Art. 233 Legea 302/2004 — Ridicarea de obiecte și înscrisuri și efectuarea perchezițiilor

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 233 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

1. 27.05.2019 – prezentrepublicare

   Definiții

   În sensul prezentei secțiuni:Ridicarea de obiecte și înscrisuri și efectuarea perchezițiilor

   (1) Prin hotărâre se înțelege, indiferent de denumirea acesteia, cum ar fi încheiere, sentință, decizie, ordonanță, rezoluție sau proces-verbal de constatare, o hotărâre definitivă pronunțată de un organ de urmărire penală, o instanță, precum și de alte autorități care, potrivit legii, sunt considerate ca fiind judiciare ori de către o autoritate administrativă, prin care o persoană fizică sau juridică a fost obligată la plata unei sancțiuni pecuniare, atunci când hotărârea a fost luată de:În vederea descoperirii și strângerii probelor aflate pe teritoriile altor state, organul judiciar român competent poate cere autorităților străine să ridice obiecte și înscrisuri sau să efectueze percheziții și să remită obiectele ori înscrisurile predate sau ridicate în timpul percheziției. Atunci când se solicită efectuarea unei percheziții domiciliare, în cererea întocmită potrivit art. 229, organul judiciar român solicitant indică și confirmă emiterea de către judecătorul competent a încheierii prin care a fost încuviințată efectuarea percheziției.

   (2) În aplicarea alin. (1), ridicarea de obiecte și înscrisuri și efectuarea perchezițiilor se efectuează potrivit legii statului solicitat.

   (3) Atunci când România este stat solicitat, cererea formulată de autoritățile străine competente trebuie să cuprindă informațiile prevăzute la art. 229, precum și:

   a) o autoritate judiciară, ca urmare a săvârșirii unei fapte care, potrivit legislației statului emitent, este infracțiune;numele, prenumele și semnalmentele persoanei cercetate de autoritățile străine, indicarea urmelor săvârșirii infracțiunii ori a altor obiecte care se presupune că există în locul ce urmează să fie percheziționat;

   b) o autoritate, alta decât una judiciară, în legătură cu o faptă care, potrivit legislației statului emitent, este infracțiune, dacă persoana fizică sau juridică sancționată a avut posibilitatea să solicite judecarea cauzei de o autoritate judiciară competentă și în materie penală;motivul pentru care se solicită efectuarea percheziției;

   c) indicarea încadrării juridice, descrierea situației de fapt, a probelor sau a datelor din care rezultă că în locul în care se solicită efectuarea percheziției se află persoana cercetată de autoritățile străine sau pot fi descoperite probe cu privire la săvârșirea infracțiunii;

   c) o autoritate, alta decât una judiciară, în legătură cu o faptă care, potrivit legislației statului emitent, constituie o încălcare a normelor legale, dacă persoana fizică sau juridică sancționată a avut posibilitatea să solicite judecarea cauzei de către o autoritate judiciară competentă și în materie penală;

   d) o autoritate judiciară competentă și în materie penală, atunci când decizia a fost luată în legătură cu o hotărâre prevăzută la lit. c).

   (2) Abrogat.d) dacă este cazul, indicarea probelor sau a datelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni sau a obiectelor și înscrisurilor ce fac obiectul infracțiunii;

   e) indicarea locului unde urmează a se efectua percheziția.

   (4) Cererea prevăzută la alin. (3) este admisă, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

   a) fapta care face obiectul procedurii penale desfășurate în statul solicitant ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care măsura a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;

   (3) prin stat emitent se înțelege statul membru în care s-a pronunțat o hotărâre, în înțelesul definit de decizia-cadru;b) pedeapsa prevăzută de legea română și cea a statului solicitant pentru infracțiunea săvârșită de persoana cercetată de statul solicitant este de cel puțin un an închisoare.

   (4) prin stat de executare se înțelege statul membru către care s-a transmis o hotărâre în vederea executării;

   (5) prin decizia-cadru se înțelege Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce sancțiunilor pecuniare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 76 din 22 martie 2005.(5) Condițiile prevăzute la alin. (4) pot să atragă regula reciprocității.

   (6) Atunci când România este stat solicitat, ridicarea de obiecte și înscrisuri și percheziția se dispun și se efectuează potrivit Codului de procedură penală, în baza ordonanței procurorului sau a încheierii judecătorului, iar în cazul percheziției domiciliare, în baza autorizației date de judecătorul român competent. În cazul percheziției domiciliare, condiția începerii urmăririi penale prevăzută de Codul de procedură penală nu se aplică.

2. 26.12.2013 – 27.05.2019modificat prin Legea 300/2013

   Definiții

   În sensul prezentei secțiuni:

   (1) prin hotărâre se înțelege o hotărâre definitivă prin care s-a aplicat o pedeapsă pecuniară ce trebuie executată față de o persoană fizică sau juridică, dacă hotărârea a fost luată de:

   a) o instanță judecătorească din statul emitent, referitor la o infracțiune prevăzută de legea penală a statului emitent;

   b) o autoritate a statului emitent, alta decât o instanță, în legătură cu o infracțiune prevăzută de legea penală a statului emitent, cu condiția ca persoana respectivă să fi avut posibilitatea de a solicita judecarea cauzei sale de o instanță competentă în materie penală;Prin hotărâre se înțelege, indiferent de denumirea acesteia, cum ar fi încheiere, sentință, decizie, ordonanță, rezoluție sau proces-verbal de constatare, o hotărâre definitivă pronunțată de un organ de urmărire penală, o instanță, precum și de alte autorități care, potrivit legii, sunt considerate ca fiind judiciare ori de către o autoritate administrativă, prin care o persoană fizică sau juridică a fost obligată la plata unei sancțiuni pecuniare, atunci când hotărârea a fost luată de:

   a) o autoritate judiciară, ca urmare a săvârșirii unei fapte care, potrivit legislației statului emitent, este infracțiune;

   c) o autoritate a statului emitent, alta decât o instanță, în ceea ce privește faptele care se pedepsesc conform dreptului național al statului emitent ca fiind încălcări ale normelor legale, cu condiția ca persoana respectivă să fi avut posibilitatea de a solicita judecarea cauzei sale de o instanță competentă b) o autoritate, alta decât una judiciară, în legătură cu o faptă care, potrivit legislației statului emitent, este infracțiune, dacă persoana fizică sau juridică sancționată a avut posibilitatea să solicite judecarea cauzei de o autoritate judiciară competentă și în materie penală;

   d) o instanță competentă în materie penală, dacă hotărârea a fost pronunțatăc) o autoritate, alta decât una judiciară, în legătură cu o hotărâre dintre cele prevăzute la lit. c);

   (2) prin pedeapsă pecuniară se înțelege obligația de a plăti:

   1. a) o sumă de bani drept condamnare pentru o infracțiune, pronunțată printr-o hotărâre;

   b) compensația pronunțată prin aceeași hotărâre în beneficiul victimelor, dacă victima nu se poate constitui parte civilă la proces, iar instanța acționează în exercitarea competenței sale în materie penală;

   c) o sumă de bani aferentă cheltuielilor cauzate de procedura judiciară sau administrativă care a dus la pronunțarea hotărârii;

   d) o sumă de bani către un fond public sau către o organizație de sprijin pentru victime, pronunțată prin aceeași decizie.

   2. Următoarele nu sunt considerate pedepse pecuniare:

   a) dispozițiile de confiscare a instrumentelor sau produselor infracțiunilor;faptă care, potrivit legislației statului emitent, constituie o încălcare a normelor legale, dacă persoana fizică sau juridică sancționată a avut posibilitatea să solicite judecarea cauzei de către o autoritate judiciară competentă și în materie penală;

   b) dispozițiile de natură civilă, care decurg dintr-o acțiune în daune și restituire și care sunt executorii în conformitate cu Regulamentul Consiliului (CE) nr. 44/2001 din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială;d) o autoritate judiciară competentă și în materie penală, atunci când decizia a fost luată în legătură cu o hotărâre prevăzută la lit. c).

   (2) Abrogat.

   (3) prin stat emitent se înțelege statul membru în care s-a pronunțat o hotărâre, în înțelesul definit de decizia-cadru;

   (4) prin stat de executare se înțelege statul membru către care s-a transmis o hotărâre în vederea executării;

   (5) prin decizia-cadru se înțelege Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce sancțiunilor pecuniare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 76 din 22 martie 2005.

3. 31.05.2011 – 26.12.2013prima formă disponibilă

   Definiții

   În sensul prezentei secțiuni:

   (1) prin hotărâre se înțelege o hotărâre definitivă prin care s-a aplicat o pedeapsă pecuniară ce trebuie executată față de o persoană fizică sau juridică, dacă hotărârea a fost luată de:

   a) o instanță judecătorească din statul emitent, referitor la o infracțiune prevăzută de legea penală a statului emitent;

   b) o autoritate a statului emitent, alta decât o instanță, în legătură cu o infracțiune prevăzută de legea penală a statului emitent, cu condiția ca persoana respectivă să fi avut posibilitatea de a solicita judecarea cauzei sale de o instanță competentă în materie penală;

   c) o autoritate a statului emitent, alta decât o instanță, în ceea ce privește faptele care se pedepsesc conform dreptului național al statului emitent ca fiind încălcări ale normelor legale, cu condiția ca persoana respectivă să fi avut posibilitatea de a solicita judecarea cauzei sale de o instanță competentă în materie penală;

   d) o instanță competentă în materie penală, dacă hotărârea a fost pronunțată în legătură cu o hotărâre dintre cele prevăzute la lit. c);

   (2) prin pedeapsă pecuniară se înțelege obligația de a plăti:

   1. a) o sumă de bani drept condamnare pentru o infracțiune, pronunțată printr-o hotărâre;

   b) compensația pronunțată prin aceeași hotărâre în beneficiul victimelor, dacă victima nu se poate constitui parte civilă la proces, iar instanța acționează în exercitarea competenței sale în materie penală;

   c) o sumă de bani aferentă cheltuielilor cauzate de procedura judiciară sau administrativă care a dus la pronunțarea hotărârii;

   d) o sumă de bani către un fond public sau către o organizație de sprijin pentru victime, pronunțată prin aceeași decizie.

   2. Următoarele nu sunt considerate pedepse pecuniare:

   a) dispozițiile de confiscare a instrumentelor sau produselor infracțiunilor;

   b) dispozițiile de natură civilă, care decurg dintr-o acțiune în daune și restituire și care sunt executorii în conformitate cu Regulamentul Consiliului (CE) nr. 44/2001 din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială;

   (3) prin stat emitent se înțelege statul membru în care s-a pronunțat o hotărâre, în înțelesul definit de decizia-cadru;

   (4) prin stat de executare se înțelege statul membru către care s-a transmis o hotărâre în vederea executării;

   (5) prin decizia-cadru se înțelege Decizia-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce sancțiunilor pecuniare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 76 din 22 martie 2005.