuiește pe teritoriul statului solicitat și, în temeiul legii acestui stat, recunoașterea hotărârii penale definitive de condamnare pronunțate de instanța română a fost refuzată ori nu corespunde ordinii juridice interne a acelui stat, dacă persoana condamnată nu a început executarea pedepsei, iar executarea nu este posibilă chiar având deschisă calea extrădării ori a predării.

    (2) Transferul procedurii penale poate fi solicitat și atunci când autoritățile judiciare române apreciază, funcție de particularitățile cauzei, că prezența persoanei învinuite de săvârșirea infracțiunii la cercetarea penală nu poate fi asigurată și acest lucru este posibil în statul străin.

  5. 24.06.2006 – 13.11.2008modificat prin Legea 224/2006

    Condiții speciale

    (1) Autoritățile judiciare române pot solicita transferul exercitării urmăririi penale sau al judecății sau continuarea acestora într-un stat străin dacă, în afara condițiilor generale prevăzute de prezenta lege, sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții speciale:

    a) fapta constituie infracțiune, potrivit legii române și legii statului solicitat;

    b) fapta este sancționată de lege cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 2 ani;

    c) transferul procedurii penale servește intereselor unei bune administrări a justiției sau favorizează reintegrarea socială în caz de condamnare.

    (2) Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1), transferulTransferul procedurii penale poate avea loc și în următoarele cazuri:

    a) inculpatul se află în executarea unei pedepse pe teritoriul statului solicitat, pentru o infracțiune mai gravă decât cea comisă în România;

    b) inculpatul are domiciliul pe teritoriul statului solicitat și, în temeiul legii acestui stat, extrădarea este refuzată sau ar fi refuzată în cazul formulării unei cereri.

    (3) Transferul procedurii penale poate fi solicitat și atunci când autoritățile judiciare române consideră că prezența inculpatului la judecată nu poate fi asigurată și acest lucru este posibil în statul străin.fi solicitat numai dacă statul solicitat are competența de jurisdictie în cauza și extradarea nu poate fi solicitata ori, în cazul în care s-a solicitat extradarea, cererea a fost respinsa.

  6. 28.06.2004 – 24.06.2006text inițial

    Condiții speciale

    (1) Autoritățile judiciare române pot solicita transferul exercitării urmăririi penale sau al judecății sau continuarea acestora într-un stat străin dacă, în afara condițiilor generale prevăzute de prezenta lege, sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții speciale:

    a) fapta constituie infracțiune, potrivit legii române și legii statului solicitat;

    b) fapta este sancționată de lege cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 2 ani;

    c) transferul procedurii penale servește intereselor unei bune administrări a justiției sau favorizează reintegrarea socială în caz de condamnare.

    (2) Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1), transferul procedurii penale poate avea loc și în următoarele cazuri:

    a) inculpatul se află în executarea unei pedepse pe teritoriul statului solicitat, pentru o infracțiune mai gravă decât cea comisă în România;

    b) inculpatul are domiciliul pe teritoriul statului solicitat și, în temeiul legii acestui stat, extrădarea este refuzată sau ar fi refuzată în cazul formulării unei cereri.

    (3) Transferul procedurii penale poate fi solicitat și atunci când autoritățile judiciare române consideră că prezența inculpatului la judecată nu poate fi asigurată și acest lucru este posibil în statul străin.

Ai o întrebare despre art. 110 din Legea 302/2004?

Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.

Întreabă Agent Juridic gratuit