Titlul VII · Capitolul I Dispoziții generale
Art. 256 Legea 31/1990
Legea nr. 31/1990 privind societățile · Societar & Comercial
(1) Lichidatorii nu pot plăti asociaților nici o sumă în contul părților ce li s-ar cuveni din lichidare, înaintea achitării creditorilor societății.
(2) Asociații vor putea cere însă ca sumele reținute să fie depuse la Casa de Economii și Consemnațiuni - C.E.C. - S.A. ori la o bancă sau la una dintre unitățile acestora și să se facă repartizarea asupra acțiunilor sau părților sociale, chiar în timpul lichidării, dacă, în afară de ceea ce este necesar pentru îndeplinirea tuturor obligațiilor societății, scadente sau care vor ajunge la scadență, mai rămâne un disponibil de cel puțin 10% din cuantumul lor.
(3) Împotriva deciziilor lichidatorilor creditorii societății pot face opoziție în condițiile art. 62.
Istoricul articolului
Versiunile anterioare ale art. 256 și actele care l-au modificat, de la cea mai recentă.
17.11.2004 – prezentrepublicare
(1)
Numirea lichidatorilor în societățile în nume colectiv, în comandita simpla sau cu raspundere limitata va fi facuta de toți asociații, dacă în contractul de societate nu se prevede altfel.(2) Dacă nu se va putea intruni unanimitatea voturilor, numirea lichidatorilor va fi facuta de instanța, la cererea oricărui asociat ori administrator, cu ascultarea tuturor asociatilor și administratorilor.(3) Împotriva sentintei se poate declara numai recurs de către asociați sau administratori, în termen de 15 zile de la pronuntare.Lichidatorii nu pot plăti asociaților nici o sumă în contul părților ce li s-ar cuveni din lichidare, înaintea achitării creditorilor societății.(2) Asociații vor putea cere însă ca sumele reținute să fie depuse la Casa de Economii și Consemnațiuni - C.E.C. - S.A. ori la o bancă sau la una dintre unitățile acestora și să se facă repartizarea asupra acțiunilor sau părților sociale, chiar în timpul lichidării, dacă, în afară de ceea ce este necesar pentru îndeplinirea tuturor obligațiilor societății, scadente sau care vor ajunge la scadență, mai rămâne un disponibil de cel puțin 10% din cuantumul lor.
(3) Împotriva deciziilor lichidatorilor creditorii societății pot face opoziție în condițiile art. 62.
29.01.1998 – 17.11.2004republicare
(1)
Lichidatorii nu pot plăti asociaților nici o sumă în contul părților ce li s-ar cuveni din lichidare, înaintea achitării creditorilor societății.(2) Asociații vor putea cere însă ca sumele reținute să fie depuse la Casa de Economii și Consemnațiuni - C.E.C. - S.A. ori la o bancă sau la una dintre unitățile acestora și să se facă repartizarea asupra acțiunilor sau părților sociale, chiar în timpul lichidării, dacă, în afară de ceea ce este necesar pentru îndeplinirea tuturor obligațiilor societății, scadente sau care vor ajunge la scadență, mai rămâne un disponibil de cel puțin 10% din cuantumul lor.(3) Împotriva deciziilor lichidatorilor creditorii societății pot face opoziție în condițiile art. 62.Numirea lichidatorilor în societățile în nume colectiv, în comandita simpla sau cu raspundere limitata va fi facuta de toți asociații, dacă în contractul de societate nu se prevede altfel.(2) Dacă nu se va putea intruni unanimitatea voturilor, numirea lichidatorilor va fi facuta de instanța, la cererea oricărui asociat ori administrator, cu ascultarea tuturor asociatilor și administratorilor.
(3) Împotriva sentintei se poate declara numai recurs de către asociați sau administratori, în termen de 15 zile de la pronuntare.
16.11.1990 – 29.01.1998text inițial
(1) Lichidatorii nu pot plăti asociaților nici o sumă în contul părților ce li s-ar cuveni din lichidare, înaintea achitării creditorilor societății.
(2) Asociații vor putea cere însă ca sumele reținute să fie depuse la Casa de Economii și Consemnațiuni - C.E.C. - S.A. ori la o bancă sau la una dintre unitățile acestora și să se facă repartizarea asupra acțiunilor sau părților sociale, chiar în timpul lichidării, dacă, în afară de ceea ce este necesar pentru îndeplinirea tuturor obligațiilor societății, scadente sau care vor ajunge la scadență, mai rămâne un disponibil de cel puțin 10% din cuantumul lor.
(3) Împotriva deciziilor lichidatorilor creditorii societății pot face opoziție în condițiile art. 62.
Ai o întrebare despre art. 256 din Legea 31/1990?
Agent Juridic îți explică articolul pe situația ta, cu trimitere exactă la textul în vigoare și la modificările lui.
Întreabă Agent Juridic gratuit