Art. 133 Legea 302/2004 — Respingerea cererii de preluare sau inițiere a procedurilor penale

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 133 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

1. 27.05.2019 – prezentrepublicare

   Legea care guvernează executarea și efectele transferării executării pedepseiRespingerea cererii de preluare sau inițiere a procedurilor penale

   (1) În situația în care România este stat emitent, punerea în executare, după caz, a pedepsei sau măsurii privative de libertate sau a restului rămas neexecutat este de competența instanței române ori de câte ori:

   a) cererea de recunoaștere a hotărârii judecătorești este retrasă mai înainte ca statul de executare să recunoască hotărârea judecătorească și să pună în executare pedeapsa sau măsura privativă de libertate aplicată de instanța română;

   b) statul de executare refuză să recunoască hotărârea judecătorească și să pună în executare pedeapsa sau măsura privativă de libertate aplicată de instanța română;

   c) statul de executare renunță în mod expres la dreptul său de executare;Cererea statului străin de preluare sau inițiere a procedurilor penale se respinge dacă exercitarea urmăririi penale este contrară principiului non bis in idem sau dacă, la data menționată pe cerere, prescripția răspunderii penale este împlinită potrivit legii române.

   (2) Totodată, cererea statului străin de preluare sau inițiere a procedurilor penale poate fi respinsă, în tot sau în parte, în următoarele cazuri:

   d) statul de executare arată că nu mai poate executa pedeapsa sau măsura privativă de libertate întrucât persoana condamnată a evadat și nu a fost găsită pe teritoriul său;a) motivul pe care se bazează cererea nu este justificat;

   b) făptuitorii sunt necunoscuți;

   c) persoana cercetată nu are reședința obișnuită în România;

   e) statul de executare arată că nu poate pune în executare pedeapsa sau măsura privativă întrucât persoana condamnată nu a fost găsită pe teritoriul său.

   (2) Competența judecării unei căi de atac, exercitate de persoana condamnată, după transferarea sa în statul de executare, în vederea desființării sau modificării hotărârii judecătorești de condamnare, aparține instanței române. Orice decizie în urma căreia pedeapsa sau măsura privativă de libertate încetează să mai aibă caracter executoriu, precum și hotărârea prin care instanța română competentă a soluționat respectiva cale de atac se transmit direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției în vederea informării statului de executare.

   (3) În situația în care România este stat emitent, atunci când statul de executare a comunicat decizia de a nu pune în executare ori de a înceta executarea pedepsei sau a măsurii privative de libertate ca urmare a aplicării amnistiei sau grațierii, instanța română competentă face mențiune despre aceasta în Registrul de evidență și punere în executare a hotărârilor penale.d) persoana cercetată nu este cetățean român și nu avea reședința obișnuită pe teritoriul României în momentul săvârșirii faptei;

   e) infracțiunea în legătură cu care se solicită urmărirea are un caracter politic sau este o infracțiune pur militară ori pur fiscală;

   (4) Aplicarea amnistiei sau grațierii de către statul român, în calitate de stat emitent, când intervine după transferarea persoanei condamnate sau după delegarea executării pedepsei, se face de către un judecător de la instanța de executare. Decizia de aplicare a amnistiei sau a grațierii se transmite direcției de specialitate a Ministerului Justiției în vederea comunicării statului de executare.

   (5) Aplicarea amnistiei sau grațierii de către statul român, în calitate de stat de executare, se face de către un judecător de la instanța de executare sau, când persoana condamnată este deținută, de la instanța corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deținere. Decizia de aplicare a amnistiei sau grațierii se transmite direcției de specialitate a Ministerului Justiției în vederea comunicării statului emitent.f) există motive serioase să se creadă că cererea de urmărire penală este determinată de considerente de rasă, naționalitate sau opinii politice;

   g) legea penală română este deja aplicabilă faptei și, potrivit acestei legi, răspunderea penală este prescrisă la momentul primirii cererii;

   h) urmărirea penală este contrară angajamentelor internaționale ale României;

   i) urmărirea penală este contrară principiilor fundamentale ale ordinii juridice române;

   j) față de împrejurările cauzei, preluarea urmăririi penale nu este oportună.

2. 26.12.2013 – 27.05.2019modificat prin Legea 300/2013

   Procedura specială de recunoaștere pe cale principalăLegea care guvernează executarea și efectele transferării executării pedepsei

   (1) În situația în care România este stat emitent, punerea în executare, după caz, a pedepsei sau măsurii privative de libertate sau a restului rămas neexecutat este de competența instanței române ori de câte ori:

   a) cererea de recunoaștere a hotărârii judecătorești este retrasă mai înainte ca statul de executare să recunoască hotărârea judecătorească și să pună în executare pedeapsa sau măsura privativă de libertate aplicată de instanța română;

   b) statul de executare refuză să recunoască hotărârea judecătorească și să pună în executare pedeapsa sau măsura privativă de libertate aplicată de instanța română;

   c) statul de executare renunță în mod expres la dreptul său de executare;

   d) statul de executare arată că nu mai poate executa pedeapsa sau măsura privativă de libertate întrucât persoana condamnată a evadat și nu a fost găsită pe teritoriul său;

   (1) Recunoașterea hotărârilor penale pronunțate de instanțele judecătorești din străinătate sau a altor acte judiciare străine se poate face și pe cale principală, de către instanța de judecată sesizată în acest scop de către condamnat sau de către procuror.

   (2) În acest caz, competența aparține judecătoriei e) statul de executare arată că nu poate pune în executare pedeapsa sau măsura privativă întrucât persoana condamnată nu a fost găsită pe teritoriul său.

   (2) Competența judecării unei căi de atac, exercitate de persoana condamnată, după transferarea sa în statul de executare, în vederea desființării sau modificării hotărârii judecătorești de condamnare, aparține instanței române. Orice decizie în urma căreia pedeapsa sau măsura privativă de libertate încetează să mai aibă caracter executoriu, precum și hotărârea prin care instanța română competentă a soluționat respectiva cale de atac se transmit direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției în vederea informării statului de executare.

   (3) În situația în care România este stat emitent, atunci când statul de executare a comunicat decizia de a nu pune în executare ori de a înceta executarea pedepsei sau a măsurii privative de libertate ca urmare a aplicării amnistiei sau grațierii, instanța română competentă face mențiune despre aceasta în Registrul de evidență și punere în executare a hotărârilor penale.

   (4) Aplicarea amnistiei sau grațierii de către statul român, în calitate de stat emitent, când intervine după transferarea persoanei condamnate sau după delegarea executării pedepsei, se face de către un judecător de la instanța de executare. Decizia de aplicare a amnistiei sau a grațierii se transmite direcției de specialitate a Ministerului Justiției în vederea comunicării statului de executare.

   (5) Aplicarea amnistiei sau grațierii de către statul român, în calitate de stat de executare, se face de către un judecător de la instanța de executare sau, când persoana condamnată este deținută, de la instanța corespunzătoare în a cărei circumscripțierază teritorială se află condamnatul.

   (3) Dispozițiile art. 132 alin. (3-(6) se aplică în mod corespunzător.locul de deținere. Decizia de aplicare a amnistiei sau grațierii se transmite direcției de specialitate a Ministerului Justiției în vederea comunicării statului emitent.

3. 31.05.2011 – 26.12.2013republicare

   Obligatia de a furniza informatii

   (1) Orice persoana condamnata de catre o instanta romana, careia i se pot aplica prevederile prezentei legi, careia ii sunt aplicabile dispozitiile prezentului titlu, trebuie sa fie informata in scris, prin grija Ministerului Justitiei, despre continutul exact al conventiei internationale incidente.Procedura specială de recunoaștere pe cale principală

   (2) In cazul in care condamnatul s-a adresat statului roman, ca stat de condamnare, in vederea transferarii sale, Ministerul Justitiei va informa despre aceasta autoritatea centrala competenta a statului de executare, in cel mai scurt termen, dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare.

   (3) Informatiile trebuie sa cuprinda:

   a) numele, data si locul nasterii condamnatului;

   b) daca este cazul, adresa condamnatului in statul de executare;

   c) o expunere a faptelor care au atras condamnarea;

   d) natura, durata si data inceperii executarii pedepsei.

   (4) In cazul in care condamnatul s-a adresat statului de executare in vederea transferarii sale, statul roman va comunica acestui stat, la cerere, informatiile prevazute la alin. (3).(1) Recunoașterea hotărârilor penale pronunțate de instanțele judecătorești din străinătate sau a altor acte judiciare străine se poate face și pe cale principală, de către instanța de judecată sesizată în acest scop de către condamnat sau de către procuror.

   (5) Condamnatul trebuie sa fie informat in scris despre orice demers intreprins de catre oricare dintre cele doua state in aplicarea prevederilor alin. (1)-(4), precum si despre orice hotarare luata de unul dintre aceste state cu privire la cererea de transferare.(2) În acest caz, competența aparține judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială se află condamnatul.

   (3) Dispozițiile art. 132 alin. (3-(6) se aplică în mod corespunzător.

4. 13.11.2008 – 31.05.2011formă consolidată

   ObligațiaObligatia de a furniza informațiiinformatii

   (1) Orice persoană condamnata de către o instanța română,persoana condamnata de catre o instanta romana, careia i se pot aplica prevederile prezentei legi, careia îiii sunt aplicabile dispozitiile prezentului titlu, trebuie să fie informata însa fie informata in scris, prin grija Ministerului Justiției, despre conținutul exact al convențieiJustitiei, despre continutul exact al conventiei internationale incidente.

   (2) În cazul înIn cazul in care condamnatul s-a adresat statului român,roman, ca stat de condamnare, înin vederea transferarii sale, Ministerul JustițieiJustitiei va informa despre aceasta autoritatea centrala competențacompetenta a statului de executare, înin cel mai scurt termen, după ramanerea definitivă a hotărâriidupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare.

   (3) Informațiile trebuie să cuprindă:Informatiile trebuie sa cuprinda:

   a) numele, data șisi locul nasterii condamnatului;

   b) dacădaca este cazul, adresa condamnatului înin statul de executare;

   c) o expunere a faptelor care au atras condamnarea;

   d) natura, durata și data începeriisi data inceperii executarii pedepsei.

   (4) În cazul înIn cazul in care condamnatul s-a adresat statului de executare înin vederea transferarii sale, statul român va comunicăroman va comunica acestui stat, la cerere, informațiile prevăzuteinformatiile prevazute la alin. (3).

   (5) Condamnatul trebuie să fie informat însa fie informat in scris despre orice demers intreprins de cătrecatre oricare dintre cele doua state înin aplicarea prevederilor alin. (1)-(4), precum și despre orice hotărâresi despre orice hotarare luata de unul dintre aceste state cu privire la cererea de transferare.

5. 28.06.2004 – 13.11.2008text inițial

   Obligația de a furniza informații

   (1) Orice persoană condamnata de către o instanța română, careia i se pot aplica prevederile prezentei legi, careia îi sunt aplicabile dispozitiile prezentului titlu, trebuie să fie informata în scris, prin grija Ministerului Justiției, despre conținutul exact al convenției internationale incidente.

   (2) În cazul în care condamnatul s-a adresat statului român, ca stat de condamnare, în vederea transferarii sale, Ministerul Justiției va informa despre aceasta autoritatea centrala competența a statului de executare, în cel mai scurt termen, după ramanerea definitivă a hotărârii de condamnare.

   (3) Informațiile trebuie să cuprindă:

   a) numele, data și locul nasterii condamnatului;

   b) dacă este cazul, adresa condamnatului în statul de executare;

   c) o expunere a faptelor care au atras condamnarea;

   d) natura, durata și data începerii executarii pedepsei.

   (4) În cazul în care condamnatul s-a adresat statului de executare în vederea transferarii sale, statul român va comunică acestui stat, la cerere, informațiile prevăzute la alin. (3).

   (5) Condamnatul trebuie să fie informat în scris despre orice demers intreprins de către oricare dintre cele doua state în aplicarea prevederilor alin. (1)-(4), precum și despre orice hotărâre luata de unul dintre aceste state cu privire la cererea de transferare.