Art. 266 Legea 302/2004 — Răspunderea agenților străini

Istoricul articolului

Versiunile anterioare ale art. 266 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.

1. 27.05.2019 – prezentrepublicare

   Informații privind rezultatul executăriiRăspunderea agenților străini

   Autoritatea de executare informează, fără întârziere, autoritatea competentă din statul emitent, cu privire la:

   a) comunicarea unui ordin de confiscare către instanța română competentă, potrivit art. 258 alin. (4);

   b) hotărârea motivată prin care s-a refuzat recunoașterea ordinului de confiscare;(1) În timpul operațiunilor și activităților menționate la art. 265, agenții străini care desfășoară urmărirea pe teritoriul României sunt asimilați persoanelor care au aceeași calitate în statul român în privința infracțiunilor comise împotriva lor sau de către ei.

   (2) În cazul în care pe timpul desfășurării operațiunilor prevăzute la art. 265 agenții străini produc un prejudiciu, statul ai cărui agenți sunt răspunde pentru acest prejudiciu, în conformitate cu legea română.

   c) neexecutarea totală sau parțială a ordinelor de confiscare pentru motivele prevăzute la art. 252, art. 259 alin. (3), art. 260 și 264;

   d) executarea ordinului, de îndată ce s-a realizat;(3) Statul ai cărui agenți au cauzat prejudicii unei persoane pe teritoriul României restituie statului român totalitatea sumelor pe care le-a plătit victimelor sau altor persoane îndreptățite în numele acestora.

   e) aplicarea unor măsuri alternative executării ordinului de confiscare, potrivit art. 259 alin. (5).(4) Fără a aduce atingere exercitării drepturilor față de terți și cu excepția dispoziției din alin. (3), statul român nu va solicita în cazul prevăzut la alin. (2) restituirea contravalorii prejudiciilor pe care le-a suferit din cauza unui alt stat.

2. 31.05.2011 – 27.05.2019prima formă disponibilă

   Informații privind rezultatul executării

   Autoritatea de executare informează, fără întârziere, autoritatea competentă din statul emitent, cu privire la:

   a) comunicarea unui ordin de confiscare către instanța română competentă, potrivit art. 258 alin. (4);

   b) hotărârea motivată prin care s-a refuzat recunoașterea ordinului de confiscare;

   c) neexecutarea totală sau parțială a ordinelor de confiscare pentru motivele prevăzute la art. 252, art. 259 alin. (3), art. 260 și 264;

   d) executarea ordinului, de îndată ce s-a realizat;

   e) aplicarea unor măsuri alternative executării ordinului de confiscare, potrivit art. 259 alin. (5).