Titlul II Extrădarea · Capitolul I Extrădarea pasivă · Secțiunea a 2-a Procedura extrădării din România
Art. 52 Legea 302/2004 — Soluționarea cauzei
Legea nr. 302 din 28 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală · Drept Penal
(1) După examinarea cererii de extrădare, a materialului probator și a concluziilor prezentate de partea extrădabilă și de procuror, curtea de apel poate:
a) să dispună, în cazul concursului de cereri prevăzut la art. 39, conexarea dosarelor, chiar dacă se referă la fapte diferite sau sunt înregistrate la curți de apel diferite, competența teritorială aparținând curții de apel celei dintâi sesizate;
b) să dispună, în cazul necesității de a primi informații suplimentare de la statul solicitant potrivit art. 51, amânarea soluționării cererii de extrădare pentru un termen de două luni, cu posibilitatea reiterării cererii, și acordarea unui ultim termen de încă două luni;
c) să constate, prin sentință, dacă sunt sau nu sunt întrunite condițiile extrădării.
(2) Curtea de apel nu este competentă să se pronunțe asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării pentru care autoritatea străină cere extrădarea, nici asupra oportunității extrădării.
(3) În cazul în care curtea de apel constată că sunt îndeplinite condițiile de extrădare, hotărăște admiterea cererii de extrădare, dispunând totodată menținerea stării de arest provizoriu în vederea extrădării, până la predarea persoanei extrădate, conform art. 57.
(4) Hotărârea prin care s-a dispus extrădarea se motivează în termen de 5 zile de la data pronunțării.
(5) În cazul extrădărilor temporare sau sub condiție, instanța va menționa în dispozitivul sentinței condițiile prevăzute în acele articole.
(6) În cazul admiterii cererii de extrădare, dacă se remit și obiecte conform art. 17, se va face mențiune despre acestea în cuprinsul sentinței, anexându-se eventual un inventar.
(7) Dacă instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru extrădare, respinge cererea și dispune punerea în libertate a persoanei extrădabile. Hotărârea se motivează în 24 de ore și este transmisă procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, care o remite, de îndată, compartimentului de specialitate al Ministerului Justiției.
(8) Hotărârea asupra extrădării poate fi atacată cu contestație de procurorul general competent și de persoana extrădabilă, în termen de 5 zile de la pronunțare, la Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Procurorul general competent poate depune contestație din oficiu sau la cererea ministrului justiției.
(9) Contestația depusă împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea de extrădare este suspensivă de executare. Contestația depusă împotriva hotărârii prin care s-a dispus extrădarea este suspensivă de executare, cu excepția dispozițiilor referitoare la starea de arest provizoriu în vederea extrădării.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 52 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
27.05.2019 – prezentrepublicare
Soluționarea cauzei
(1) După examinarea cererii de extrădare, a materialului probator și a concluziilor prezentate de partea extrădabilă și de procuror, curtea de apel poate:
a) să dispună, în cazul concursului de cereri prevăzut la art. 39, conexarea dosarelor, chiar dacă se referă la fapte diferite sau sunt înregistrate la curți de apel diferite, competența teritorială aparținând curții de apel celei dintâi sesizate;
b) să dispună, în cazul necesității de a primi informații suplimentare de la statul solicitant potrivit art. 51, amânarea soluționării cererii de extrădare pentru un termen de
2două luni, cu posibilitatea reiterării cererii, și acordarea unui ultim termen de încă2două luni;c) să constate, prin sentință, dacă sunt sau nu sunt întrunite condițiile extrădării.
(2) Curtea de apel nu este competentă să se pronunțe asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării pentru care autoritatea străină cere extrădarea, nici asupra oportunității extrădării.
(3) În cazul în care curtea de apel constată că sunt îndeplinite condițiile de extrădare, hotărăște admiterea cererii de extrădare, dispunând totodată menținerea stării de arest provizoriu în vederea extrădării, până la predarea persoanei extrădate, conform art. 57.
(4) Hotărârea prin care s-a dispus extrădarea se motivează în termen de 5 zile de la data pronunțării.
(5) În cazul extrădărilor temporare sau sub condiție, instanța va menționa în dispozitivul sentinței condițiile prevăzute în acele articole.
(6) În cazul admiterii cererii de extrădare, dacă se remit și obiecte conform art. 17, se va face mențiune despre acestea în cuprinsul sentinței, anexându-se eventual un inventar.
(7) Dacă instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru extrădare, respinge cererea și dispune punerea în libertate a persoanei extrădabile. Hotărârea se motivează în 24 de ore și este transmisă procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, care o remite, de îndată, compartimentului de specialitate al Ministerului Justiției.
(8) Hotărârea asupra extrădării poate fi atacată cu contestație de procurorul general competent și de persoana extrădabilă, în termen de 5 zile de la pronunțare, la Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Procurorul general competent poate depune contestație din oficiu sau la cererea ministrului justiției.
(9) Contestația depusă împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea de extrădare este suspensivă de executare. Contestația depusă împotriva hotărârii prin care s-a dispus extrădarea este suspensivă de executare, cu excepția dispozițiilor referitoare la starea de arest provizoriu în vederea extrădării.
01.02.2014 – 27.05.2019modificat prin Legea 300/2013
Soluționarea cauzei
(1) După examinarea cererii de extrădare, a materialului probator și a concluziilor prezentate de partea extrădabilă și de procuror, curtea de apel poate:
a) să dispună, în cazul concursului de cereri prevăzut la art. 39, conexarea dosarelor, chiar dacă se referă la fapte diferite sau sunt înregistrate la curți de apel diferite, competența teritorială aparținând curții de apel celei dintâi sesizate;
b) să dispună, în cazul necesității de a primi informații suplimentare de la statul solicitant potrivit art. 51, amânarea soluționării cererii de extrădare pentru un termen de 2 luni, cu posibilitatea reiterării cererii, și acordarea unui ultim termen de încă 2 luni;
c) să constate, prin sentință, dacă sunt sau nu sunt întrunite condițiile extrădării.
(2) Curtea de apel nu este competentă să se pronunțe asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării pentru care autoritatea
străînăstrăină cere extrădarea, nici asupra oportunității extrădării.(3) În cazul în care curtea de apel constată că sunt îndeplinite condițiile de extrădare, hotărăște admiterea cererii de extrădare, dispunând totodată menținerea stării de arest provizoriu în vederea extrădării, până la predarea persoanei extrădate, conform art. 57.
(4) Hotărârea prin care s-a dispus extrădarea se motivează în termen de 5 zile de la data pronunțării.
(5) În cazul extrădărilor temporare sau sub condiție, instanța va menționa în dispozitivul sentinței condițiile prevăzute în acele articole.
(6) În cazul admiterii cererii de extrădare, dacă se remit și obiecte conform art. 17, se va face mențiune despre acestea în cuprinsul sentinței, anexându-se eventual un inventar.
(7) Dacă instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru extrădare, respinge cererea și dispune punerea în libertate a persoanei extrădabile. Hotărârea se motivează în 24 de ore și este transmisă procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, care o remite, de îndată, compartimentului de specialitate al Ministerului Justiției.
(8) Hotărârea asupra extrădării poate fi atacată cu
recurscontestație de procurorul general competent și de persoana extrădabilă, în termen de 5 zile de la pronunțare, la Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Procurorul general competent poatedeclara recursdepune contestație din oficiu sau la cererea ministrului justiției.(9)
Recursul declaratContestația depusă împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea de extrădare estesuspensiv de executare. Recursul declaratsuspensivă de executare. Contestația depusă împotriva hotărârii prin care s-a dispus extrădarea estesuspensivsuspensivă de executare, cu excepția dispozițiilor referitoare la starea de arest provizoriu în vederea extrădării.31.05.2011 – 01.02.2014republicare
Administrarea probelorSoluționarea cauzeiMijloacele de proba incuviintate de instanta vor fi administrate in termen de maximum 15 zile, in prezenta persoanei extradabile, asistata de aparator si, daca este nevoie, de interpret, precum si a procurorului.(1) După examinarea cererii de extrădare, a materialului probator și a concluziilor prezentate de partea extrădabilă și de procuror, curtea de apel poate:a) să dispună, în cazul concursului de cereri prevăzut la art. 39, conexarea dosarelor, chiar dacă se referă la fapte diferite sau sunt înregistrate la curți de apel diferite, competența teritorială aparținând curții de apel celei dintâi sesizate;
b) să dispună, în cazul necesității de a primi informații suplimentare de la statul solicitant potrivit art. 51, amânarea soluționării cererii de extrădare pentru un termen de 2 luni, cu posibilitatea reiterării cererii, și acordarea unui ultim termen de încă 2 luni;
c) să constate, prin sentință, dacă sunt sau nu sunt întrunite condițiile extrădării.
(2) Curtea de apel nu este competentă să se pronunțe asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării pentru care autoritatea străînă cere extrădarea, nici asupra oportunității extrădării.
(3) În cazul în care curtea de apel constată că sunt îndeplinite condițiile de extrădare, hotărăște admiterea cererii de extrădare, dispunând totodată menținerea stării de arest provizoriu în vederea extrădării, până la predarea persoanei extrădate, conform art. 57.
(4) Hotărârea prin care s-a dispus extrădarea se motivează în termen de 5 zile de la data pronunțării.
(5) În cazul extrădărilor temporare sau sub condiție, instanța va menționa în dispozitivul sentinței condițiile prevăzute în acele articole.
(6) În cazul admiterii cererii de extrădare, dacă se remit și obiecte conform art. 17, se va face mențiune despre acestea în cuprinsul sentinței, anexându-se eventual un inventar.
(7) Dacă instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru extrădare, respinge cererea și dispune punerea în libertate a persoanei extrădabile. Hotărârea se motivează în 24 de ore și este transmisă procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, care o remite, de îndată, compartimentului de specialitate al Ministerului Justiției.
(8) Hotărârea asupra extrădării poate fi atacată cu recurs de procurorul general competent și de persoana extrădabilă, în termen de 5 zile de la pronunțare, la Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Procurorul general competent poate declara recurs din oficiu sau la cererea ministrului justiției.
(9) Recursul declarat împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea de extrădare este suspensiv de executare. Recursul declarat împotriva hotărârii prin care s-a dispus extrădarea este suspensiv de executare, cu excepția dispozițiilor referitoare la starea de arest provizoriu în vederea extrădării.
24.06.2006 – 31.05.2011formă consolidată
Administrarea probelor
Mijloacele de
probă încuviințate de instanțăproba incuviintate de instanta vor fi administrateînin termen de maximum 15 zile,în prezența persoanei extrădabile, asistată de apărător și, dacăin prezenta persoanei extradabile, asistata de aparator si, daca este nevoie, de interpret, precumșisi a procurorului.28.06.2004 – 24.06.2006text inițial
Administrarea probelor
Mijloacele de probă încuviințate de instanță vor fi administrate în termen de maximum 15 zile, în prezența persoanei extrădabile, asistată de apărător și, dacă este nevoie, de interpret, precum și a procurorului.
Ai o întrebare despre art. 52 din Legea 302/2004?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit