Titlul III · Capitolul IV Societățile pe acțiuni · Secțiunea a III-a Despre administrația societății
Art. 138 Legea 31/1990
Legea nr. 31/1990 privind societățile · Societar & Comercial
Abrogat.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 138 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
01.12.2006 – prezentmodificat prin pct. 85 al art. I din LEGE nr. 441 din 27 noiembrie 2006 …
Persoanele care, potrivit prezentei legi, nu pot fi fondatori, nu pot fi nici administratori, directori sau reprezentanți ai societății, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi.Abrogat.17.11.2004 – 01.12.2006republicare
Semnaturile administratorilor vor fi depuse la oficiul registrului comerțului, o dată cu prezentarea certificatului eliberat de cenzori, din care rezultă depunerea garantiei.Persoanele care, potrivit prezentei legi, nu pot fi fondatori, nu pot fi nici administratori, directori sau reprezentanți ai societății, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi.29.01.1998 – 17.11.2004republicare
Asociații comanditați, care sînt administratori, nu pot lua parte la deliberările adunărilor generale pentru alegerea cenzorilor, chiar dacă poseda acțiuni ale societății.Semnaturile administratorilor vor fi depuse la oficiul registrului comerțului, o dată cu prezentarea certificatului eliberat de cenzori, din care rezultă depunerea garantiei.04.06.1991 – 29.01.1998formă consolidată
Persoanele care, potrivit prezentei legi, nu pot fi fondatori, nu pot fi nici administratori, directori sau reprezentanți ai societății, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi.Asociații comanditați, care sînt administratori, nu pot lua parte la deliberările adunărilor generale pentru alegerea cenzorilor, chiar dacă poseda acțiuni ale societății.16.11.1990 – 04.06.1991text inițial
Persoanele care, potrivit prezentei legi, nu pot fi fondatori, nu pot fi nici administratori, directori sau reprezentanți ai societății, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi.
Ai o întrebare despre art. 138 din Legea 31/1990?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit