Titlul III · Capitolul IV Societățile pe acțiuni · Secțiunea a V-a Despre emiterea de obligațiuni
Art. 175 Legea 31/1990
Legea nr. 31/1990 privind societățile · Societar & Comercial
Acțiunea în justiție a deținătorului de obligațiuni împotriva societății nu este admisibilă dacă are același obiect cu al acțiunii intentate de reprezentantul deținătorilor de obligațiuni sau este contrară unei hotărâri a adunării deținătorilor de obligațiuni.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 175 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
17.11.2004 – prezentrepublicare
(1) Societatea comerciala poate contracta cu o societate de registru independent privat tinerea registrului acționarilor în sistem computerizat și efectuarea înregistrărilor și a altor operațiuni legate de acest registru.(2) Dispozitiile alineatului precedent sunt aplicabile, în mod corespunzător, și în ceea ce priveste registrul obligatiunilor.(3) Tinerea registrului acționarilor și/sau a registrului obligatiunilor de către o societate de registru independent autorizat este obligatorie în cazurile prevăzute de lege.(4) În cazul în care registrul acționarilor este tinut de către o societate de registru independent autorizata, este obligatorie menționarea în registrul comerțului a firmei și a sediului acesteia, precum și a oricăror modificari intervenite cu privire la aceste elemente de identificare.Acțiunea în justiție a deținătorului de obligațiuni împotriva societății nu este admisibilă dacă are același obiect cu al acțiunii intentate de reprezentantul deținătorilor de obligațiuni sau este contrară unei hotărâri a adunării deținătorilor de obligațiuni.21.04.2003 – 17.11.2004modificat prin Legea 161/2003
(1) Societatea
comercialăcomerciala poate contracta cu o societate de registru independent privatținereatinerea registrului acționarilor în sistem computerizat și efectuarea înregistrărilor și a altor operațiuni legate de acest registru.(2)
DispozițiileDispozitiile alineatului precedent sunt aplicabile, în mod corespunzător, și în ceea ceprivește registrul obligațiunilor.priveste registrul obligatiunilor.(3)
ȚinereaTinerea registrului acționarilor și/sau a registruluiobligațiunilorobligatiunilor de către o societate de registru independent autorizat este obligatorie în cazurile prevăzute de lege.(4) În cazul în care registrul acționarilor este tinut de către o societate de registru independent autorizata, este obligatorie menționarea în registrul comerțului a firmei și a sediului acesteia, precum și a oricăror modificari intervenite cu privire la aceste elemente de identificare.
29.01.1998 – 21.04.2003republicare
Fuziunea nu poate avea efect decît după trei luni de la publicarea în Monitorul Oficial, cu excepția cazurilor în care nu se justifica plata tuturor datoriilor sociale sau depunerea sumei corespunzătoare la Casa de Economii și Consemnațiuni ori la administrația financiară sau cînd exista acordul tuturor creditorilor.(1) Societatea comercială poate contracta cu o societate de registru independent privat ținerea registrului acționarilor în sistem computerizat și efectuarea înregistrărilor și a altor operațiuni legate de acest registru.Certificatul constatator ca s-a efectuat depunerea va trebui să fie publicat în conformitate cu dispozițiile art. 153.În cursul termenului prevăzut la alin. 1, oricare creditor al societăților care fuzionează va putea face opoziție la instanța.(2) Dispozițiile alineatului precedent sunt aplicabile, în mod corespunzător, și în ceea ce privește registrul obligațiunilor.Opoziția suspenda executarea fuziunii pînă la rămînerea definitivă a sentinței judecătorești.Dacă termenul prevăzut la alin. 1 expira fără să se fi făcut opoziție, fuziunea va fi executată și societatea care rămîne în ființa sau cea care rezultă din fuziune va avea drepturile și va lua asupra sa obligațiile societății care își încetează activitatea.(3) Ținerea registrului acționarilor și/sau a registrului obligațiunilor de către o societate de registru independent autorizat este obligatorie în cazurile prevăzute de lege.04.06.1991 – 29.01.1998formă consolidată
Acțiunea în justiție a deținătorului de obligațiuni împotriva societății nu este admisibilă dacă are același obiect cu al acțiunii intentate de reprezentantul deținătorilor de obligațiuni sau este contrară unei hotărâri a adunării deținătorilor de obligațiuni.Fuziunea nu poate avea efect decît după trei luni de la publicarea în Monitorul Oficial, cu excepția cazurilor în care nu se justifica plata tuturor datoriilor sociale sau depunerea sumei corespunzătoare la Casa de Economii și Consemnațiuni ori la administrația financiară sau cînd exista acordul tuturor creditorilor.Certificatul constatator ca s-a efectuat depunerea va trebui să fie publicat în conformitate cu dispozițiile art. 153.
În cursul termenului prevăzut la alin. 1, oricare creditor al societăților care fuzionează va putea face opoziție la instanța.
Opoziția suspenda executarea fuziunii pînă la rămînerea definitivă a sentinței judecătorești.
Dacă termenul prevăzut la alin. 1 expira fără să se fi făcut opoziție, fuziunea va fi executată și societatea care rămîne în ființa sau cea care rezultă din fuziune va avea drepturile și va lua asupra sa obligațiile societății care își încetează activitatea.
16.11.1990 – 04.06.1991text inițial
Acțiunea în justiție a deținătorului de obligațiuni împotriva societății nu este admisibilă dacă are același obiect cu al acțiunii intentate de reprezentantul deținătorilor de obligațiuni sau este contrară unei hotărâri a adunării deținătorilor de obligațiuni.
Ai o întrebare despre art. 175 din Legea 31/1990?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit