Art. 248 Legea 302/2004 — Refuzul de a depune mărturie

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 248 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

1. 27.05.2019 – prezentrepublicare

   Definiții

   (1) Prin ordin de confiscare se înțelege sancțiunea sau măsura dispusă de o instanță ca urmare a unei proceduri penale, care constă în scoaterea forțată definitivă a bunurilor din patrimoniul celui care le deține.Refuzul de a depune mărturie

   (2) Prin bun se înțelege orice bun, indiferent de natura acestuia, corporal sau necorporal, mobil ori imobil, precum și documentele sau instrumentele juridice care dovedesc existența unui titlu sau a unui drept asupra acestui bun, cu privire la care instanța din statul emitent a stabilit că:

   a) constituie produsul infracțiunii sau corespunde în totalitate ori în parte valorii acestui produs; sau

   b) constituie instrumentul unei asemenea infracțiuni.

   c) poate fi confiscat în baza competențelor de confiscare extinse potrivit dreptului statului emitent.

   (3) Prin produsul unei infracțiuni se înțelege orice avantaj economic ce decurge din săvârșirea faptei penale. Poate îmbrăca orice formă de bun care a luat ființă prin săvârșirea infracțiunii.

   (4) Prin instrument al unei infracțiuni se înțelege orice fel de bun care a folosit sau a fost destinat să folosească, în orice fel, în totalitate ori parțial, pentru săvârșirea infracțiunii sau infracțiunilor.

   (5) Prin bunuri culturale care fac parte din patrimoniul național cultural se înțelege bunurile definite conform art. 63 din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care transpune art. 1 alin. (1) din Directiva Consiliului 93/7/CEE din 15 martie 1993 privind restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui alt stat membru.

   (6) Atunci când procedurile penale care au condus la confiscare se referă la o infracțiune principală și la infracțiunea de spălare de bani, prin infracțiunea prevăzută la art. 262 alin. (1) lit. f) se înțelege infracțiunea principală.

   (7) Prin stat emitent se înțelege statul membru în care o instanță a emis un ordin de confiscare în cadrul unei proceduri penale.

   (8) Prin stat de executare se înțelege statul membru căruia ordinul de confiscare i-a fost transmis spre executare.

   (9) Prin decizia-cadru se înțelege Decizia-cadru 2006/783/JAI din 6 octombrie 2006 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce la ordinele de confiscare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 328 din 24 noiembrie 2006.Dacă un martor care dă curs citației și se prezintă în fața unei autorități judiciare române refuză să depună mărturie în totalitate sau în parte, nu poate fi supus vreunei măsuri de restrângere a libertății sau împiedicat în alt mod să părăsească România, chiar dacă, potrivit legii române, un asemenea refuz ar constitui o infracțiune sau ar putea atrage măsuri coercitive.

2. 26.12.2013 – 27.05.2019modificat prin Legea 300/2013

   Definiții

   (1) Prin ordin de confiscare se înțelege sancțiunea sau măsura dispusă de o instanță ca urmare a unei proceduri penale, care constă în scoaterea forțată definitivă a bunurilor din patrimoniul celui care le deține.

   (2) Prin bun se înțelege orice bun, indiferent de natura acestuia, corporal sau necorporal, mobil ori imobil, precum și documentele sau instrumentele juridice care dovedesc existența unui titlu sau a unui drept asupra acestui bun, cu privire la care instanța din statul emitent a stabilit că:

   a) constituie produsul infracțiunii sau corespunde în totalitate ori în parte valorii acestui produs; sau

   b) constituie instrumentul unei asemenea infracțiuni.

   c) poate fi confiscat în baza competențelor de confiscare extinse potrivit dreptului statului emitent.

   (3) Prin produsul unei infracțiuni se înțelege orice avantaj economic ce decurge din săvârșirea faptei penale. Poate îmbrăca orice formă de bun care a luat ființă prin săvârșirea infracțiunii.

   (4) Prin instrument al unei infracțiuni se înțelege orice fel de bun care a folosit sau a fost destinat să folosească, în orice fel, în totalitate ori parțial, pentru săvârșirea infracțiunii sau infracțiunilor.

   (5) Prin bunuri culturale care fac parte din patrimoniul național cultural se înțelege bunurile definite conform art. 63 din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care transpune art. 1 alin. (1) din Directiva Consiliului 93/7/CEE din 15 martie 1993 privind restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui alt stat membru.

   (6) Atunci când procedurile penale care au condus la confiscare se referă la o infracțiune principală și la infracțiunea de spălare de bani, prin infracțiunea prevăzută la art. 262 alin. (1) lit. f) se înțelege infracțiunea principală.

   (7) Prin stat emitent se înțelege statul membru în care o instanță a emis un ordin de confiscare în cadrul unei proceduri penale.

   (8) Prin stat de executare se înțelege statul membru căruia ordinul de confiscare i-a fost transmis spre executare.

   (9) Prin decizia-cadru se înțelege Decizia-cadru 2006/783/JAI din 6 octombrie 2006 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce la ordinele de confiscare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 328 din 24 noiembrie 2006.

3. 31.05.2011 – 26.12.2013prima formă disponibilă

   Definiții

   (1) Prin ordin de confiscare se înțelege sancțiunea sau măsura dispusă de o instanță ca urmare a unei proceduri penale, care constă în scoaterea forțată definitivă a bunurilor din patrimoniul celui care le deține.

   (2) Prin bun se înțelege orice bun, indiferent de natura acestuia, corporal sau necorporal, mobil ori imobil, precum și documentele sau instrumentele juridice care dovedesc existența unui titlu sau a unui drept asupra acestui bun, cu privire la care instanța din statul emitent a stabilit că:

   a) constituie produsul infracțiunii sau corespunde în totalitate ori în parte valorii acestui produs; sau

   b) constituie instrumentul unei asemenea infracțiuni.

   (3) Prin produsul unei infracțiuni se înțelege orice avantaj economic ce decurge din săvârșirea faptei penale. Poate îmbrăca orice formă de bun care a luat ființă prin săvârșirea infracțiunii.

   (4) Prin instrument al unei infracțiuni se înțelege orice fel de bun care a folosit sau a fost destinat să folosească, în orice fel, în totalitate ori parțial, pentru săvârșirea infracțiunii sau infracțiunilor.

   (5) Prin bunuri culturale care fac parte din patrimoniul național cultural se înțelege bunurile definite conform art. 63 din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care transpune art. 1 alin. (1) din Directiva Consiliului 93/7/CEE din 15 martie 1993 privind restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui alt stat membru.

   (6) Atunci când procedurile penale care au condus la confiscare se referă la o infracțiune principală și la infracțiunea de spălare de bani, prin infracțiunea prevăzută la art. 262 alin. (1) lit. f) se înțelege infracțiunea principală.

   (7) Prin stat emitent se înțelege statul membru în care o instanță a emis un ordin de confiscare în cadrul unei proceduri penale.

   (8) Prin stat de executare se înțelege statul membru căruia ordinul de confiscare i-a fost transmis spre executare.

   (9) Prin decizia-cadru se înțelege Decizia-cadru 2006/783/JAI din 6 octombrie 2006 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce la ordinele de confiscare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 328 din 24 noiembrie 2006.