Titlul II Extrădarea · Capitolul II Extrădarea activă · Secțiunea 1 Condiții pentru solicitarea extrădării
Art. 62 Legea 302/2004 — Cadrul juridic
Legea nr. 302 din 28 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală · Drept Penal
(1) Dispozițiile secțiunii 1 a cap. I din prezentul titlu se aplică în mod corespunzător în cazul în care România are calitatea de stat solicitant.
(2) În afara condiției privind gravitatea pedepsei prevăzute la art. 26, o condiție suplimentară pentru ca România să poată solicita extrădarea unei persoane, în vederea efectuării urmăririi penale, este ca împotriva acelei persoane să fie pusă în mișcare acțiunea penală, în condițiile prevăzute în Codul de procedură penală.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 62 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
27.05.2019 – prezentrepublicare
Obligația de a solicita extrădareaExtrădarea unei persoane împotriva căreia autoritățile judiciare române competente au emis un mandat de arestare preventivă sau un mandat de executare a pedepsei închisorii ori căreia i s-a aplicat o măsură de siguranță va fi solicitată statului străin pe teritoriul căreia aceasta a fost localizată în toate cazurile în care sunt întrunite condițiile prevăzute de prezenta lege.Cadrul juridic(1) Dispozițiile secțiunii 1 a cap. I din prezentul titlu se aplică în mod corespunzător în cazul în care România are calitatea de stat solicitant.
(2) În afara condiției privind gravitatea pedepsei prevăzute la art. 26, o condiție suplimentară pentru ca România să poată solicita extrădarea unei persoane, în vederea efectuării urmăririi penale, este ca împotriva acelei persoane să fie pusă în mișcare acțiunea penală, în condițiile prevăzute în Codul de procedură penală.
31.05.2011 – 27.05.2019republicare
Tranzitul(1) Tranzitul pe teritoriul Romaniei al unui extradat care nu este cetatean roman poate fi acordat cu conditia ca motive de ordine publica sa nu se opuna si sa fie vorba despre o infractiune care permite extradarea, conform legii romane.(2) Daca persoana extradata are cetatenia romana, tranzitul nu este acordat decat in situatiile in care se poate aproba extradarea cetatenilor romani.Obligația de a solicita extrădarea(3) Tranzitul este acordat la cererea statului interesat, formulata si transmisa pe calea prevazuta la art. 38 alin. (1), la care se anexeaza cel putin mandatul de arestare preventiva sau mandatulExtrădarea unei persoane împotriva căreia autoritățile judiciare române competente au emis un mandat de arestare preventivă sau un mandat de executare a pedepseiinchisorii care a justificat acordarea extradarii.(4) Hotararea asupra tranzitului este luata de Ministerul Justitiei.(5) Ministerul Justitiei comunica de indata hotararea luata autoritatii competente a statului solicitant si Ministerului Administratiei si Internelor.(6) In cazul tranzitului aerian, atunci cand nu este prevazuta o aterizare pe teritoriul statului roman, este suficienta o notificare transmisa de autoritatea competenta a statului solicitant Ministerului Justitiei al Romaniei. In caz de aterizare fortata, aceasta notificare va produce efectele cererii de arestare provizorie in vederea extradarii, iar statul solicitant va adresa de indata o cerere formala de tranzit. Dispozitiile alin. (3) se aplica in mod corespunzator.(7) Extradatul in tranzit ramane in stare de arestare provizorie pe perioada sederii sale pe teritoriul roman.închisorii ori căreia i s-a aplicat o măsură de siguranță va fi solicitată statului străin pe teritoriul căreia aceasta a fost localizată în toate cazurile în care sunt întrunite condițiile prevăzute de prezenta lege.13.11.2008 – 31.05.2011formă consolidată
Tranzitul
(1) Tranzitul pe teritoriul
RomânieiRomaniei al unui extradat care nu este cetateanromânroman poate fi acordat cucondițiaconditia ca motive de ordinepublicăpublica sa nu se opunași săsi sa fie vorba despre o infractiune care permite extradarea, conform legiiromâne.romane.(2)
DacăDaca persoana extradata are cetateniaromână,romana, tranzitul nu este acordat decatîn situațiile înin situatiile in care se poate aproba extradarea cetatenilorromâni.romani.(3) Tranzitul este acordat la cererea statului interesat, formulata
șisi transmisa pe caleaprevăzutăprevazuta la art. 38 alin. (1), la care se anexeaza celpuținputin mandatul de arestare preventiva sau mandatul de executare a pedepsei inchisorii care a justificat acordarea extradarii.(4)
HotărâreaHotararea asupra tranzitului este luata de MinisterulJustiției.Justitiei.(5) Ministerul
Justiției comunică de îndată hotărârea luata autoritățiiJustitiei comunica de indata hotararea luata autoritatii competente a statului solicitantși Ministerului Administrației șisi Ministerului Administratiei si Internelor.(6)
ÎnIn cazul tranzitului aerian, atuncicând nu este prevăzutăcand nu este prevazuta o aterizare pe teritoriul statuluiromân,roman, este suficienta o notificare transmisa de autoritateacompetentăcompetenta a statului solicitant MinisteruluiJustiției al României. ÎnJustitiei al Romaniei. In caz de aterizare fortata, aceasta notificare va produce efectele cererii de arestare provizorieînin vederea extradarii, iar statul solicitant va adresa deîndatăindata o cerere formala de tranzit. Dispozitiile alin. (3) seaplică în mod corespunzător.aplica in mod corespunzator.(7) Extradatul
în tranzit rămâne înin tranzit ramane in stare de arestare provizorie pe perioada sederii sale pe teritoriulromân.roman.24.06.2006 – 13.11.2008modificat prin Legea 224/2006
Tranzitul
(1) Tranzitul pe teritoriul României al unui
extrădatextradat care nu estecetățeancetatean român poate fi acordat cu condiția ca motive de ordine publicăsă nu se opunăsa nu se opuna și să fie vorba despre oinfracțiune care permite extrădarea,infractiune care permite extradarea, conform legii române.(2) Dacă persoana
extrădată are cetățeniaextradata are cetatenia română, tranzitul nu este acordatdecâtdecat în situațiile în care se poate aprobaextrădarea cetățenilorextradarea cetatenilor români.(3) Tranzitul este acordat la cererea statului interesat,
formulată și transmisăformulata și transmisa pe calea prevăzută la art. 38 alin. (1), la care seanexeazăanexeaza cel puțin mandatul de arestarepreventivăpreventiva sau mandatul de executare a pedepseiînchisoriiinchisorii care a justificat acordareaextrădării.extradarii.(4)
Cererea de tranzit se transmite de îndată Curții de Apel București, care, în aceeași zi, în complet format din doi judecători ai Secției Penale, se pronunță asupra acesteia prin încheiere dată în camera de consiliu.Hotărârea asupra tranzitului este luata de Ministerul Justiției.(5)
Încheierea este definitivă și se comunică imediat Ministerului Justiției, care informează de îndată statul solicitant și MinisterulMinisterul Justiției comunică de îndată hotărârea luata autorității competente a statului solicitant și Ministerului Administrației și Internelor.(6) În cazul tranzitului aerian, atunci când nu este prevăzută o aterizare pe teritoriul statului român, este
suficientă o notificare transmisăsuficienta o notificare transmisa de autoritatea competentă a statului solicitant Ministerului Justiției al României. În caz de aterizareforțată, aceastăfortata, aceasta notificare va produce efectele cererii de arestare provizorie în vedereaextrădării,extradarii, iar statul solicitant va adresa de îndată o cerereformală de tranzit. Dispozițiileformala de tranzit. Dispozitiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.(7)
ExtrădatulExtradatul în tranzit rămâne în stare de arestare provizorie pe perioadașederiisederii sale pe teritoriul român.28.06.2004 – 24.06.2006text inițial
Tranzitul
(1) Tranzitul pe teritoriul României al unui extrădat care nu este cetățean român poate fi acordat cu condiția ca motive de ordine publică să nu se opună și să fie vorba despre o infracțiune care permite extrădarea, conform legii române.
(2) Dacă persoana extrădată are cetățenia română, tranzitul nu este acordat decât în situațiile în care se poate aproba extrădarea cetățenilor români.
(3) Tranzitul este acordat la cererea statului interesat, formulată și transmisă pe calea prevăzută la art. 38 alin. (1), la care se anexează cel puțin mandatul de arestare preventivă sau mandatul de executare a pedepsei închisorii care a justificat acordarea extrădării.
(4) Cererea de tranzit se transmite de îndată Curții de Apel București, care, în aceeași zi, în complet format din doi judecători ai Secției Penale, se pronunță asupra acesteia prin încheiere dată în camera de consiliu.
(5) Încheierea este definitivă și se comunică imediat Ministerului Justiției, care informează de îndată statul solicitant și Ministerul Administrației și Internelor.
(6) În cazul tranzitului aerian, atunci când nu este prevăzută o aterizare pe teritoriul statului român, este suficientă o notificare transmisă de autoritatea competentă a statului solicitant Ministerului Justiției al României. În caz de aterizare forțată, această notificare va produce efectele cererii de arestare provizorie în vederea extrădării, iar statul solicitant va adresa de îndată o cerere formală de tranzit. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
(7) Extrădatul în tranzit rămâne în stare de arestare provizorie pe perioada șederii sale pe teritoriul român.
Ai o întrebare despre art. 62 din Legea 302/2004?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit