Titlul II Extrădarea · Capitolul IV Dispoziții pentru punerea în aplicare a unor instrumente juridice în materie de extrădare adoptate la nivelul Uniunii Europene
Art. 82 Legea 302/2004 — Semnalarea în Sistemul de Informații Schengen cu privire la o persoană căutată pentru a fi arestată
Legea nr. 302 din 28 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală · Drept Penal
Semnalarea introdusă în Sistemul de Informații Schengen cu privire la o persoană căutată pentru a fi arestată echivalează cu un mandat european de arestare în toate cazurile în care se aplică Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 190 din 18 iulie 2002. Atunci când nu se aplică respectiva decizie-cadru, o semnalare introdusă în Sistemul de Informații Schengen produce aceleași efecte juridice ca o cerere de arestare provizorie în vederea extrădării.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 82 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
26.12.2013 – prezentmodificat prin Legea 300/2013
Semnalarea în Sistemul
Informatic Schengende Informații Schengen cu privire la o persoană căutată pentru a fi arestatăSemnalarea introdusă în Sistemul
Informatic Schengen are același efect ca și o cerere de arestare provizorie în vederea extrădării, în sensul art. 16 din Convenția europeană de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957.de Informații Schengen cu privire la o persoană căutată pentru a fi arestată echivalează cu un mandat european de arestare în toate cazurile în care se aplică Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 190 din 18 iulie 2002. Atunci când nu se aplică respectiva decizie-cadru, o semnalare introdusă în Sistemul de Informații Schengen produce aceleași efecte juridice ca o cerere de arestare provizorie în vederea extrădării.31.05.2011 – 26.12.2013republicare
Transmiterea mandatului european de arestare(1) In cazul in care se cunoaste locul unde se afla persoana solicitata, autoritatea judiciara romana emitenta poate transmite mandatul european de arestare direct autoritatii judiciare de executare.(2) Autoritatea judiciara emitenta poate sa solicite introducerea semnalmentelor persoanei in cauza in Sistemul de Informatii Schengen (SIS), prin intermediul Sistemului Informatic National de Semnalari. In acest scop, se aplica dispozitiile articolului 95 al Conventiei din 19 iunie 1990 de punere in aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptata a controalelor la frontierele comune, Schengen.Semnalarea în Sistemul Informatic Schengen(3)Semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Schengenechivalează cu un mandat european de arestare, dacă este însoțită de informațiile prevăzute în anexa nr. 1. Cu titlu tranzitoriu, până la data la care Sistemul Informatic Schengen va avea capacitatea de a transmite toate informațiile menționate în anexa nr. 1, semnalarea echivalează cu un mandat european de arestare în așteptarea transmiterii originalului.are același efect ca și o cerere de arestare provizorie în vederea extrădării, în sensul art. 16 din Convenția europeană de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957.13.11.2008 – 31.05.2011modificat prin Legea 222/2008
Transmiterea mandatului european de arestare
(1)
În cazul înIn cazul in care se cunoaste locul unde se afla persoana solicitata, autoritatea judiciararomânăromana emitenta poate transmite mandatul european de arestare directautoritățiiautoritatii judiciare de executare.(2) Autoritatea judiciara emitenta poate
săsa solicite introducerea semnalmentelor persoaneiîn cauza în Sistemul de Informațiiin cauza in Sistemul de Informatii Schengen (SIS), prin intermediul Sistemului InformaticNațional de Semnalari. ÎnNational de Semnalari. In acest scop, seaplicăaplica dispozitiile articolului 95 alConvențieiConventiei din 19 iunie 1990 de punereînin aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptata a controalelor la frontierele comune, Schengen.(3) Semnalarea
introdusaintrodusă în Sistemul Informatic Schengenechivaleazaechivalează cu un mandat european de arestare, dacă este însoțită de informațiile prevăzute înanexa.anexa nr. 1. Cu titlu tranzitoriu, până la data la care Sistemul Informatic Schengen va avea capacitatea de a transmite toate informațiile menționate înanexa, semnalmentul echivaleazaanexa nr. 1, semnalarea echivalează cu un mandatde arestare european în asteptarea trimiteriieuropean de arestare în așteptarea transmiterii originalului.24.06.2006 – 13.11.2008modificat prin Legea 224/2006
Transmiterea mandatului european de arestare
(1) În cazul în care se
cunoaștecunoaste locul unde seaflă persoana solicitată, autoritatea judiciară română emitentă poate transmiteafla persoana solicitata, autoritatea judiciara română emitenta poate transmite mandatul european de arestare direct autorității judiciare deexecutare mandatul european de arestare.(2) În cazul în care nu se cunoaște locul unde se află persoana solicitată, autoritatea judiciară română emitentă poate fie să decidă introducerea descrierii persoanei în cauză în Sistemul de Informații Schengen, fie să transmită mandatul european de arestare prin Interpol.executare.(2) Autoritatea judiciara emitenta poate să solicite introducerea semnalmentelor persoanei în cauza în Sistemul de Informații Schengen (SIS), prin intermediul Sistemului Informatic Național de Semnalari. În acest scop, se aplică dispozitiile articolului 95 al Convenției din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptata a controalelor la frontierele comune, Schengen.
(3) Semnalarea introdusa în Sistemul Informatic Schengen echivaleaza cu un mandat european de arestare, dacă este însoțită de informațiile prevăzute în anexa. Cu titlu tranzitoriu, până la data la care Sistemul Informatic Schengen va avea capacitatea de a transmite toate informațiile menționate în anexa, semnalmentul echivaleaza cu un mandat de arestare european în asteptarea trimiterii originalului.
28.06.2004 – 24.06.2006text inițial
Transmiterea mandatului european de arestare
(1) În cazul în care se cunoaște locul unde se află persoana solicitată, autoritatea judiciară română emitentă poate transmite direct autorității judiciare de executare mandatul european de arestare.
(2) În cazul în care nu se cunoaște locul unde se află persoana solicitată, autoritatea judiciară română emitentă poate fie să decidă introducerea descrierii persoanei în cauză în Sistemul de Informații Schengen, fie să transmită mandatul european de arestare prin Interpol.
Ai o întrebare despre art. 82 din Legea 302/2004?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit